În urmă cu ceva timp am aflat că va sosi la mine un monitor. Nu vorbim despre orice monitor, ci unul de gaming, de la Philips, cu Ambiglow în spatele său. Zis și făcut, cum ar veni, a și ajuns la mine după doar câteva zile de la aflarea veștii. Este vorba despre modelul Philips Momentum 278M1, câștigător chiar în cadrul Red Dot Design Awards (2020).
Pe hârtie ni se promite o experiență inedită când vine vorba de gaming, iar specificațiile chiar îl recomandă pentru așa ceva. L-am folosit și l-am testat riguros folosind și un colorimetru, iar din recenzia de față veți afla cât de bun este monitorul pentru gaming și nu numai.
Cuprins
- Pe scurt
- Design și particularități
- Display și imagine
- Sunet
- Conectivitate
- Experiență de utilizare
- Puncte pro și contra
- Verdict
Pe scurt
Pentru cine nu are răbdare să citească toată recenzia, m-am gândit să vă ofer un feedback concis și la obiect încă de pe acum. Monitorul reușește să livreze ceea ce promite: o experiență inedită în cazul gamingului pe consolă. Are un panou generos, de 27 inch ce oferă imersivitate și excelează când vine vorba de multitasking, conectat la un PC.
Iluminarea Ambiglow din spate e incredibilă, culorile sunt redate destul de precis, suportă HDR, iar panoul este luminos. Dacă vrei să joci la rezoluție 4K pe o consolă next-gen (PlayStation 5 / Xbox Series S/X) vei putea, însă rata de refresh rămâne standard, 60Hz. Monitorul are și difuzoare integrate care se aud foarte bine, similar cu cele regăsite pe Smart TV-uri.
Raportul calitate-preț este bun, dar fiind un monitor de gaming, ideal ar fi fost să avem parte de refresh rate de 120Hz și poate timpi de răspuns mai buni. La asemenea specificații însă, apare și "reversul medaliei" care s-ar putea resimți în cazul prețului monitorului.
Design și particularități
Înainte să detaliez aspectul monitorului, vreau să precizez că acesta vine într-o cutie mare, după cum era de așteptat. Atât display-ul, cât și spatele sunt bine protejate în timpul transportului, fiind împachetat între două plăci de polistiren groase. În cutie regăsim monitorul, stand-ul acestuia (modular), câteva șuruburi, cablul de alimentare, cablu HDMI și Display Port. În primă fază am apreciat dimensiunea ecranului, de 27 de inch (68,6 cm) și stand-ul foarte solid.
Design-ul monitorului este minimalist, are parte de margini subțiri pe 3 laturi (sus, dreapta și stânga), iar exteriorul este fabricat din plastic mat care nu permite urmelor de amprente să se vadă. Stand-ul monitorului este fabricat din metal bine finisat, iar în spate regăsim și un organizator de cabluri, foarte util pentru un setup “clean”. Ambiglow-ul este prezent pe spatele monitorului, existând 6 porțiuni RGB în partea stângă și dreaptă și câte 10 porțiuni RGB sus și jos. Suportul ne permite să înclinăm monitorul în 4 direcții (sus-jos, stânga-dreapta) și să îi reglăm înălțimea.
Monitorul prezintă în partea din față un LED de stare, iar în spate, în partea dreaptă, regăsim un joystick prin care putem modifica setările. Seamănă cu un thumbstick de controller și este ușor de utilizat, dar ușor imprecis în primă fază. În rest, porturile sunt tot în spate, ascunse în partea de jos. Pentru alimentare regăsim în cutie un fel de încărcător de laptop, de dimensiuni generoase, dar și un cablu HDMI și unul DisplayPort.
Revenim puțin la Ambiglow, tehnologia de iluminare Philips prezentă și în cazul Smart TV-urilor sub denumirea de Ambilight. Avem trei moduri de funcționare:
- Follow Video - prin care iluminarea va urmări conținutul de pe ecran și se va sincroniza cu acesta;
- Auto - iluminarea din spate trece prin mai multe stadii de culoare, cu efect RGB, similar cu perifericele
- Single Color - iluminare albă, simplă, minimalistă
- Off - fără iluminare
Se adaugă și alte opțiuni. De exemplu, putem seta nivelul de luminozitate dorit în spate, dar și direcția de iluminare (sus, jos, dreapta, stânga)
Display și imagine
Philips Momentum 278M1 vine cu un display de 27 de inch în diagonală, tip LCD cu tehnologie IPS și backlight bazat pe un sistem W-LED (Wide LED). Vine cu un strat Anti-Glare, util în cazul utilizării pe timpul zilei, iar aspectul său este 16:9. Rezoluția este de 3840 x 2160 pixeli (4K), rata de refresh standard, 60Hz, iar timpul de răspuns este de 4 ms.
Pe hârtie oferă o luminozitate minimă de 350 cd/m2, iar rația de aspect este de 1000:1. Totuși, colorimetrul a înregistrat o valoare maximă de 407 cd/m2.
Avem parte de unghiuri largi de vizualizare, de până la 178 de grade, funcție HDR și tehnologie Flicker-Free. Delta E (pentru sRGB) este <2. Avem și LowBlue Mode și tehnologia AMD FreeSync pregătită. Timpul de răspuns este de 4 ms, iar densitatea pixelilor este de 163 ppi. Tot pentru gameri avem și Input Lag scăzut.
Pentru compararea culorilor livrate și calibrarea acestora am folosit colorimetrul SpyderX Pro de la DataColor. În acest caz am resetat opțiunile de imagine și am scăzut luminozitatea la o valoare standard (120 cd/m2), iar temperatura culorii a fost setată la 6500K, după cum este recomandat. Astfel, în ceea ce privește gamutul de culoare am obținut următoarele valori:
- sRGB - 91%
- NTSC - 64%
- AdobeRGB - 69%
- P3 - 68%
Folosirea unui colorimetru este recomandată în special pentru creatorii de conținut. El face setările necesare astfel încât culorile să fie afișate cât mai prompt și realist. Ce am observat eu? Monitorul vine cu opțiunea SmartImage ce include mai multe moduri, în special pentru gaming: FPS, Racing, DTS, Gamer 1, Gamer 2, LowBlue Mode și SmartUniformity. Ei bine, SmartUniformity este opțiunea ce se apropie cel mai mult de calibrarea realizată de mine folosind colorimetrul. Astfel, pare-că Philips a avut grijă și a încercat să includă acest mod care va mulțumi și creatorii de conținut.
Celelalte moduri tind să exagereze ușor culorile, dar aduc strălucirea necesară în cazul gaming-ului. Avem și un mod automat în aceeași zonă prin care monitorul reușește să recunoască diverse scenarii de utilizare. Nu uităm nici de opțiunile Smart HDR care de asemenea, aduc culori mult mai aprinse în special în timpul gaming-ului.
În galeria de mai sus veți regăsi și o comparație între profilul standard oferit de către Philips și cel obținut după calibrarea culorilor folosind colorimetrul. După calibrare se obseră nuanțe mult mai vii, în special în cazul chipurilor personajelor din fotografii. De asemenea, nuanțele sunt mult mai bine delimitate și se observă acest lucru mai ales în cazul firelor de păr.
Repet totuși, modul Smart Uniformity se apropie cel mai mult de calibrarea realizată de mine.
Sunet
Philips Momentum 278M1 vine cu difuzoare stereo, ambele amplasate în spate. Fiecare are o putere de 5W și beneficiază de acustică DTS Sound. Sunetul este puternic, claritatea nu se pierde nici măcar la volum maxim, iar înaltele se aud bine. Avem și ceva bas, iar în setări regăsim mai multe moduri DTS Audio: Standard, Game, Classical, Rock, Live, Theater.
Am realizat și un test cu decibelmetru și am obținut 93.5 dBA de la o distanță de 30 de centimetri. În ciuda rezultatului, sunetul se simte mult mai puternic. De fapt, eu nu l-am putut ține în permanență pe 100%, iar standard el vine cu volumul setat pe 20%.
Probabil mulți utilizatori folosesc căști în timpul utilizării PC-ului și chiar a consolei. E important totuși să știți că sunetul este OK, iar volumul nu dezamăgește.
Conectivitate
Nici pe partea de conectivitate nu stăm rău. Porturile sunt poziționate în spate, iar suportul prezintă un locaș pe unde putem scoate cablurile pentru un cable management mai bun. Avem aici două porturi HDMI 2.0 și unul DisplayPort + un port USB-B și patru porturi USB Type A 3.2. Mai regăsim aici și un jack de 3.5 mm pentru căști/boxe. De remarcat că porturile USB colorate în galben pot fi folosite pentru încărcarea altor dispozitive rapid.
Experiență de utilizare
Acum că am detaliat dotările și v-am dezvăluit rezultatele testelor realizate de mine, vă voi împărtăși și câteva impresii legate de experiența de utilizare. Punerea în funcțiune a monitorului a decurs destul de simplu și nu am avut nevoie nici măcar de instrucțiuni sau alte unelte pentru asamblarea suportului. Stand-ul vine cu un șurub cu mâner ce se poate înșuruba cu mâna, iar în spate avem o montură VESA (100 x 100) cu Kensington lock.
Am conectat monitorul la un laptop și o consolă PlayStation 4 prin HDMI. A rulat la rezoluție 4K în cazul laptopului, fiind foarte fluid, chiar și la 60 Hz. L-am folosit atât la task-uri zilnice, redactat articole și browsing, cât și la gaming, dar doar în DOTA 2 pe laptop. Monitorul este puțin cam mare pentru jocuri de tip MOBA unde trebuie să fi alert și să vezi fiecare colț al hărții. Astfel, a trebuit să stau puțin mai depărtat de birou în timpul meciurilor.
Pe PlayStation 4 totuși, Philips Momentum 278M1 face upscaling, funcționând doar în rezoluție Full HD. Am avut parte de o experiență plăcută de gaming, totuși. De această dată m-am putut depărta mai mult decât în cazul utilizării mouse-ului și a tastaturii. Am jucat Mortal Kombat 10 și noul God of War. Din păcate, nu am reușit să modific aspectul nicicum în cazul ultimului titlu menționat.
Mortal Kombat 10 a rulat bine, iar experiența este inedită. Ambele jocuri suportă HDR. Am observat totuși că multe opțiuni din meniul monitorului devin indisponibile când este conectată consola PlayStation 4. Astfel, ele vor putea fi controlate direct din consolă sau din opțiunile jocului rulat, mult mai facil. Funcția HDR funcționează bine și oferă o experiență mult mai bună în gaming pe consolă.
LED-urile Ambiglow din spate sunt impresionante și atât gamerii, cât și cinefilii le vor aprecia enorm. Deși standard partea de jos nu luminează, eu am activat-o și este utilă și în cazul tastării în timpul nopții. De asemenea, în timpul gamingului oferă o senzație de imersivitate. Eu obișnuiesc să stau cu geamul deschis mult timp, iar razele soarelui bat uneori chiar în ecran. Monitorul este foarte luminos, iar stratul Anti-Glare chiar are efect în timpul zilei.
Pasionații de shootere au parte și de o opțiune Crosshair în meniul monitorului prin care ținta va fi afișată permanent în centru, chiar și la utilizarea AWP-ului în CS GO, de exemplu. Totuși, nu încurajez utilizarea acestei funcții. Per total, experiența de utilizare este OK, mai ales dacă ești gamer de consolă. Deși m-am obișnuit cu joystick-ul de control destul de rapid, uneori nu e foarte precis, totuși. Dacă aș fi avut o consolă PlayStation 5 sau Xbox Series X, probabil aș fi simțit lipsa refresh rate-ului de 120Hz. De asemenea, timpul de răspuns putea fi mai mic.
Puncte Pro și contra
Pro
- Calitatea imaginii este impresionantă;
- Rezoluție 4K + upscaling
- Opțiuni vaste de conectivitate
- Design minimalist
- LED-urile Ambiglow oferă o experiență inedită
- Input Lag scăzut în timpul sesiunilor de gaming
- Zonă de setări vastă
Contra
- Limitat la 60Hz
- Joystick-ul pentru setări putea fi mai precis
- Nu se poate roti pe verticală
Verdict
Philips Momentum 278M1 oferă o experiență inedită pentru gamerii de consolă. Totuși, gamerii de PC vor simți nevoia unei rate de refresh mai mare, de peste 100Hz. Efectul Ambiglow-ul face ca acest monitor să fie memorabil și inedit, reușind să transforme o încăpere sau chiar un setup banal într-unul cu ceva mai multă “personalitate”. Diagonala de 27 de inch este perfectă pentru multitasking și lucru de acasă, oferă o luminozitate uniformă și o varietate de nuanțe. Spectrul de culori îl recomandă chiar și pentru editare foto/video, dar nu la un nivel foarte înalt.
Pot spune că monitorul livrează ceea ce promite și aduce o experiență echilibrată. Ar fi ideal pentru cei ce lucrează de acasă și după program vor să se relaxeze jucându-se pe consolă. Trecerea între dispozitive se realizează rapid din joystick-ul de control din spate, deși necesită adaptare întrucât nu este deosebit de precis. Per total, primim un monitor cu design minimalist, display LCD de calitate și sunet peste așteptări la un preț rezonabil.















































































