Un smartwatch poate însemna lucruri diferite pentru persoane diferite. Astfel, pe lângă cei care vor să aibă parte de funcționalități precum eSIM, apelare direct de pe ceas sau de internet, există și cei care vor să aibă parte de o monitorizare atentă a activităților fizice, cu multe date livrate pentru a vedea unde e loc de îmbunătățiri.
Aici intervine HUAWEI Watch GT Runner, un ceas care se dă de gol chiar din nume, fiind un smartwatch destinat alergătorilor. Ce știe să facă mai exact și cu ce alte calități se laudă, aflați din materialul prezentare de față.
Unboxing
Începem cu unboxing-ul iar aici întâlnim o cutie pătrată care inspiră calitate premium și la interiorul căreia facem primul contact cu ceasul. Dăm la o parte capacul interior și găsim ceasul HUAWEI Watch GT Runner și un compartiment în dreapta, acolo unde se află o curea mai scurtă de aceeași culoare cu cea deja instalată pe ceas, cablul de alimentare cu un puc magnetic și manualele de utilizare.
Design, Display
Fiind un ceas sportiv, asta înseamnă din start faptul că avem o curea din silicon cu feeling plăcut la atingere și care permite respirația pielii chiar și la purtarea prelungită, fiind comodă. Cât despre carcasa ceasului, aceasta este realizată din fibră polimerică durabilă de nuanțe gri și negru, iar inelul din jurul ecranului este unul metalic. Ceasul cântărește doar 38.5 grame fără curea, are cadran de 46mm și vorbim despre următoarele dimensiuni 46.4 x 46.4 x 11 mm.
Desigur, bifăm și certificarea 5ATM pentru rezistență la apă de 50 de metri, astfel că ceasul poate fi utilizat pentru activități în apă puțin adâncă precum înotul într-o piscină, dar nu și pentru scufundări. Nu uităm de ecran, unul circular AMOLED de 1.43 inch, cu rezoluție HD de 466 x 466 pixeli și cu o luminozitate impresionantă din punctul meu de vedere.
E prima dată când descopăr un ecran atât de bun pe un ceas și toate gesturile, acțiunile de glisare și atingere sunt foarte smooth, la fel precum experiența livrată de un smartphone. Ai la dispoziție o mulțime de fețe de ceas/teme, sute chiar, disponibile spre descărcare/instalare din aplicația de mobil și cu personalizare de pe ceas, inclusiv posibilitatea de a avea diferite teme Always On Display în funcție de fața de ceas aleasă.
Interacțiune
Apropo de interacțiune, aici pe lângă folosirea ecranului tactil, ai la dispozițție și două butoane fizice plasate în partea din dreapta a ceasului. Butonul de sus este cel Home care odată apăsat te întoarce din orice secțiune în ecranul de start și care apăsat din ecranul home te duce într-un meniu în care găsești următoarele:
- Antrenament
- Înregistrări de antrenament
- Stare antrenament
- Prag lactat
- Puls
- SpO2
- Viață sănătoasă
- Înregistrări de activitate
- Somn
- Stres
- Exerciții de respirație
- Jurnal de apeluri
- Agendă
- Muzică
- Barometru
- Busolă
- Notificări
- Meteo
- Cronometru
- Temporizator
- Alarmă
- Lanternă
- Găsește telefonul
- Setări
Acest buton Home este și cel Crown pe care îl poți învârti pentru a naviga printre elementele afișate, oferind un feedback prin vibrații foarte bun. Butonul de jos, cel secundar este cel Sport/Lap unde ai la dispoziție activitățile fitness și opțiunile de monitorizare aferente fiecărei activătăți în parte.
Baterie
Din punct de vedere al autonomiei HUAWEI Watch GT Runner stă excelent, asta pentru că avem aici un Harmony OS mai lite să spunem, care sare peste conectivitatea Wi-Fi cu scopul de a livra o viață generoasă a bateriei. Pe hârtie producătorul indică o autonomie de până la 14 zile, asta într-un scenariu ideal în care nu prea folosești tracking-ul GPS.
