Prezentare Garmin Forerunner 70: Cel mai accesibil smartwatch din portofoliul companiei are acum ecran AMOLED și funcții premium pentru pasionații de alergare

256 ori26-05-2026
Prezentare Garmin Forerunner 70: Cel mai accesibil smartwatch din portofoliul companiei are acum ecran AMOLED și funcții premium pentru pasionații de alergare

Finalul lunii mai mi-a adus pe masa de teste două smartwatch-uri noi de la Garmin: Forerunner 70 și Forerunner 170 Music. Despre modelul mai avansat vom vorbi separat în perioada următoare, însă astăzi ne concentrăm pe „surpriza” din zona entry-level.

Garmin a schimbat mult abordarea pentru această generație și a reușit să aducă funcții premium regăsite în cazul seriilor Fenix si Forerunner high-end către un smartwatch mult mai accesibil. E un model ușor, cu display AMOLED, funcții avansate pentru antrenament, monitorizare HRV, sugestii inteligente pentru alergare și autonomie excelente. Toate acestea într-un pachet care pornește de la 1279 lei în România.

Aici discutăm despre un smartwatch de 43 mm, cu greutate de doar 40 de grame, certificat 5ATM și compatibil atât cu Android, cât și cu iOS. Vine în mai multe variante de culoare, printre care negru, alb, Citron sau Cool Lavender. L-am testat în ultimele zile, iar acum a venit momentul să vedem ce are de oferit cel mai accesibil smartwatch din portofoliul companiei.

Unboxing

Cutia rămâne în stilul clasic Garmin, compactă, de culoare gri, cu detalii fine și imaginea ceasului imprimată frontal. În interior, regăsim smartwatch-ul Forerunner 70, un cablu de încărcare cu mufă proprietară și un ghid de pornire rapidă.

Design și confort

Am remarcat că am o încheietură cam „mare” pentru acest model, dar am reușit să îl fixez undeva spre ultima perforație, asta fără să fie inconfortabil în timpul purtării. E un model unisex ușor, la doar 40 de grame am uitat că îl port de multe ori și nu m-a deranjat nici în timpul somnului, nici când a fost cazul să port hanorac și să acopăr smartwatch-ul cu mâneca.

Garmin nu a încercat să transforme acest model într-un smartwatch premium cu metal și sticlă peste tot. Avem aici o construcție simplă, practică și rezistentă, ce implică polimer ranforsat cu fibre în mare parte. A venit pe nuanța Citron, iar cureaua e moale și foarte respirabilă, perforațiile ajutând mult în zilele călduroase sau în cazul sesiunilor intense de alergare.

Îmi place că Garmin păstrează filosofia clasică cu cele 5 butoane fizice. Chiar dacă acum avem touchscreen, poți controla complet ceasul doar din taste, lucru foarte util atunci când alergi, ai mâinile ude sau porți mănuși. Touchscreen-ul face însă interfața mult mai rapidă și modernă față de vechile generații Forerunner accesibile.

Display

Probabil cel mai mare upgrade față de vechiul Forerunner 55 este noul ecran AMOLED de 1.2 inch în diametru. Garmin a renunțat complet la display-urile MIP și sincer, nu cred că mulți utilizatori vor regreta această schimbare. Panoul este luminos, clar și foarte plăcut în timpul utilizării. Culorile sunt vii, avem parte de animații moderne, iar informațiile sunt ușor de citit. În lumina puternică a soarelui nu am avut probleme de vizibilitate, iar funcția Always-On Display e prezentă aici dacă vrei să vezi permanent ora.

Mi se pare important și faptul că Garmin a adus aici aceeași platformă software pe care o găsim pe modelele premium. Interfața seamănă foarte mult cu cea de pe Fenix sau Forerunner 970, iar experiența generală este mult mai matură decât pe modelele entry-level din trecut. Primim acum widget-uri moderne pentru:

  • Morning Report
  • Sleep Coach
  • Body Battery
  • HRV Status
  • Weather
  • Calendar
  • Sports Scores
  • notificări inteligente

Totul se mișcă fluid și fără lag, primim și posibilitatea de a configura shortcut-uri rapide pentru butoane. În zona de setări am găsit și Color Shift, opțiune preluată de la smartwatch-uri mult mai scumpe din portofoliu, foarte utilă în timpul nopții. Putem alege între „Blue Light Filter” și 3 culori: roșu, portocaliu și verde. 

Funcționalități (ce primești și ce NU primești)

Aici începe să devină clar că Garmin nu a tratat Forerunner 70 ca pe un simplu smartwatch entry-level. Pentru un model aflat în această zonă de preț, lista de funcții sportive este impresionantă. Ceasul suportă peste 80 de activități sportive, de la alergare și ciclism până la schi, înot, HIIT, yoga sau trail running. 

Evident, focusul principal rămâne alergarea, iar aici Garmin a inclus aproape toate funcțiile importante pe care le găsim pe modelele sale mai scumpe. Avem Training Readiness, VO2 Max, Recovery Time, Running Power, sugestii zilnice pentru antrenamente și chiar posibilitatea de a urma trasee GPX direct de pe ceas. Pentru cineva care se antrenează constant, cu siguranță toate aceste funcții contează în utilizarea zilnică.

Îmi place mult și noua funcție Quick Workout Creator. Ea ne permite sa alegem cât de greu vrem să fie antrenamentul și durata lui, iar smartwatch-ul va genera instant un workout complet. E o funcție care poate simplifica experiența de utilizare a unui sportiv aflat la început de drum și îl face să implice mai mult smartwatch-ul în cazul sesiunilor de antrenament.

