Curren 8250 unboxing + review: ce poţi cumpăra din China cu doar 12 dolari, un ceas care la nivel superficial e super (Video)

Autor:  | Publicat în:  Curren 3.294 ori
<b>Curren 8250 unboxing + review: ce poţi cumpăra din China cu doar 12 dolari, un ceas care la nivel superficial e super (Video)</b>Ne oprim din când în când (rar) şi asupra unor produse analogice, care ni se pare interesante, trăznite sau au pur şi simplu preţ prea bun. Curren 8250 consider că merită această prezentare specială, pentru că nu în fiecare zi dai peste un ceas analogic..

Ne oprim din când în când (rar) şi asupra unor produse analogice, care ni se pare interesante, trăznite sau au pur şi simplu preţ prea bun. Curren 8250 consider că merită această prezentare specială, pentru că nu în fiecare zi dai peste un ceas analogic care arată bine şi costă doar 12 dolari. Îl găsiţi la GearBest.com şi aflaţi ce e deosebit la el mai jos.

Curren 8250 unboxing

În primul rând am făcut şi un unboxing rapid în clipul de mai jos şi ne-am dat seama că nu tot ce zboară se mănâncă. Ceasul arată bine pe dinafară, destul de bine încât să impresioneze un bunic care nu mai vede chiar bine şi care primea cadouri banale de la nepoţi să zicem. Acesta e un ceas analogic cu quartz, care vine cu transport gratuit dacă alegeţi opţiunea asta şi rămâne complet gratuit produsul, dacă explicaţi ce şi cum la vamă (scăpaţi de TVA).

Butoane Curren 8250

Ce şochează din start e că acele butoane de sub şi deasupra celui crown sunt pur decorative. Da, aţi citit bine, sunt practic nişte şuruburi pe care dacă insişti să le roteşti le pierzi, pentru că vor cădea. Apoi cele 3 cadrane integrate în cel central sunt şi ele de decor, deci nici urmă de cronometru şi data/luna/zi etc. Cureaua ar fi din piele şi ce e drept la prima atingere pare piele, deci aici nu pot obiecta prea mult.

Cureaua lui Curren 8250

Dacă am fi avut un "pielometru", aşa cum avem luxmetru şi termometru vă spuneam mai multe, dar aşa...  Şi nu, nu căutaţi pe Google, nu există "pielometru". Ceasul e comod de purtat la încheietura, destul de masiv şi masculin şi cântăreşte 84 de grame. E rezistent la apă aparent şi ceasul are o curea cu orificii speciale, ce permit pielii să respire.

Curren 8250

E grosuţ la 1.2 centimetri, dar pare destul de solid şi bine construit, cu toate că nu l-aş buşi de copaci la o urcare pe munte, pentru că nu garantez că are cea mai rezistentă sticlă de pe piaţă. Cert e că nu arata şi nu se simte ieftin, în afară de neajunsurile la nivel de cadrane şi butoane. E bun şi drept cadou pentru acel prieten care nu se supără să cumpere clone şi un Elephone S7 în loc de Galaxy S7 de exemplu.

Din ce am văzut în comentarii pe Amazon sau GearBest, cei de la Curren chiar respectă garanţia şi presupunând că ar merge ceva prost, ei chiar schimba produsul, preferând această variantă decât să înlocuiască componenta defectă.

Nu îi dăm vreo notă, ci doar am vrut să vă arătăm ce se poate cumpăra din China cu 12 dolari, via GearBest.com. În mod interesant Curren are şi nişte smartwatch-uri în portofoliu, dar despre ele altă dată. Şi da ştiu toate glumele stârnite de denumirea "Curren", le-am văzut pe Facebook :)

Curren 8250, prețuri actualizate:

Curren 8250 video unboxing + review

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×