Chiar și cu o utilizare mai solicitantă te bucuri de zile întregi de autonomie. Încărcarea se realizează în aproximativ 2 ore și avem suport 5V 0,5A/1A/1,5A/2A. Eu unul am atins peste 12 zile autonomie, timp în care am mai ascultat și muzică la căști, monitorizat pașii,
Conectivitate
HUAWEI Watch GT Runner se va conecta la telefonul tău HarmonyOS, Android sau iOS prin Bluetooth și tot la nivel de conectivitate avem și NFC, respectiv suport navigare GPS GNSS. Ai nevoie de un telefon cu HarmonyOS 2 sau o versiune mai recentă sau care să ruleze minim Android 6.0 sau iOS 9.0. Portul de încărcare este unul magnetic și încărcătorul are forma unui puc.
Hardware și Audio
Din punct de vedere hardware nu avem aici datele complete ale ecuației, astfel că printre elementele dezvăluite de către producător se numără doar prezența a 4 GB de stocare flash.
Acest spațiu de stocare este rezervat pentru melodii, pentru că ceasul are un difuzor propriu dacă vrei să asculți astfel muzica favorită, sau poți conecta o pereche de căști wireless prin Bluetooth pentru a te bucura de un playlist motivațional în timpul sesiunii de antrenament.
OS & UI
Așa cum am mai spus și în rândurile de sus, HUAWEI Watch GT Runner vine cu HarmonyOS 2 la bord, un OS întâlnit nu doar pe ceasuri, ci și pe produse IoT, televizoare și telefoane. Aici OS-ul livrează o experiență fără cusur, fără lag și este o bucurie să navighezi prin interfață, aplicații. Poți descărca și extra aplicații folosing software-ul Huawei Health, dar asta numai dacă ai un smartphone HarmonyOS 2 sau care rulează minim Android 6.0, așadar fără iOS.
Iată ce funcții livrează ceasul:
- Mod nu deranjați
- Alarmă
- Ecran aprins (odată bifat, ecranul va rămâne aprins 5 minute)
- Găsește-mi telefonul
- Scurgeți (mod audio prin care se elimină apa din difuzor)
- Vreme
- Player audio
- Jurnal de apeluri
- Agendă
- Barometru
- Busolă
- Notificări
- Cronometru
- Temporizator
- Lanternă
Există și o aplicație dedicată pentru mobil și anume HUAWEI Health, software disponibil pe telefoanele HarmonyOS, Android și iOS. Ai nevoie de un cont de utilizator HUAWEI pentru a folosi aplicația, iar odată pusă în funcțiune ai o zonă Health cu widget principal sus pentru pașii realizați, intensitatea fizică (timp), distanța parcursă, numărul de calorii arse și etajele urcate. Mai jos ai detalii despre puls, somn, nivelul de stres și indicele SpO2. Poți adăuga și înregistrări pentru tensiunea arterială sau greutate, iar toate aceste widget-uri pot fi aranjate și editate după preferințe.
Al doilea buton de la bază, cel de Exerciții fizice îți arată detalii despre activitatea desfășurată (ciclism, mers, alergare afară, etc), după care urmează secțiunea Dispozitive de unde te conectezi la ceasul tău Watch GT Runner și unde ai opțiunea fețe de ceas. Sunt o mulțime de astfel de teme disponibile spre descărcare, iar din meniul telefonului ai și opțiuni de editare, cu diferite stiluri Always-On sau widget-uri afișate. La capitolul personalizare ceasul stă foarte bine.
În final este zona "Eu" unde vei avea rapoarte săptămânale/lunare, planurile create și unde primești medalii pentru realizările tale. Poți edita profilul de aici, accesa setările și actualiza atât temele cât și software-ul ceasului.
