TCL MiniLED 55C6K Review: Televizorul premium accesibil, cu Mini-LED, 144Hz, subwoofer și AI pentru imagini perfecte

3.462 ori
<b>TCL MiniLED 55C6K Review: Televizorul premium accesibil, cu Mini-LED, 144Hz, subwoofer și AI pentru imagini perfecte </b>Atunci când sunt în căutarea unui televizor nou, am pe lista de puncte de bifat următoarele: diagonală, tehnologie imagine și clar preț. Îmi amintesc faptul că în urmă cu 3-4 ani televizoarele erau mult mai scumpe decât în prezent

Atunci când sunt în căutarea unui televizor nou, am pe lista de puncte de bifat următoarele: diagonală, tehnologie imagine și clar preț. Îmi amintesc faptul că în urmă cu 4-5 ani televizoarele erau mult mai scumpe decât în prezent și sub 3000 de lei trebuia să renunți la una dintre preferințe, de regulă diagonala.

Acum în 2025 avem o gamă variată de modele pe piață, iar la suma pe care ai fi cheltuit-o în 2021 pe 108 cm să zicem acum îți iei ditamai televizorul de 139 cm care are și tehnologie superioară de imagine. Eu am testat fix un astfel de model în ultimele săptămâni, mai precis TCL MiniLED 55C6K, iar de aici sunt sigur că ți-a atras atenția partea cu MiniLED

Ce știe să facă acest televizor la aproximativ 2700 lei cât plătești pe el, vei afla din rândurile următoare. M-am uitat mult pe Netflix, am urmărit și competiții sportive "pe cablu" și m-am și jucat pe PS5 având TCL 55C6KX1 MiniLED instalat în living-ul meu. 

Unboxing și instalare

La diagonala de 55 inch, televizorul TCL 55C6K este foarte ușor de manevrat chiar și dacă nu ai o mână de ajutor alături, astfel că am urcat încă de la parter televizorul în lift și l-am adus singur în casă fără probleme. Cutia ne oferă câteva dintre dotările cheie ale TV-ului de față și aflăm tot de aici faptul că are suport pentru control vocal hands-free cu ajutorul Google Assistant.

Am aflat că televizorul a fost asamblat în Polonia, iar mai departe în procesul de unboxing am găsit rând pe rând telecomanda, cele două piciorușe stand, eticheta energetică (Clasa F, 70 kWh/1000h), cablul de alimentare, manualele de utilizare, plus șurubelele necesare instalării picioarelor subțiri stand.

Spre deosebire de televizoarele de mari diagonale unde baza rămâne la posturi și ridici cutia, aici vei scoate televizorul direct din cutie. L-am pus pe canapea pentru a putea instala picioarele stand, o operațiune de câteva minute, apoi TV-ul era sus pe masa lui dedicată. L-am conectat la priză, am conectat și HDMI-ul de la consolă, soundbar și cablul TV și gata tot procesul.

A început apoi setup-ul prin care am trecut rapid, având opțiunea de a a folosi telefonul pentru acest pas, sau telecomanda. 

Design

Din punct de vedere vizual, TCL C6K se îmbină perfect cu un living modern și accentul de subțire/slim este dat încă de la piciorușele stand care au o talie zveltă. Are și muchii înguste în jurul ecranului și ce îmi place este că spatele are o grosime simetrică, astfel că e mai ușor să îl montezi pe perete. La unele televizoare pentru a evidenția subțirimea, avem panoul subțire și în spate, până pe la jumătate unde începe zona mai groasă care include componentele.

TCL MiniLED 55C6K

Ce îmi mai place la acest televizor este plasarea porturilor, pe lateral dreapta, fiind foarte ușor de accesat atunci când vrei să conectezi un nou dispozitiv sau un stick USB. Revin și la picioarele de susținere pentru a face o remarcă legată de flexibilitatea pe care o oferă această abordare, fiind mai ușor să cureți masa TV pe care acesta stă. Alte televizoare cu acele baze-stand plate și mari, cu ecranul foarte jos, fac mai greu procesul de șters praful sub acesta. Nu și aici. 

TCL MiniLED 55C6K

Ca dimensiuni exacte, televizorul măsoară 1229 mm în lungime, are grosime de 55.9 mm și 713 mm înălțime - asta dacă îl pui pe perete. Dacă folosești standul atunci înalțimea este de 776mm iar lățimea de 297 mm - astfel încât să știi dacă ai suficient loc pe comoda TV pentru acest TCL C6K. Greutatea este de 12.4 kg cu tot cu stand, pachetul are 16.3 kg, iar suportul VESA acceptat este 300 x 300mm. 

