Samsung Galaxy Z Flip6, camera: Captură video optimizată cu mod Camcorder; Teste și rezultate în diverse medii

1.742 ori
<b>Samsung Galaxy Z Flip6, camera: Captură video optimizată cu mod Camcorder; Teste și rezultate în diverse medii</b>Samsung Galaxy Z Flip6 aduce un upgrade de camera principală de la Z Flip5, trecând la un senzor principal nou, unul de 50 de megapixeli în loc de 12 MP. Am pus cameră la treabă la Artmania Festival 2024, la Sibiu.

Din punct de vedere hardware camera aduce o schimbare de la predecesor pe Samsung Galaxy Z Flip6. Trecem de la un senzor de 12 megapixeli pe Samsung Galaxy Z Flip5 la unul de 50 de megapixeli pe Z Flip6 şi mă refer la camera principală, evident. Acest senzor vine cu deschidere F/1.8, distanta focala de 23 mm, pixeli de 1 micron, Dual Pixel PDAF şi stabilizare optică. Avem şi camera ultrawide de 12 MP, cu deschidere F/2.2, unghi de 123 de grade şi pixeli de 1.12 microni. Plus blitz LED şi filmare 4K până la 60 FPS. Evident camera principală se poate folosi drept camera selfie, cu ajutorul ecranului secundar. 

Decupată în ecranul pliabil se afla o cameră de 10 megapixeli, cea selfie reală, cu deschidere F/2.2, pixeli de 1.22 microni, HDR şi filmare 4K la 60 FPS. 

Video-review Samsung Galaxy Z Flip6, secțiunea Cameră

Camera ultra-wide pare neatinsă, la fel și cea selfie. Din păcate nu pot să spun că sunt mulțumit pe deplin de camera ultra-wide în condițiile în care nu oferă autofocus și așadar nici macro, un mod de captură distractiv care și-ar fi găsit ușor locul pe un astfel de smartphone pliabil compact unde partea business nu este vizată, ci mai degrabă distracția. 

L-am folosit într-un city break local în Sibiu, pe temperaturi toride și am profitat de ocazie pentru a pune la treabă modul Camcorder la un concert în mijlocul orașului. De asemenea, avem fotografii și de la interiorul unui muzeu, plus fotografii culinare de la diferite restaurante și terase la care am poposit în plimbarea prin popularul oraș de vacanță.

Selfie

Vedem pentru început mostrele selfie, iar la fel ca pe orice pliabil, mai ales în cazul celor flip este să folosești camera principală și ecranul extern pe post de vizor, pentru a avea super fotografii. Trebuie să fii atent totuși la cum ții telefonul pentru a te prinde perfect în cadru.

Văd detalii excelente asupra tenului, părului, texturi ale hainelor, dar unde mai sunt puține probleme, la bokeh, cu părul în vânt camera având ceva de furcă în a aplica blur-ul corect. Selfie-urile arată bine chiar și la soare, iar în spate nici urmă de supraexpunere. 

Wide ultra-wide

Cu telefonul în buzunar am luat la pas orașul Sibiu și i-am pus la treabă camera în condiții variate, inclusiv în piața centrală unde avea loc Artmania Festival 2024. Într-un decor cu multe persoane, Flip6 se descurcă foarte bine în a păstra trăsăturile faciale, detaliile și culorile. Îmi plac și cadrele ultrawide, cu excepția acelui fenomen de deformare spre margini și parcă nuanțe ceva mai saturate. 

Luciul apei de lângă Grădina Zoologică din Sibiu se prezintă fastuos, la fel și jetul artezian din mijloc îndreptându-se spre un nor negru gata să-l doboare de pe cer. Aici HDR-ul se mai confruntă cu situații complicate și nu reușește să scoată chiar tot din umbră. Când soarele cade pe vegetație culorile sunt mai aprinse decât de regulă, ceva ce putem spune că este caracteristic Samsung. 

Bokeh

La captura bokeh avem multe detalii și fotografii cu flori colorate care sar în privire, un efect pop-up tare arătos dat de adâncime adusă asupra background-ului. Camera face o treabă foarte bună la decupare, dar sunt ipostaze în care mi-aș fi dorit ca întreaga floare subiect să fie focalizată, nu doar o zonă superioară a sa.

Sunt și cadre perfecte la acest capitol, cu excepțiile de rigoare. Uneori camera mai prinde și frunzele florilor în focus, având de gândit serios unde să pună blur-ul. Foarte mulțumit de culori și de efectul tridimensional adus de cameră în acest mod Portrait. 

