Prin intermediul celor de la BF.ro descoperim astăzi o ofertă care nu poate fi trecută cu vederea de către colecționari și anume Samsung Galaxy S10 care și-a făcut apariția în stocul QuickMobile.ro. A fost unul dintre cele mai bune telefoane pe partea de fotografie culinară la vremea sa, iar acum cei nostalgici își pot adăuga unul în colecție pentru o sumă mult mai mică decât cea la care era lansat.
Ne întoarcem în trecut, în 2019 și descoperim un flagship Galaxy prezentat în cadrul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2019, pe vremea când Samsung încă își aducea noutățile în premieră în Barcelona. Era numit pe atunci cel mai future proof telefon al companiei sud-coreene și aducea un design actualizat, primul cu decupaj selfie bulină.
Se lăuda cu procesor Snapdragon 855, avea ecran AMOLED de 6.1 inch și suna bine și camera triplă de 12 mpx wide, OIS + 12 mpx telephoto, zoom optic 2x + 10 mpx ultra-wide. Upgrade-ul era uriaș la cameră față de Galaxy S9 care oferea o singură cameră și se urca și diagonala, plus bateria.
_592x291.jpg)
Acum dotările sale sună ca de un mid-range actual, dar nu pentru asta îl vei cumpăra, ci pentru a-l pune la păstrare și poate peste 10-20 de ani să îl vezi la licitație pentru mii de lei poate. Telefonul costă 1099.9 lei la QuickMobile și poți aplica și codul QUICK202 pentru 3% extra reducere. Este în stoc, procesarea comenzii durează 1-2 zile și poți alege prin ce curier să îți fie livrat. Comanzi de aici!














