Samsung Galaxy A55: O cameră foto triplă familiară, acum cu aportul funcțiilor AI

7.163 ori
<b>Samsung Galaxy A55: O cameră foto triplă familiară, acum cu aportul funcțiilor AI</b>Samsung Galaxy A55 vine cu o cameră foto identică lui Galaxy A54, cel puțin pe hârtie, doar că aici se adaugă pe listă îmbunătățiri ce țin de ISP și de AI. Primim același setup triplu de 50 mpx wide, OIS, f/1.8, 1/1.56", pixeli de 1.0µm

Samsung Galaxy A55 vine cu o cameră foto identică lui Galaxy A54, cel puțin pe hârtie, doar că aici se adaugă pe listă îmbunătățiri ce țin de ISP și de AI. Primim același setup triplu de 50 mpx wide, OIS, f/1.8, 1/1.56", pixeli de 1.0µm + 12 mpx ultra-wide, f/2.2, 123 grade, 1/3.06", 1.12µm + cameră dedicată macro de 5 mpx. Pentru selfie-uri avem cameră de 32 mpx cu focus fix și filmare 4K@30fps sau 1080p@30/60fps.

Video-review Samsung Galaxy A55, secțiunea Camera

Camera din spate filmează 4K@30fps, 1080@30/60fps cu stabilizare gyro-EIS, existând și un mod Super Steady disponibil doar atunci când filmezi FHD și în doar 30 cadre pe secundă. Desigur adăugăm și clasicul bliț LED pe listă. În aplicația de Cameră ai jos opțiunile Fun, Portrait, Photo (0.5x, 1x, 2x), Video și zona More unde găsești Pro, Pro Vidoe, Night, Food, Panorama, Macro, Super Slow-mo, Slow motion, Hyperlapse, Dual Rec și Single Take.

De asemenea, aplicația include și soluția Bixby Vision și AR Zone. Ai și filtre foto, Motion Photo.

Funcții AI

Înainte de a trece la mostrele foto/video ar fi cazul să vorbim și despre funcțiile AI din Galeria Foto. Tot ce trebuie să faci este să intrii în galerie, să alegi fotografia dorită, după care să apeși pe butonul AI de jos, cel din mijloc, cu litera "i" înconjurată de un cerc cu steluțe. În funcție de ce detectează AI-ul îți vor fi sugerate modificări/editări, iar printre acestea am găsit Remaster (îmbunătățire captură), Object Eraser (vei încercui obiectul pe care vrei să îl ștergi din fotografie), Erase Reflections/Shadows (ștergere reflexii/umbre), Background Blur (adaugă blur în fotografii).

Mai apare și 24hr Timelapse unde vei avea fotografia transformată într-un scurt video, cu un timelapse de la zi la noapte. La fotografiile realizate în mod Portrait ai și Efecte cu Blur, Studio, High-Key Mono, Low-Key Mono, Backdrop, Color Point, Spin sau Zoom. O mulțime de funcții de editare așadar, un soi de Photoshop Lite disponibil la doar o apăsare distanță și cu o procesare foarte rapidă. 

Selfie

Trecem la capturi, selfie-urile fiind primele, cu diferite locații în care au fost realizate, atât la interior, cât și exterior. La interior lucrurile stau foarte bine, cu multe detalii, texturi excelent redate, păr facial și expresii ale ochilor bine definite. Cu modul Portrait/Blur vei scoate în evidență subiectul și aș zice că telefonul face o treabă aproape perfectă în a delimita subiectul, cu mici scăpări pe alocuri. 

Arată bine și fotografiile de afară, fără supraexpunere, fundal care să piardă detalii și culori excelent redate, fie că vorbim despre haine, culoarea ochilor sau verdele vegetației din spate, cu diferite nuanțe capturate. Sunt și efecte, filtre, mod Fun în Cameră dacă vrei selfie-uri "jucăușe". 

Culori

În continuare avem capturile ce conțin culori și desigur că în galerie își face apariția și celebrul gard din jurul locului de joacă pentru copii, cu nuanțe mai vibrante tipice telefoanelor Samsung. Nu se exagerează totuși, fiind culori plăcute privirii și îmi place diferențierea de nuanțe, mai ales la verde, acum primăvara când întâlnim atâtea elemente verzi în jur, de la iarbă, frunze și iată verdele gardului. 

Wide - ultra-wide

La fotografiile generale realizate ziua se pot remarca aceleași afirmații precum și cele mai sus prezentate. Imaginile pe care le vei obține sunt pline de detalii, texturi naturale și culori bine surprinse, cu optimizarea caracteristică Samsung, adică un pic mai spre tonuri vibrante. Cu soarele în față HDR-ul are ceva de furcă și se observă asta în diferite cadre atunci când soarele este între nori.

Când soarele își face simțită prezența mai mult mai apare și supraexpunere, cu o iluminare excesivă a fundalului precum este cazul cablurilor ce țin podul din parc. Dacă te ferești de bătaia razelor de soare fotografiile sunt demne de pus în ramă, mai ales dacă ai precum în locația de aici un lac în care apar reflexii ce îmbogățesc cadrul.

Sunt încântat de faptul că de la wide la ultra-wide nu sunt diferențe mari de culoare, iar legat de ultra-wide, unghiul de 123 grade folosit de Samsung îți oferă cadre cinematice cu toate că deformările sunt mai serioase. Așadar, mici probleme cu HDR-ul uneori, dar pe care le poți rezolva cu magia AI-ului, plus ceva supraexpunere cu soarele în apariție completă în fața camerei. 

Zoom

Lucrurile se prezintă bine și atunci când vei da zoom, iar dacă nu exagerezi cu nivelul de mărire vei obține fotografii clare și detaliate. Cel mai bine ar fi să te rezumi la 2x, prag la care nu vei observa neajunsuri. După ce urci începe să apară zgomotul și acel efect de tip pictură, în condițiile în care nu vorbim despre o cameră telephoto dedicată, ci de zoom obținut prin crop-in sensor.

Culorile rămân aceleași ca pe 1x, dar ca dezavantaje parcă avem mai multă supraexpunere decât fără zoom. Chiar și așa, pentru o cameră foto senzor telephoto dedicat, o să fii mulțumit de ce poate livra. 

Macro și closeup

În continuare discutăm despre mostrele closeup, fotografii realizate de aproape, începând cu acel robinet metalic din parc, bine capturat și reușind să redea perfect luciul specific materialului. Îmi place și cât de bine arată acele crenguțe de brad prinse de aproape, la fel și conurile de brad în formare sau rugina acelui mic stâlp galben. La close-up o captură de calitate! 

Cum stăm în schimb la macro? Binișor aș spune. Același robinet din scenariul de mai sus a fost prins și de camera macro dedicată de 5 mpx, dar nu atât de bine și cu o focalizare imprecisă. Scăderea calității se remarcă și la crenguțele de brad pe măsură ce te apropii și ai Macro activat, culorile fiind mai șterse, iar vârfurile crenguțelor de brad prezentând zgomot. Mult mai bine arată polenul și picăturile de apă de pe florile din parc, mult mai bine. 

Bokeh

Înainte de a trece la fotografiile de noapte, ne-a mai rămas un singur tip de captură de zi de discutat, cel bokeh sau portrait, cum vreți să îl numiți. Focalizarea este 90% precisă aici, existând și câteva scenarii de ratare a subiectului sau când floarea de exemplu nu a fost prinsă în totalitate în prim-plan.

Îmi plac lalelele dar și mai mult mi-ar fi plăcut ca florile să fie prinse cu totul, cu tulpină, nu doar partea superioară. Pe margini se remarcă și un efect soft, iar legat de acele ratări, în galerie se vede cum acele crenguțe i-au dat bătăi de cap camerei și focalizării. Simt că ar fi necesară o actualizare software care să rezolve din probleme. 

Night

Ultimul tip de captură de pe listă este cel de noapte, unde Samsung Galaxy A55 calcă pe urmele predecesorului și aș zice că s-a păstrat calitatea și aici, fără diferențe majore în rău sau bine. Ai posibilitatea de a opta pentru un soi de mod Night Lite prin activarea acelui buton semilună din interfața camerei care va apărea automat la detectarea condițiilor. Dacă apeși pe buton dezactivezi acest mod.

Apoi ai modul Night full pe care îl accesezi din zona More, ideal pentru locuri foarte întunecate. Nu recomand deloc folosirea lui dacă ai lumină în jur pentru că fotografia rezultată va fi foarte foarte luminoasă. Cel mai bine lași AI-ul să detecteze condițiile și să aplice acel mod Lite de fotografiere nocturnă. În galerie sunt cadre variate unde diferențele se văd cu ochiul liber.

Nu e cazul să te avânți la zoom sau ultra-wide pentru că vei remarca o scădere de calitate semnificativă, așadar wide-ul este baza. Îmi plac și culorile prinse pe timp de noapte și rar mi se întâmplă să pot realiza captură portrait noaptea, dar cu A55 s-a putut și asta (vezi fotografia cu trotineta). Halourile de lumină aș zice că sunt acceptabile, iar ca neajunsuri uneori mai sunt tente mov și extinderi sub formă de raze ale luminilor. 

Video

Am ajuns și la video, începând cu mostrele selfie unde detaliile sunt prezente, la fel și texturile, culori plăcute privirii, dar o stabilizare nu tocmai eficientă la captura din mers. Soarele mai poate da ceva bătăi de cap și aduce supraexpunerea fundalului în ecuație, deci știi cam de ce să te ferești. Cu un gimbal ai super calitate, mai ales că poți filma și 4K.

În continuare avem filmările clasice de prin cartier din mișcare unde nu am ce reproșa, cu toate că la primul clip a fost prezent un efect de tip țopăit al stabilizării. Nuanțele sunt ceva mai vibrante, dar să nu uităm că este primăvară. Culorile gardului chiar au fost prinse corect, ținând cont că vopseaua s-a mai trecut de-a lungul anilor.  

Am urcat și scările din parc pentru un test de stabilizare mai serios și văd că se descurcă bine și aici camera lui Samsung Galaxy A55, fără pierderi de detalii sau trepidații care să facă materialul video de neutilizat. La panoramare sunt ceva diferențe de luminozitate, iar de zoom nu trebuie profitat la maxim pentru că odată ce treci peste 2-3x apare inevitabil și zgomotul. 

Focalizarea este rapidă și precisă, cum ne-am obișnuit și la modelele flagship, dar și la predecesor. Pe timp de noapte camera are nevoie de ceva clipe pentru a ajusta intensitatea luminoasă la panoramare, iar la plimbarea prin parc mai scade calitatea, halourile luminoase prind contur și apar și reflexii a la iPhone cu punctulețe plutitoare. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Ultima strigare la eMAG: Electro Weekend se încheie azi! Prinde reducerea de -20% extra cât încă mai e timp! 📱📸📺

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×