Comparativ cu Forerunner 170 sau modelele superioare, lipsesc totuși câteva funcții:

  • Garmin Pay
  • Stocare muzică (avem doar 512 MB, spațiu ocupat în mare parte de OS)
  • WiFi
  • Altimetru barometric
  • ECG
  • Lanternă LED (se iluminează doar ecranul la nevoie)
  • Suport pentru power meter la ciclism
  • Hărți offline complete

De remarcat că nu avem nici difuzor, așa că ne bazăm pe vibrații pentru notificări, apeluri, alarmă.

Garmin Connect

Pentru configurare și sincronizare avem aplicația Garmin Connect, disponibilă atât în Play Store, cât și în App Store. Prin aceasta putem analiza toate datele legate de sănătate, somn, activități și progres, dar și să vizualizăm grafice detaliate pentru fiecare parametru.

Poți crea trasee, analiza antrenamente, vedea evoluția HRV-ului, monitoriza somnul sau încărca workout-uri personalizate. Totul se sincronizează rapid și funcționează foarte bine. Iată cum e împărțită aplicația:

  • Ziua mea - cu detalii despre parcursul zilei (date despre puls, energie, stres, calorii, respirație, activitate, greutate, hidratare) + un istoric pentru ziua precedentă
  • Competiții - te poți înscrie la competiții sportive și întrece cu prietenii
  • Calendar - cu detalii despre activitățile desfășurate în fiecare zi
  • Flux Știri
  • Altele - activități, statistici sănătate, setări și altele

GPS, senzori și monitorizare sănătate

Garmin continuă să livreze o experiență foarte bună când vine vorba despre GPS și tracking sportiv. Chiar dacă Forerunner 70 nu are GPS dual-band precum modelele premium, reușesțe să monitorizeze traseul parcurs în mod optim. 

Primim un senzor optic Elevate Gen 4, monitorizare SpO2, stres, HRV, somn și Body Battery. Garmin pune mare accent acum pe partea de recuperare și echilibru între antrenament și odihnă, iar asta se vede în toate rapoartele și recomandările oferite în aplicația Connect. 

O opțiune pe care am început să o folosesc de câteva săptămâni e Morning Report și mă bucur să o văd prezentă în cazul lui Forerunner 70. În fiecare dimineața oferă informații cu privire la somn, energie, vreme și recomandări pentru ziua respectivă.

E o funcție simplă, dar după câteva zile de utilizare începi să o apreciezi și să îți începi ziua „răsfoind” printre metrici.

Autonomie

Garmin continuă și aici tradiția autonomiei foarte bune, chiar dacă vorbim despre un smartwatch accesibil, cu display AMOLED luminos și funcție Always On Display. Evident, AOD-ul are impact asupra consumului de energie, însă Forerunner 70 reușește să ofere un echilibru bun între funcționalitate și eficiență energetică.

Iată cum stăm la capitolul autonomie:

  • Mod ceas inteligent: până la 13 zile (aproximativ 5 zile dacă folosim AOD);
  • Mod ceas inteligent cu economisirea bateriei activă: până la 28 zile;
  • Mod GNSS doar cu GPS: până la 23 ore;
  • Mod GNSS cu toate sistemele de localizare active: până la 16 ore.

Pentru un smartwatch atât de ușor și compact, cifrele sunt foarte bune, mai ales dacă îl comparăm cu alte modele AMOLED din aceeași zonă de preț. Garmin continuă să prioritizeze autonomia și experiența sportivă, iar asta se vede clar în utilizarea de zi cu zi.

În mod realist, dacă folosești notificări, monitorizare continuă și câteva sesiuni de antrenament pe săptămână, poți obține fără probleme aproximativ o săptămână de utilizare fără AOD activ. Cu Always On Display pornit permanent, autonomia scade semnificativ, însă rămâne peste ceea ce oferă multe smartwatch-uri cu Wear OS sau Apple Watch.

Încărcarea se realizează prin intermediul cablului cu mufă proprietară inclus în pachet și durează aproximativ o oră pentru o alimentare completă.

Concluzii

Garmin Forerunner 70 reușește să schimbe destul de mult percepția asupra unui smartwatch entry-level din portofoliul companiei. Nu mai vorbim despre un model „de compromis”, ci despre un ceas care preia multe dintre funcțiile și experiența software regăsite pe seriile premium și le aduce într-un pachet mult mai accesibil.

Mi-a plăcut faptul că Garmin nu a făcut economie exact acolo unde contează pentru utilizatori. Avem acum un display AMOLED luminos, interfață modernă, monitorizare avansată pentru sănătate și recuperare, autonomie bună și suficiente opțiuni de fitness, în special pe zona de alergare.

Pentru cineva aflat la început de drum în ecosistemul Garmin sau pentru utilizatorii care vor un smartwatch sportiv complet fără să investească într-un Fenix sau Forerunner high-end, Forerunner 70 devine o opțiune extrem de interesantă.

Sigur, există și compromisuri: lipsesc Garmin Pay, stocarea pentru muzică, altimetrul barometric sau hărțile offline complete. Totuși, pentru segmentul de preț din care face parte, pachetul oferit rămâne surprinzător de bine echilibrat. În utilizarea de zi cu zi se simte ca un smartwatch matur, rapid și foarte confortabil la purtare.

Forerunner 70 pare construit exact pentru utilizatorii care vor să înceapă să alerge mai serios, să își monitorizeze sănătatea și să adopte un stil de viață mai activ, fără să simtă că fac mari compromisuri. Iar aici Garmin chiar a reușit să livreze un „pachet complet” la un preț corect.

Preț și disponibilitate

Garmin Forerunner 70 costă puțin sub 1300 lei și îl găsești la următorii retaileri din online: