Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G îl inaugurează pe One UI 2.5 aplicat peste Android 10. La prima vedere nu sunt foarte multe modificări faţă de One UI 2.1 de pe S20, cel puţin la nivel estetic. Sunt şi câteva funcţii noi, care au ajuns deja pe S20 cu actualizarea care a început să fie oferită în aceste zile, la One UI 2.5. Samsung a promis recent şi 3 ani de actualizări software pentru telefoanele sale, inclusiv acest model, o veste binevenită.
Video-review Note 20 Ultra 5G, secțiunea OS & UI & UX & APPS
Experienţa software One UI e deja cunoscută: One UI e despre utilizarea comodă cu o singură mână, despre un Dark Mode eficient şi bine aplicat, dar şi despre iconuri minimaliste şi plate, fără luciu extra. La început nu am fost mare fan al simplităţii acestui UI, ulterior a devenit unul dintre cele mai bune de pe Android pe ideea de "less is more". Avem în continuare un ecran Today drept cel mai din stânga homescreen, care agregă Spotify, GIF-uri, aplicaţii, ştiri, restaurante din zonă.
Bixby este asistentul virtual, declanşat dacă ţii apăsat butonul Power. Avem şi acel panou Edge, meniu cu shortcut-uri laterale, iar pentru multitasking primim split screen, pop up view (ferestre plutitoare extra pe lângă split screen), dar şi caruselul de aplicaţii din Recents. Puteţi opta pentru navigarea cu butoane virtuale sau cu gesturile swipe care le ţin locul, pentru a câştiga spaţiu pe ecran.
Trecând la noutăţile reale, acum DeX devine Wireless şi îţi permite să faci mirroring cu ecranul tău pe un televizor Samsung lansat cel târziu în 2019. Link to Windows aduce acum integrare mai profundă cu ecosistemul Microsoft şi interconectare cu PC-ul tau. Avem sincronizare la nivel de OutLook, OneNote, OneDrive între PC şi telefon şi chiar sincronizarea notiţelor din Samsung Notes pe PC. Rămânem la parteneriatul cu Microsoft, aflând că 100 de jocuri Xbox vor sosi de pe 15 septembrie pe telefon, prin Xbox Game Pass Ultimate. Le veţi putea juca cu controllerul conectat la telefon, fie el de PS4 sau Xbox. E vorba despre cloud gaming prin xCloud evident.
Pe partea de securitate avem Knox, dar şi cititorul de amprente ultrasonic. Acesta este mult mai rapid şi precis decât pe Galaxy S20, doar să nu zgâriaţi nici măcar un pic folia de protecţie a telefonului, altfel nu va mai recunoaşte amprenta. Am păţit eu asta cu folia de plastic cu care a venit telefonul.
Trecând în sfârşit şi la S-Pen, noul stylus aduce o latență de doar 9 ms pe acest Note. Note 20 are 26 ms, iar predecesorii 48 ms. Experienţa este una fără pic de lag sau delay, fix "creion pe hârtie". Ai control precis asupra desenatului şi scrisului de mână. La bază funcţiile sunt aceleaşi ca anul trecut pentru acest S Pen şi paleta sa de acţiuni. E vorba despre Screen Write, Notes, Smart Select, Live Messages şi PENUP. Avem şi AR Doodle dacă vrem să desenăm în realitate augmentată peste o filmare cu faţa cuiva.
Atunci când luăm notiţe avem acum la dispoziţie o funcţie care îndreptează textul nostru strâmb. Există şi recunoaşte a textului scris de mână şi convertire a sa în text digital, dar şi posibilitatea de a salva o notiţă ca PDF sau PowerPoint. Puteţi şi sublinia pe text în PDF-uri. Avem şi 5 noi gesturi Air Actions pentru S-Pen, mult mai precis implementate decât la Note 10: Back, Recents, Home, Smart Select, Screen Write. Practic puteţi controla cu mişcări în aer ale stylusului şi ţinând apăsat butonul sau navigarea în meniuri pe telefon.
Putem şi să asociem multiple aplicaţii apăsării de buton de pe stylus. Rămân în continuare şi alte funcţii clasice, precum scrisul pe ecranul în standby, animarea unor mesaje de "La mulţi ani" şi alte mesaje cu Live Message, plus captură de ecran şi desenatul/scrisul epste cu Screen Write. Smart Select îţi permite să decupezi ce şi cât vrei din ecran şi să faci din el un GIF sau videoclip chiar. Odată cu acele 5 gesturi noi de mai sus, S-Pen a ajuns la un total de 11 şi repet, precizia e peste ce am avut la Note 10. Cele de anul trecut sunt acele acţiuni de a folosi stylusul pentru Zoom in/out la cameră, a trece între camere şi a face poze de exemplu.
Şi Notes a primit upgrade-uri: are acum o organizare mai bună şi coerentă în foldere, dar şi posibilitatea de a pune un soi de "semn de carte" atunci când înregistrezi audio şi scrii în acelaşi timp la cursuri. Poţi pune un semn în text să asculţi de la un anumit minut la înregistrării. Aur curat pentru studenţii la Medicină şi Drept. Aş mai menţiona şi că există capturi de ecran avansate acum, care pot extrage text din capturi de ecran.
Printre aplicaţiile preinstalate găsim magazinul de aplicaţii Galaxy Store, dar şi Spotify, Facebook, Samsung Members. Avem şi S Health, unde sincronizaţi pulsul, caloriile arse, paşii, nivelul de oxigenare a sângelui şi altele de la ceasuri şi alte dispozitive. Există şi Netflix şi Samsung Pay preinstalate (nu garantez că Samsung Pay merge încă la noi, nu l-am încercat). În plus Samsung oferă şi Smarthings, cu care poţi controla dispozitive smart home din casă, tot ca aplicatie preinstalată. E şi PENUP, pentru acces la o comunitate de desenatori cu S-Pen, dar şi AR Zone, suita Google şi suita Microsoft: Office, OneDrive, Linkedin, Outlook.
Widget-urile sunt albe şi transparente, iar setările generoase ca opţiuni, în special la display, audio, baterie. Avem şi Digital Wellbeing şi o zonă specială pentru gameri (Game Launcher), Dual Messenger şi Video Enhancer.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 Altexaflă prețul
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 Orangeaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (Snapdragon/ voucher 3%: QUICK202)află prețul
- 🛒 Celaflă prețul
- 🛒 EuroGSMaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul






