360 Robot Vacuum Cleaner S10 Review - Aspiratorul inteligent hibrid cu cartografiere 3D și funcții care depășesc concurența

2.685 ori
<b>360 Robot Vacuum Cleaner S10 Review - Aspiratorul inteligent hibrid cu cartografiere 3D și funcții care depășesc concurența</b>De un an și jumătate petrecem mai mult timp în confortul locuinței noastre astfel încât experiența pe care o avem acasă a devenit mai importantă ca niciodată. Un gadget smart care ajută la îmbunătățirea experienței

De un an și jumătate petrecem mai mult timp în confortul locuinței noastre astfel încât experiența pe care o avem acasă a devenit mai importantă ca niciodată. Un gadget smart care ajută la îmbunătățirea experienței și timpului petrecut la domiciliu este și aspiratorul inteligent și tocmai din acest motiv te invităm să urmărești în rândurile de mai jos recenzia lui 360 S10, un aspirator proaspăt lansat pe care ni l-au trimis cei de la www.geekmall.ro

Unboxing și accesorii

Începem recenzia aspiratorului cu un scurt unboxing. Astfel, pe lângă aspirator, în cutia acestuia vei mai avea stația de încărcare cu cablul de alimentare aferent, suportul de mop plus laveta, instrucțiunile de utilizare și o perie de curățare foarte utilă pentru mentenanța robotului. Desigur trebuie să menționăm că peria laterală și peria centrală, recipientul de apă și recipientul de praf împreună cu filtrul, vin direct montate pe roboțel astfel încât după ce ai desfăcut pachetul, doar încarci aspiratorul și poți începe configurarea acestuia.

Configurare intuitivă, cartografiere 3D cu senzori Lidar și stocarea de până la 10 hărți

Aspirator robot 360 S10

Și pentru că tot vorbim de configurare, acesta e un proces foarte simplu de urmat. După încărcarea completă a aspiratorului, tot ce trebuie să faci este descarci aplicația 360Robot (Android, iOS) care va fi centrul de comandă pentru micul tău ajutor. Odată ce aplicația a fost descărcată, îți creezi rapid un cont, pui aspiratorul în pairing mode și îl adaugi în aplicație. Și gata, 360 S10 este pregătit să facă treaba!

La prima pornire, aspiratorul se va deplasa puțin de lângă standul de încărcare și prin câteva rotiri va scana împrejurările cu ajutorul tehnologiei LiDAR. Cei 3 senzori integrați împreună cu algoritmii AI permit aspiratorului să aibă chiar și o perspectivă 3D, făcând distincție clară între diverse obstacole cu scopul de a le ocoli pe acestea fără nicio problemă. Chiar m-a surprins faptul că în cazul acestui model avem cartografiere 3D și mai ales că este una suficient de detaliată pentru locuința ta.

360 S10

Sunt detectate în mod automat covoarele, mobilierul, canapeaua și alte peste 100 de obstacole, toate acestea fiind foarte ușor de identificat pe hartă. La fiecare aspirare, 360 S10 actualizează în mod automat harta locuinței, iar dacă îl vei folosi la o casă cu mai multe etaje nu trebuie să îți faci griji nici din acest punct de vedere dat fiind faptul că poate trece cu ușurință de la o hartă la cealaltă și poate memora până la 10 hărți diferite.

Ca design, S10 vine cu unul futurist aș zice, dar nu doar din punct de vedere al aspectului este bine gândit. Datorită unei grosimi de doar 85mm acesta se poate strecura cu ușurință pe sub canapea sau comoda televizorului, astfel oferind o acoperire maximă, în detaliu, a suprafeței încredințate spre aspirat.

Putere de aspirare de 3300Pa ce poate fi personalizată pe diferite zone și nivele 

360 S10

Atunci când vine vorba de putere, trebuie să știi că 360 Robot Vacuum Cleaner S10 este propulsat de un motor cu o putere de 3300Pa, arhisuficienți pentru a înlătura firimiturile, praful și a șterge pe jos cu mopul în toata locuința ta. Aplicația ne pune la dispoziție 4 nivele diferite de aspirare precum: Quiet, Standard, Powerful și MAX

Evident avem posibilitatea de a personaliza modul de aspirare în fiecare cameră sau în zonele dorite precum sub masa din bucătărie sau lângă canapeaua din living. Iar dacă se dorește evitarea zonei specifice, se poate face și acest lucru tot în cadrul aplicației. După aproximativ 2 săptămâni de utilizare pot să spun că sunt mulțumit din punct de vedere al acestui aspect.

360 S10

360 S10 aspiră foarte bine, fie că discutăm de covor, podea sau gresie. Atât peria centrală cât și cea laterală își fac foarte bine treaba și nu am intâmpinat dificultăți nici în cazul firelor de păr de diferite dimensiuni. În timpul aspirării, zgomotul emis este de aproximativ 60 dB în modul MAX, astfel nu trebuie să îți faci griji dacă e pornit în timpul unor videoconferințe fiind mult mai silențios decât alte modele de pe piață.

Toată mizeria aspirată, odată ce trece printr-un filtru este depozitată într-un recipient de 500 ml de unde poate fi golită doar cu o singură atingere. Și asta fără să te murdărești pe mâini.

Funcție de mop ce permite adăugarea substanțelor de curățenie/dezinfecție

360 S10

Trecem acum la funcționalitatea de mop și pot să spun că și la acest capitol 360 S10 nu prea face compromisuri. Ba din contra, are caracteristici cu care depășește concurența. Odată ce suportul de mop și laveta umedă sunt atașate, iar recipientul de apă este umplut, aspiratorul poate prelua rolul unui mop obișnuit.

Menționez că și în cazul acestei funcții avem parte de curățarea cu mopul personalizată astfel încât putem alege zone sau camere unde aspiratorul să folosească funcția de mop cu debitul de apă dorit. Debitul de apă are patru nivele diferite precum: low, mediu, high și auto - cel din urmă oferind aspiratorului posibilitatea de a regla automat debitul de apă în funcție de suprafața pe care trebuie să o curețe.

Datorită unui sistem activ de presiune, viteza de rotire a mopului crește până la îndepărtarea celor mai dificile pete și spre fericirea mea chiar și în acest caz nu rămân dâre de apa după acesta. Se descurcă de minune atât pe gresie cât și pe podea, iar dacă îți faci griji de covoarele din locuința ta, trebuie să știi că aspiratorul va opri automat funcția de mop în momentul în care intră în contact cu acestea.

360 S10

Și acum partea cu adevărat spectaculoasă, pe care eu personal nu am mai întâlnit-o la absolut nici un aspirator. 360 Robot Vacuum Cleaner S10 permite adăugarea și a unei soluții dezinfectante sau de curățare în rezervorul de apă. Dacă pentru majoritatea roboților este interzisă adăugarea unor alte substanțe în rezervorul de apă, în cazul lui S10 poți face acest lucru astfel și întreaga locuință va avea un miros plăcut și ce e mai important, va oferi un mediu mai sănătos.

Aplicație intuitivă, cu design minimalist și o serie de funcții smart foarte utile

360 S10

Iar acum, hai să aruncăm o privire peste consola centrală a acestui aspirator și anume aplicația mobilă. Pe lângă gestionarea și editarea hărților, personalizarea funcțiilor de aspirare și de mop ai la dispoziție numeroase funcții precum activarea modului Carpet, prin care poți solicita un tratament preferențial pentru covoare precum mărirea puterii de aspirare la identificarea covorului sau aspirarea multiplă a acestuia în cadrul unei sesiuni. Tot în cadrul aplicației avem un raport de curățenie respectiv durata de viață a consumabilelor și ai posibilitatea de a programa sesiunile de curățenie pentru momentele când știi că nu va fi absolut nimeni acasă.

Poți controla aspiratorul și prin cadrul unui joystick virtual iar atunci când nu știi pe unde se ascunde roboțelul, îl poți găsi folosind funcția “Find me” iar acesta va emite o notificare vocală. Nu putea lipsi modul Do not Disturb (adică nu deranja) și ajustarea volumului pentru notificările vocale, iar în cazul opțiunilor suplimentare de curățenie avem următoarele posibilități:

  • curățarea insistentă a zonei de intrare în locuința ta
  • curățarea bucătăriei și a băilor înainte de finalul sesiunii
  • activarea senzorului de cădere pentru a preveni situațiile de acest gen
  • mici opțiuni de personalizare a ecranului principal din aplicație.

Concluzii - Un aspirator hibrid puternic cu funcții care depășesc concurența

360 S10

Concluzionând toate aspectele menționate și demonstrate anterior, aspiratorul inteligent 360 S10 poate deveni un camarad de nădejde, care se poate ocupa de curățarea întregii locuințe, iar achiziția acestuia, cu siguranța va bucura membrii familiei care aveau ca sarcină curățenia. Asta pe puțin!

Vine cu o putere de aspirare ridicată, funcții inteligente și personalizabile de curățare și o aplicație foarte intuitivă, cu care te vei putea obișnui destul de rapid. Pe partea de aspirare, se descurcă foarte bine, îmi place că nu este zgomotos și asta chiar dacă aspiră pe nivelul MAX. De asemenea, rezervorul pentru mizerie este foarte practic gândit, vei intui din prima cum trebuie să îl golești. Nici o problemă aici. Menționez și harta 3D și faptul că poate fi folosit pe mai multe etaje/nivele, suportând și recunoscând automat până la 10 hărți.

Încă un plus este că și la funcția de mop se descurcă excelent. Apreciez enorm că am întâlnit în sfârșit un model care permite folosirea soluțiilor dezinfectante și curățenie atunci cand spală pe jos. Totuși era binevenită poate o lavetă suplimentară.

Preț și disponibilitate

La momentul acestei recenzii, aspiratorului inteligent 360 S10 poate fi comandat online, simplu și rapid de pe www.geekmall.ro la prețul promo de 2499 lei, beneficiind de o reducere de 200 de lei la plasarea unei precomenzi. Pe curând

Video-review 360 Robot Vacuum Cleaner S10

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×