Orice pasionat de fotbal știe că luna septembrie înseamnă și un nou joc din seria FIFA, dar acum în 2023 lucrurile se schimbă sau mai bine zis numele se schimbă, pentru că în loc de FIFA 24 primim FC 24, adică Fotbal Club 2024. Motivul din spatele acestei modificări are de-a face cu licențerea FIFA oferită până acum celor de la EA Sports și acum încheiată, dar nu voi intra în detaliu despre asta, pentru că se găsesc deja pe net multe informații legate de subiect.
Fie că este FC 24 sau FIFA 24, în final este același joc, un simulator definitiv de fotbal care adună lumea online sau în sufragerie pentru competiții de Champions League și seri de divertisment între prieteni. Am primit jocul sub forma unui cod pentru PlayStation 5 și mă joc de mai bine de o săptămână, timp în care am descoperit ce e nou, ce știe tehnologia Hypermotion V și astfel vin astăzi cu impresiile formate despre jocul care se livrează de astăzi 29 septembrie către cei care au plasat o precomandă.
Înainte de toate aș ține să menționez și un scurt istoric, cu un parcurs ce a început odată cu FIFA 07, un titlu pe care îl jucam online de pe PC și stăteam pe multe forumuri pentru a mă înscrie în competiții și urmat de alte ediții din serie pe care le-am mai jucat pe sărite din câte îmi amintesc. Odată ce mi-am luat un PS3 am început să joc și multiplayer offline, descoperind altă dimensiune a divertismentului livrat și apoi am sărit la PS4 unde am continuat să mă bucur de serie de FIFA alături de prieteni jucate chiar și pe un întreg perete al casei folosind un videoproiector.
Acum a venit 2023 la pachet cu FC 24, un joc care promite multe și pe care îl descoperim în continuare!
Noutăți
Dacă ești fan FIFA știi că orice ediție nouă vine cu schimbări, nu doar pentru lotul echipei favorite, ci și la nivel de mecanici și tehnologii vizuale. Așa se întâmplă și acum în cazul lui FC 24, titlu care a scos în evidență tehnologia Hypermotion V pe tot parcursul campaniei de teasing. Ce este Hypermotion V? O tehnologie dezvoltată de către EA Sports menită să aducă următorul pas în materie de realism și autenticitate. Ni se promite un ritm și o fluiditate în joc similară cu cea a unui meci de fotbal real, iar pentru a ajunge la aceste realizări, dezvoltatorul a folosit date din peste 180 de meciuri de top din competiții precum UEFA Champions League, Premier League și LaLiga EA Sports.
Mișcările și acțiunile celor 22 de jucători de pe teren din cadrul acestor meciuri reale au fost capturate de către EA pentru a fi traduse în mii de animații realiste astfel încât ce vezi tu în joc să coincidă cu realitatea. Sunt mimate și mișcări unice ale fotbaliștilor iar acum balonul de joc are mișcări mult mai realiste, la care s-a ajuns după analiza a sute de pase din meciuri de fotbal reale, lovituri libere și alte acțiuni, astfel încât tu să te bucuri de un joc cât mai aproape de cel văzut pe un stadion.
Nu ne oprim aici cu noutățile, pentru că avem și ceva numit StretchSense care capturează mișcările naturale ale mâinilor și degetelor fotbaliștilor. Avem și tehnologii pentru un joc fizic "kinetic" unde vei simți duelul dintre fotbaliști pe teren, cu animații realiste. EA Sports a umblat și la lumini, umbre, iar acum avem introduceri dinamice pentru meciuri, care au rolul să te includă în atmosfera meciului pe care urmează să îl joci online sau alături de prieteni în multiplayer offline. Avem și părul jucătorilor animat, la fel și hainele care prezintă texturi și materiale reale.

De asemenea, EA aduce și ceva numit PlayStyles care se referă la stilul distinct de joc al fotbaliștilor, cât și PlayStyles+ disponibil pentru cei mai buni fotbailști din lume cu abilități speciale. Se păstrează și modurile de joc Carieră (Manager, Player), Ultimate Team, cât și Volta - acesta din urmă fiind unul dintre cele mai distractive moduri incluse în FC 24 și pe care musai trebuie să îl încerci.
La ultimate Team apare noua funcție numită Evolutions care creează o rută de progres pentru jucătorii din clubul tău. De asemenea, sunt incluse și femei acum în echipele din Ultimate Team. Cu FC 24 te bucuri și de cross-play, adică poți juca cu prietenii tăi indiferent de dispozitivul deținut (PS5, XBOX, PC).
Impresii
Am ajuns și la partea de impresii pentru acest joc distractiv, care adună prietenii nu doar online, ci și offline pentru seri de neuitat. Recunosc, mă încadrez în a doua categorie și prefer mai degrabă să mă joc 1v1 offline, pentru nivelul mai mare de competitivitate și doza de entertainment adusă. Sunt multe alte moduri de explorat în FC 24 și știu că Ultimate este printre cele mai îndrăgite, mod care după cum îți povesteam mai sus, a adus numeroase noutăți odată cu versiunea 24. Am avut seri de FC 24 cu prieteni încântați să joace titlul mult mai devreme înainte de lansarea oficială și de cele mai multe ori am ales competiția Champions League acolo unde am avansat în grupe cu sufletul la gură în unele meciuri care păreau pierdute pe ultima sută de metri.
FC 24 este un joc previzibil iar prin asta mă refer la upgrade-urile aduse, așa cum și titlurile anterioare din serie au venit cu noutăți din punct de vedere grafic și al tehnologiilor de joc, așa și acum. Nu doar loturile au suferit schimbări, ci în mare întreaga experiență de gamplay care începe încă de la meniu. Totul rulează smooth pe PlayStation 5, ceea ce era de așteptat, iar noutățile vizuale se simt din prima. Aduce un suflu nou la capitolul realism și te simți cumva mai inclus în partida de fotbal disputată. Fie că te uiți la fanii din tribune care sărbătoresc victoria, fie la fazele reluate cu tehnologie Hypermotion 5, o să remarci clar realismul pe care EA a vrut să îl aducă pe aici.
Sunt și mecanici noi de joc și recunosc mai am nevoie de antrenament și de timp pentru a descoperi toate secretele jocului. Îmi place mult și perspectiva 1st person în care apare arbitrul la faze cheie ale meciului, precum un fault și acordarea unui cartonaș. Vedem antrenorii discutând strategii pe margine, fani care ies în pauză după snacks-uri și o extra doză de realism în cazul jucătorilor, cu texturi ale hainelor care îți atrag atenția și părul care flutură în vânt. Sunt multe astfel de mici detalii pe care poate nici nu le observi dacă nu le dai atenție, detalii mici care fac diferența.
Jocul a rămas același familiar, un simulator de fotbal fără rival, jocul care aducă prietenii laolaltă pentru ore la rând de distracție. Dacă ar fi ceva ce mi-aș dori să văd (poate cu un eventual update), ar fi un nivel de dificultate intermediar între Professional și World Class, pentru că uneori sunt momente în care Professional pare mult prea ușor, iar la World Class nici nu atingi balonul de joc. Am observat și cum AI-ul oferă un avantaj pe măsură ce avansezi într-o grupă de Champions League de exemplu, astfel că un meci din prima etapă cu Manchester United de exemplu nu va mai fi la fel de ușor dacă te întâlnești cu aceeași echipă în semifinale, cu toate că nivelul de dificultate rămâne neschimbat în setări.
A rămas și acel avantaj pe care echipa adversă îl are imediat după încasarea unui gol, moment în care pare că echipa ta nu este capabilă să se apere nici măcar 10%. Mai sunt probleme pe ici pe colo, dar FC 24 rămâne un joc antrenant, distractiv și pe care voi continua să îl joc, mai degrabă offline ori de câte ori am prieteni în vizită!
Preț și disponibilitate
Jocul FC 24 este disponibil de astăzi în stoc la majoritatea retailerilor de pe plan local și vine la următoarele prețuri și pentru următoarele platforme:















