Primul contact cu un ciclocomputer de top l-am avut în momentul testării lui Garmin Edge 840, acum aproximativ 2 ani. L-am tot folosit ocazional din acel moment la ture mai lungi, dar și mai scurte de pedalat. Ei bine, pe masa de teste a sosit acum succesorul său direct: Garmin Edge 850. Se plasează fix între Edge 550 și Edge 1050, aparent, luând rolul „fratelui mijlociu” în serie.
După câteva zile de pedalat cu el pe ghidon, iată că a sosit timpul să descoperim ce are de folosit acest nou ciclocomputer din portofoliul Garmin. Toate detaliile sunt mai jos!
Unboxing
Avem parte de o experiență de unboxing familiară. Cutia e de culoare gri și include o imagine cu dispozitivul frontal. Apar și câteva informații esențiale pe laterale. În interior am găsit:
- Ciclocomputerul Garmin Edge 850;
- Două suporturi de montaj (standard și frontal);
- Cablu USB-C la USB-A;
- Șnur de siguranță;
- Documentație.
E o experiență de unboxing simplă, curată, fără artificii inutile. Recunosc că m-am bucurat să văd și un imbus la pachet, îmi amintesc că Edge 840 nu a avut acest tool în pachet. E util pentru prinderea suportului fix pe ghidon. Prefer prinderea acestui suport întrucât ne permite și detașarea rapidă a dispozitivului.
Design
Primul contact cu Edge 850 m-a făcut să mă gândesc imediat la un Edge 1050 miniaturizat. Are exact același limbaj de design, același aspect de produs premium, doar că într-un corp mai compact și mai ușor. Terminalul cântărește 113 grame, ceea ce îl face semnificativ mai ușor față de Edge 1050, la ale sale 161 de grame. Corpul este fabricat din polimer ranforsat cu fibră, același material folosit și la smartwatch-urile robuste ale companiei.
Finisajul e impecabil, se simte solid, fără să „scârțâie” sau să dea senzația de plastic ieftin. Are certificare IPX7, deci rezistă la ploaie. Portul USB-C este acoperit de o clapetă de cauciuc groasă, bine etanșată. În spate regăsim sistemul de prindere clasic Garmin, compatibil cu toate suporturile oficiale și third-party. Fixarea se face printr-o simplă rotire, la fel ca la modelele anterioare.
Edge 850 combină controlul tactil cu cel prin butoane. Pe laterale se află trei butoane fizice (pentru power, navigare și acțiuni), iar în partea inferioară alte două. Unul se ocupă de acțiunile Start și Stop, în timp ce celălalt are funcție Lap (Interval). E o combinație pe care o vedem în cazul multor modele Edge din portofoliul Garmin, astfel că experiența de utilizare e familiară, intuitivă.
Display și interacțiune
Ecranul are o diagonală de 2.7 inch, fiind ușor mai mare decât cel al lui Edge 840 (2.6 inch). E un panou LCD cu rezoluție de 420 x 600 pixeli, destul de luminos, ce livrează culori vii și o claritate remarcabilă chiar și în soare puternic. Luminozitatea atinge în acest caz 1000 nits, iar senzorul de lumină ambientală va regla automat intensitatea.
Spre deosebire de ecranele transflective de pe modelele mai vechi, acest panou redă culorile mult mai natural. Hărțile, graficele și interfața arată excelent, iar contrastul face diferența. Touchscreen-ul răspunde precis la atingere. În ploaie pot exista unele întârzieri (ca la orice ecran tactil), dar combinația de butoane laterale compensează acest neajuns.
Interfața este familiară: ecranul principal afișează profilul sportiv curent (Road, MTB, Indoor etc.), iar sub el poți glisa pentru a accesa istoricul, planurile de antrenament, navigarea, vremea sau meniul de setări. Totul e foarte intuitiv dacă ai mai folosit un device din gama Edge.
Au avut loc și modificări la nivel de hardware, Garmin aducând pe acest model același procesor folosit și pe Edge 1050. Se mișcă rapid prin meniu, fără lag sau blocări, iar hărțile se încarcă aproape instant.
Navigare și hărți
Edge 850 vine cu hărți TopoActive preîncărcate pentru regiunea în care îl cumperi, dar poți descărca gratuit hărți suplimentare prin Wi-Fi sau prin Garmin Express (pe PC). Primim 64 GB de stocare, arhisuficient pentru descărcarea hărților pentru toată Europa. Poți crea rute direct pe dispozitiv, datorită funcției de creare traseu pe ecran, sau poți sincroniza automat rute din Garmin Connect, Komoot ori Strava.
Terminalul oferă căutare după adresă + puncte de interes (cafenele, magazine, service-uri, parcuri, toalete publice etc.), toate direct din meniu, fără să ai nevoie de telefon. Navigarea e fluidă și rapidă. Instrucțiunile sunt afișate clar pe ecran, iar datorită noului difuzor integrat, primești anunțuri vocale pentru viraje. Nu e un sistem vorbitor de tip GPS auto, ci mai degrabă o voce care îți oferă din când în când indicații.
Apare și opțiunea ClimbPro, care folosește altimetrul barometric pentru a afișa în timp real gradientul urcării și distanța rămasă până la vârf. E o funcție utilă în zonele de deal și munte, în timpul urcării pe trasee lungi. În plus, pe Edge 850 apare și modul ForkSight, util pentru trasee MTB: la fiecare intersecție de poteci îți arată vizual pe ecran numele, lungimea și altitudinea fiecărui traseu.
Aplicație și conectivitate
Conectarea la Garmin Connect e la fel de simplă ca în cazul ceasurilor și ciclocomputerelor anterioare. Odată asociat prin Bluetooth, toate datele, trasee, antrenamente, statisticile se sincronizează automat. Poți accesa magazinul Connect IQ Store pentru layout-uri, teme și aplicații adiționale.
Device-ul are și Wi-Fi, așa că poți primi update-uri OTA (fără PC), iar ANT+ rămâne standard pentru senzori externi. Garmin are și funcția Extended Display, care permite afișarea datelor furnizate de un smartwatch direct pe ecranul ciclocomputerului. Poți vedea puls, oxigen, body battery și alți parametri de sănătate în timp real.
În plus, Edge 850 e compatibil cu biciclete electrice eBike și sisteme de schimbare electronică precum Shimano Di2, SRAM AXS sau Campagnolo EPS, prin ANT+.
Funcții de antrenament și performanță
Acest ciclocomputer e gândit să fie „un antrenor personal digital”, nu doar un tracker de performanță. Prin Garmin Connect poți seta obiective (de exemplu, „pregătire pentru 100 km în 6 săptămâni”) și primești zilnic recomandări personalizate în funcție de condiția fizică, datele de somn (dacă ai un ceas Garmin) și timpul de recuperare. Device-ul analizează VO2 Max, timpul de efort, nivelul de stres și îți generează exerciții potrivite, unele axate pe anduranță, altele pe intensitate.
Edge 850 integrează și funcția „Power Guide”, care îți oferă obiective de putere bazate pe profilul tău și pe altitudinea traseului. În timpul pedalatului, dispozitivul ajustează aceste valori dacă detectează vânt, diferențe de nivel sau oboseală. Stamina arată energia rămasă la nivelul curent de efort, fiind o funcție utilă pentru a ști cât mai poți duce până la limită. E mai exactă dacă ai conectat un senzor HRM pentru monitorizarea ritmului cardiac.
Garmin ține cont de temperatură și altitudine, astfel că poți primi alerte pentru ajustarea efortului fizic în timpul urcării, la temperaturi mai mari sau mai mici. După fiecare sesiune de ciclism primești un rezumat detaliat ce implică distanța, viteza medie, înclinația, dar și VO2 Max dacă ai folosit un smartwatch Garmin în timpul sesiunii. Sunt integrate și informații privind dificultatea traseului și cât de fluent l-ai parcurs, timp pe segmente, dar și un grafic al puterii.
În mare, toate aceste instrumente transformă Edge 850 într-un antrenor „virtual”, nefiind vorba doar despre un GPS aici. Noul model oferă și alerte inteligente bazate pe intensitatea efortului și condițiile meteo. De exemplu, în cazul turelor lungi, dispozitivul va sugera să consumi carbohidrați sau apă la fiecare 25-30 de minute, în funcție de ritmul cardiac, altitudine, efort.
Autonomie și alimentare
Garmin declară că Edge 850 oferă o autonomie de 12 ore la utilizare intensă (GPS multi-band, senzori conectați, ecran luminos, notificări active) și până la 36 de ore în modul de economisire. Real vorbind, vei folosi acest device la capacitate maximă doar dacă ești ciclist de performanța și te antrenezi pentru un maraton.
Pentru ture zilnice sau concursuri de maxim o zi, cu siguranță autonomia este suficientă. Pentru maratoane de peste 200 de kilometri se poate folosi un powerbank cu port USB-C pentru alimentare rapidă chiar și în timpul mersului. Încărcarea de la 0 la 100% se realizează în mai puțin de o oră.
Funcții de siguranță
Garmin a integrat tot pachetul de funcții moderne de siguranță:
- Detecția incidentelor: dacă senzorii detectează o oprire bruscă și impact, se trimite automat o alertă cu locația către contactele de urgență (prin telefonul conectat);
- Compatibilitate cu Varia Radar și lumini inteligente, pentru vizibilitate completă în trafic;
- Alerte de pericole: poți semnala obstacole sau zone periculoase, iar alți cicliști Garmin vor primi notificări;
- Funcția GroupRide: permite urmărirea colegilor de tură în timp real, schimb de mesaje rapide și clasamente live pe urcări;
- Clopoțel virtual: un simplu tap pe ecran emite un sunet autentic de clopoțel, foarte util în zone aglomerate;
- Alarmă bicicletă protejată cu PIN: dacă bicicleta e mișcată, primești notificare pe telefon.
- LiveTrack: apropiații pot vedea poziția ta în timp real, viteza și direcția.
Toate acestea funcționează impecabil atâta timp cât dispozitivul e conectat la smartphone prin Bluetooth. Clopoțelul are rol de sonerie, în cazul în care bicicleta ta nu e echipată cu una. E o funcție utilă în parcuri, pietonii o vor auzi destul de ușor de la câțiva metri distanță și se vor da din calea ta.
Garmin Pay și alte detalii utile
Un plus important față de modelele mai vechi e că avem Garmin Pay. Dacă cumva rămâi fără baterie la telefon și ți-ai uitat portofelul acasă, poți folosi device-ul pentru a plăti contactless oriunde te-ai afla. Poți adăuga un card direct din aplicația Garmin Connect și efectua plăți contactless în timpul turelor. Lista băncilor compatibile cu Garmin Pay e destul de generoasă, iar detalii despre serviciu aveți aici.
Opinii
Garmin Edge 850 este, în opinia mea, cel mai echilibrat ciclocomputer din gama actuală a companiei. Combină precizia și puterea modelelor high-end cu portabilitatea și ergonomia unui device de dimensiuni reduse. Are ecran luminos, funcții avansate de antrenament, hărți detaliate, difuzor pentru alerte, Garmin Pay, funcție GroupRide, alarmă, clopoțel virtual și toate opțiunile de conectivitate de care ai nevoie.
Dacă Edge 1050 e alegerea evidentă pentru sportivii profesioniști, iar Edge 540 e pentru cei care preferă control complet prin butoane, atunci Edge 850 se poziționează perfect la mijloc. Ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că nu simți lipsuri. Are aproape tot ce are 1050, dar într-un format mai compact, deși autonomia e ușor redusă.
Practic, dacă nu vrei să cumperi flagship-ul Edge 1050, acest Edge 850 e o alegere inspirată, ceva mai accesibilă, ce îți oferă o mulțime de funcționalități utile.
Preț și disponibilitate
Garmin Edge 850 are un preț recomandat de 2769 de lei. Îl găsești la următorii retaileri din online:












































