Razer Phone 2: Difuzoare foarte zgomotoase, stereo satisfăcător, acustică bună

807 ori
<b>Razer Phone 2: Difuzoare foarte zgomotoase, stereo satisfăcător, acustică bună</b>Razer Phone 2 are cele mai distinctive difuzoare văzute de mine pe un telefon. Uneori am senzaţia că din cauza lor s-a tăiat din ecran, aşa mult loc ocupa. Sunt deasupra şi sub ecran, sau în dreapta şi stânga, dacă ţineţi telefonul în landscape.

Razer Phone 2 are cele mai distinctive difuzoare văzute de mine pe un telefon. Uneori am senzaţia că din cauza lor s-a tăiat din ecran, aşa mult loc ocupa. Sunt deasupra şi sub ecran, sau în dreapta şi stânga, dacă ţineţi telefonul în landscape. Avem şi un amplificator dual, acustica Dolby Atmos şi un DAC 24 bit.

Video review Razer Phone 2, secțiunea acustică

Există şi un egalizator grafic, 10 canale, funcţia Bass Enhance şi o funcţie cu care adăugăm sau scădem 12 decibeli. Mai avem şi reglajele principale de sonorizare: Dynamic, Movie sau Music. Mai sunt şi alte opţiuni, precum Custom, Dialog Enhance şi Intelligent EQ, văzute şi pe alte telefoane. Lăsăm teoria şi trecem la practică. Am dat drumul la muzică şi am avut parte de un volum foarte generos la prima audiţie.

Speaker Razer Phone 2

Corpul telefonului vibrează din greu şi asta mai ales la jocuri. Basul este solid şi avem şi stereofonie satisfăcătoare. Nu e vreun Google Pixel 3 XL sau Galaxy S10+, care au un fel aparte de a umple aerul din jurul tău cu sunet. Apreciez totuşi la Razer Phone echilibrul difuzoarelor (stânga versus dreapta). Sincer la cât de zgomotoase sunt speakerele, 50% din volum vă va fi suficient pentru jocuri.

Razer Hammerhead USB-C ANC

Îmi plac şi căştile testate la pachet cu telefonul, Razer Hammerhead USB-C ANC, cu driver dual şi anulare excelentă a zgomotului de fond. Mi-a plăcut basul, confortul dopurilor de spumă şi volumul ridicat. Nu avem jack audio, aşa că veţi lucra doar cu căşti USB-C. Am făcut şi teste cu decibelmetrul şi am început cu sample-ul acustic, ajungând la 85.7 dBA sus şi 85.3 dBA jos.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.BlackBerry Passport95,2 (dBA)
  • 2.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • +
  • 116.Razer Phone 285,3 (dBA)
  • 117.Apple iPhone 685,2 (dBA)
  • 118.TP-Link Neffos X185,2 (dBA)
  • 119.Motorola Moto E485,2 (dBA)
  • 120.Meizu Pro 6 Plus85,2 (dBA)
  • 121.iHunt X20085,1 (dBA)
  • 122.Samsung Galaxy A8085,1 (dBA)
  • 123.Samsung Galaxy Note 584,9 (dBA)
  • 124.TP-Link Neffos C5 Max84,9 (dBA)

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 141.Sony Xperia XZ190,7 (dBA)
  • 142.Razer Phone 290,5 (dBA)
  • 143.Sony Xperia X Performance90,1 (dBA)
  • 144.Huawei P10 Plus89,2 (dBA)
  • 145.Motorola Moto Z Play88,3 (dBA)
  • 146.Samsung Galaxy S9+87,9 (dBA)
  • 147.Bluboo Picasso 4G87,4 (dBA)
  • 148.Sony Xperia XZ Premium86,4 (dBA)
  • 149.Samsung Galaxy A5 (2017)83 (dBA)

Cu aceste valori depăşim Samsung Galaxy Note 9 şi Huawei Mate 20 Pro, dar rămânem sub ASUS ROG Phone şi HTC U12+. În Riptide GP Renegade am fost surprins să văd că am atins doar 90.5 dBA. Eu unul din acele cazuri când în realitate am resimţit un volum mult mai mare. Ca idee, ASUS ROG Phone ajunge la 107.5 dBA. Depăşim totuşi Samsung Galaxy S9+ şi Huawei P10+.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

iHunt Black Friday
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×