Cu toate că suntem cu ochii pe lansarea flagship-ului OnePlus 13 global, astăzi ne întoarcem în timp, mai precis în 2015 atunci când OnePlus își prezenta al 3-lea telefon din portofoliu și anume OnePlus X. Acesta era un suflu nou pentru compania care pornea la drum cu motto-ul "flagship killer" și după două astfel de terminale (OnePlus One, OnePlus 2), venea cu un smartphone mai compact, dar care renunța la dotările high-end.
Se lansa pe 29 octombrie 2015 și mai mult ca niciodată, se punea accent pe design aici, având chiar și o versiune Ceramic cu ramă din metal și spate din ceramică. Telefonul impresiona prin greutatea de doar 138 grame, grosimea de 6.9 mm și debuta la scurt timp distanță după iPhone 6s.
Eleganța lui OnePlus X a supraviețuit timpului, iar dacă la debut nu ai avut șansa să pui mâna pe un astfel de smartphone, acum este momentul, pentru că îl găsești în stocul celor de la QuickMobile la doar 593 lei folosind codul QUICK202. Telefonul este sigilat, nou, iar comanda ta va fi procesată în aproximativ 9-10 zile.
Mai mult de atât, află că este versiunea Ceramic, nu cea standard. Îl comanzi de aici!