Muzeu și Food

Dată fiind locația în care ne aflam nu puteam să nu testăm camera și la interior, mai precis într-un muzeu cu lumină difuză, multe culori și texturi care mai de care. Aici totul este controlat, iar camera nu este luată prin surprindere de soare, nori sau alte elemente. Avem multe picturi și statuete, ba chiar și o expoziție de ținute de acum multe sute de ani, foarte detaliate, colorate și vedem chiar straturile de pe picturi. E un telefon bun și pentru cei care vor să viziteze iată obiective turistice.E vorba despre Muzeul Brukenthal aici, pentru curiosi. 

În lunga plimbare prin Sibiu ne-am oprit și la o degustare cu preparate delicioase, iar telefoanele Galaxy se descurcă excelent în a reda texturi, la Food Foto. Mâncarea arată palpabil și parcă îți vine să întinzi mâna spre ecran pentru a prinde un sandviș sau tacos cu creveți. Multe culori, texturi, elemente și detalii care reușesc să îți facă poftă chiar dacă ești la dietă. Se numeşte Charlie's localul şi e ideal pentru brunch, cu omlete, sandvişuri, dar şi burgeri.

Zoom

Nu puteam uita de mostrele zoom, mai ales odată cu participarea la concert unde vrei să prinzi artistul favorit mai de aproape. Chiar dacă nu avem cameră telephoto dedicată, Flip6 nu se descurcă deloc rău și aș zice că până pe la 3-4x vei obține fotografii bune pentru distribuit prietenilor. Te poți apropia și de animalele leneșe și topite de căldură de la zoo, fără pierderi mari de detalii.  

Noapte

În final avem fotografiile realizate pe timp de noapte, iar la selfie rezultatele arată bine, atât timp cât eviți ca becurile stâlpilor de pe stradă să îți intre în cadru, pentru că altfel te trezești cu halouri și raze nedorite. La fel se întâmplă și pe ultra-wide care ar trebui evitat părerea mea. Rămâi pe wide, folosești Night Mode unde este cazul și nu vei fi dezamăgit. Astfel halourile se mai cumințesc, siglele luminoase devin mai clare.  

Am fost impresionat de ce a putut telefonul să livreze la concertul Korn şi Spiritbox, mai ales în lipsa unei camere telephoto, camera cu zoom optic. Cu multe strădanii am făcut fotografii celor de la Korn care s-au putut folosi inclusiv într-o recenzie de concert, festival. Trebuie totuşi să ai răbdare, mana fixă şi să ştii exact pragul de zoom ideal. Eu sunt mulţumit de ce a ieşit. 

 

Video

Ajungem și la partea video unde Samsung Galaxy Z Flip6 și-a pus în valoare capabilitățile de camcorder, fix precum erau camerele video de acum câțiva ani cu acea curea/mâner de care țineai pentru a filma. Îl poți pune pe Flip6 deschis la 90 de grade pentru a intra în acest mod, iar astfel se îmbunătățește și stabilizarea. Am filmat astfel în diferite ipostaze, iar pe jumătate de ecran ai vizorul video/foto, iar pe cealaltă de jumătate, jos, găsești opțiuni extra de captură.

Unde se descurcă excelent camera este la detalii, claritate și texturi, cât și culori, chiar și pe o zi toridă. Îmi plac panoramările, line și fără întreruperi/tremur, iar la fel de bine stă și la focalizare, livrând precizie. Am urcat și trepte, multe trepte în Sibiu, iar indiferent dacă alegi filmarea la rezoluție maximă, fie Super Steady, stabilizarea se descurcă neașteptate de bine. Nici urmă de trepidații, mișcări neplăcute, doar ceva diferențe de culoare la trecerea de la o zonă la alta.

La zoom până la 3-4x lucrurile arată binișor, dar nu e cazul să exagerezi pentru că atunci apar și neajunsuri. În final pe timp de zi vedem și o mostră selfie, bine stabilizată și detaliată, chiar și cu soarele prins din față, fiind un telefon neașteptat de bun și pentru vlogging dacă îți dorești așa ceva. Pe timp de noapte avem multe mostre de la concert, plus cadre nocturne din Sibiu unde panoramarea rămâne de calitate, la fel și focalizarea, plus halouri ceva mai prezente decât pe foto. 

Am filmat inclusiv la concert în vreme ce Korn canta "Falling Away From Me" şi fix atunci a zburat un pahar cu bere spre telefonul ţinut în mod "handycam". A supravieţuit cu brio, deşi l-am şters abitir şi obsesiv următoarele minute. Detaliile panourilor luminoase pregătite de Korn pe scenă, că visualizer sunt foarte savuroase şi aş îndrăzni să spun că văd chiar un salt de la butaforiile capturate cu Z Flip5 la Summer Well 2023. 

Microfoanele au prins perfect vocalizele lui Jonathan Davis, growl-ul lui Courtney de la Spiritbox, dar şi solo-urile de chitară de pe piese. Din nou, ca şi anl trecut, un telefon perfect pentru concerte. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×