Fitness și sănătate
Monitorizarea alergătorilor este pusă pe primul plan aici, iar totul începe cu suportul GNSS cu cinci sisteme cu bandă dublă pentru localizare și hărți ale parcursului tău de alergare. Există aici un antrenor AI pentru alergare care personalizează planurile personale de alergare și ajustează dinamic cursurile de antrenament, astfel încât să dai randamentul ideal. Poți opta și pentru navigarea pe pistă, ai busolă la dispoziție și un program științific de alergare care oferă date despre indicele capacității de alergare, sarcina de antrenament și datele ritmului cardiac al supapei de acid lactic.
Huawei Watch GT Runner oferă și date despre timpul de recuperare, altitudine și vreme, iar legat de localizare, aceasta este mai rapidă, fiind vorba despre o antenă protejată de un material din fibră compozită și ascunsă în ceas. Dacă ești alergător avansat, atunci ai funcțția de evaluare a capacității de alergare, actualizări privind starea fizică/oboseala, cât și o analiză a performanței antrenamentului pe termen lung.
În meniul ceasului găsești și ceva numit Huawei Running Ability Index care oferă evaluări bazate pe date multidimensionale, inclusiv ritmul cardiac, distanța și frecvența istorică de alergare. Aici primești o detaliere precisă a capacității tale actuale de alergare și a modului în care aceasta se compară cu obiectivele setate și tot de aici obții informații necesare pentru a formula planuri personale de antrenament și pentru a-ți îmbunătăți performanța la alergare. În timpul sesiunii de alergare ai și funcția de ghidare vocală în timp real, care te informează despre ritmul cardiac și alte date corporale, precum și obiectivele actuale, prin alerte audio, astfel că nu mai stai cu ochii pe ceas și te poți concentra mai mult pe traseu. De asemenea, poți partaja rutele de alergare și primi rute recomandate de prieteni.
Ceasul HUAWEI Watch GT Runner are și giroscop, senzor optim de ritm cardiac, accelerometru, senzor geomagnetic și senzor presiune aer. Oferă monitorizare somn, SpO2, arată nivelul de stres și oferă sesiuni de antrenament pentru următoarele activități/sporturi:
- Alergare în aer liber
- Alergare în interior
- Plimbare în aer liber
- Mers în interior
- Ciclism în aer liber
- Ciclism în interior
- Înot în bazin
- Înot în apă deschisă
- Coardă
- Drumeție montană
- Drumeții
- Alergare trail
- Schi
- Snowboarding
- Schi fond
- Triatlon
- Bicicletă eliptică
- Ergometru
- Altele
De asemenea, mai avem și exerciții de respirație și funcția prag lactat pentru femei. Per total la nivel de fitness & health, HUAWEI Watch GT Runner livrează o mulțime de funcții și chiar un antrenor AI după cum vă spuneam mai sus, fiind clar un ceas îndreptat către alergători de orice nivel.
Concluzii
Am ajuns și la partea de concluzii, cea finală în care tragem linie. HUAWEI Watch GT Runner mi se pare un super smartwatch, mai ales pentru alergători, de unde și denumirea sa, cu pasionații de jogging puși în centrul atenției aici. Oferă un sistem de operare fluid și rapid, un ecran care mi-a depășit așteptările și un design comod și confortabil astfel că purtarea timp îndelungat nu devine o problemă.
Poți schimba ușor și cureaua dacă după sesiunea de fitness de pe zi vrei să ieși în oraș și să adopți o ținută mai elegantă, iar faptul că ai atât de multă autonomie, este clar un punct forte. Dacă ești dispus să renunți la funcționalități precum eSIM și WiFi, iar tracking-ul precis reprezintă o prioritate pentru tine, atunci HUAWEI Watch GT Runner este calea spre care îți recomand să mergi.
Preț și disponibilitate
HUAWEI Watch GT Runner este disponibil la vânzare în magazinul oficial Huawei Store, dar și la parteneri, iar astăzi este ultima zi în care mai poți primi o pereche de căști wireless FreeBuds 4i la achiziție. Iată de unde se poate comanda: