Samsung Electronics România are veşti importante pentru gamerii de pe mobil. Tocmai a început a treia ediţie a competiţiei de PUBG Mobile. Se desfăşoară sub umbrela #PlayOnWithSamsung şi în colaborare cu Nexus Gaming, iar mai multe detalii aflaţi mai jos.
Compania invita pasionaţi de mobile gaming, fie ei amatori sau profesionişti să se înscrie în turneul care le oferă şansa de a câştiga cele mai noi dispozitive şi accesorii ale acestui brand. PUBG Mobile este primul shooter battle royale din lume care a prins la public, cel care a pornit isteria battle royale-urilor. Fără el nu am avea Free Fire şi nici Fortnite sau Apex nu ar fi aşa mari.
Iată programul de desfăşurare a competiţiei:
- 3 perioade de înscrieri: 8-14 februarie | 15-21 februarie | 22-28 februarie
- 3 semifinale: 17 februarie | 24 februarie | 3 martie
- Marea finală: 5 martie
Marea finală de PUBG Mobile are loc pe 5 martie şi va fi transmisă live şi comentata de Tedereu, unul dintre cei mai apreciaţi gameri profesionişti din România, dar şi un fan al acestui joc. Se va putea urmări pe canalul de YouTube Nexus Media şi pe canalul de YouTube al lui Tedereu.
Care sunt premiile?
Se pot câştiga 4x telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra pentru locul 1 şi 2x căşti Galaxy Buds2 Pro pentru locul 2. Competiţiile organizat de Samsung în 2022 au adus peste 1000 de participanţi înscriși. În 2023 se anunţă și mai multe campionate online şi evenimente dedicate gaming-ului. Mai multe detalii şi formularul de înscriere găsiţi aici.