Imagine și hardware

Punctul principal de atracție aici este clar display-ul, TCL promovându-ul ca pe un model premium, unul accesibil. Diagonalele sunt variate, iar la mine a sosit varianta de 55 inch, adică 139 cm, mai mult decât perfect pentru un living de apartament, păstrând și distanța optimă de vizionare de la ecran până la canapea.

TCL se laudă aici cu tehnologia QD-Mini LED care combină punctele forte de la QLED și OLED într-un singur produs. Avem în cazul de față soluția Mini-LED cu mii de LED-uri de dimensiuni microscopice care permit un control al luminii aproape la nivel de pixel, iar cu ajutorul QLED ne bucurăm de contrast ridicat și de un gamut de culoare comparabil cu OLED. 

TCL MiniLED 55C6K

Totodată, asta înseamnă și luminozitate mai mare. Televizorul are și Precise Dimming pe 180 de zone astfel încât lumina este modelată și privim asupra unor umbre mai reale în filme. Pentru un boost de detalii, TCL include și 4K HDR Premium, iar ceva important ce trebuie menționat este că avem un panou HVA dezvoltat chiar de către TCL. Este un micro-OD care are o distanță mai mică între placa de iluminare din spate și placa de iluminare de difuzie și astfel controlul haloului este mai bun și avem și un TV mai subțire. 

TCL MiniLED 55C6K

Structura sa implică cristale lichide și livrează eficient un contrast mai puternic și mai precis. În același timp se elimină haloul imaginii și interferențele luminii ambientale. Sunt și alte tehnologii la fel de importante, precum cipul puternic emițător de lumină, Condensed Micro Lens pentru îmbunătățirea uniformității luminii de fundal, sau Bidirectional 23-bit care ajustează precis luminozitatea luminii de fundal Mini LED pentru imagini mai vibrante.

  • Ecran: 139 cm, LED, 4K
  • Tehnologii imagine: IMAX Enhanced, HDR10, HLG, HDR10+, Dolby Vision, Dolby Vision IQ
  • Protecție ochi: Flicker Free, lumină naturală, lumină albastră redusă, compensare mișcare
  • Rată de refresh: 144Hz
  • Procesor: quad-core AiPQ Pro
  • Stocare: 32 GB
  • Conectivitate: Bluetooth 5.4, WiFi 5, Miracast, Google Cast, AirPlay 2
  • Porturi: 4x HDMI, 1x USB-A 3.0, Ethernet, CI+
  • Gaming: FreeSync, VRR, ALLM, Game Bar, Game Master, DLG 240Hz
  • Audio: 2.1 (2x 10W + 20W), Dolby Atmos, Onkyo, Dolby TrueHD, DTX-S, subwoofer

Nu uităm de faptul că televizorul are afișaj nativ de 144Hz (Motion Clarity Pro) și nici de procesorul AiPQ Pro de la bord asupra căruia cade greul pentru procesarea de imagine. Cipul detectează inteligent imaginea și poate face ajustări la nivel de pixel pentru calitatea imaginii pentru ca tu să ai parte de experiență vizuală de top.

Avem și funcții AI:

  • Ai-Clarity recunoaște imaginea în detaliu și efectuează un upscaling la rezoluție scăzută și o reducere precisă a zgomotului
  • Ai-Colour percepe imaginile așa cum o fac ochii umani și optimizează culorile în ceea ce privește volumul, saturația și contrastul culorilor.
  • Ai-HDR face ca televizorul să fie extrem de inteligent pentru a decoda mai multe formate HDR. Tot ceea ce vezi este ceea ce a intenționat dezvoltatorul de conținut atunci când l-a creat.
  • Ai-Contrast optimizează raportul de contrast în mod dinamic pentru a se adapta diferitelor scenarii vizuale, inclusiv intuneric, luminozitate și numeroase detalii.
  • Ai-Motion detectează obiectele care se mișcă rapid cu sensibilitate în ceea ce privește dimensiunea și pozitia lor în imagine pentru a restabili imaginea fină.
  • Ai-Scene are capacități puternice de percepție inteligentă. Acesta efectuează o recunoaștere remarcabilă, analiza scenei și reglarea algoritmului conținutului imaginii pentru a realiza optimizarea imaginii la nivel de pixel, pentru o experiență mai captivantă de vizionare, sport și jocuri.

Conectivitate și sunet

Pe partea de conectivitate suntem asigurați de Bluetooth 5.4, WiFi 5, avem 4x porturi HDMI, cu unul dintre acestea oferind suport HDMI 2.1. Bifăm și suport HDMI CEC, iar pe listă mai punem și portul USB-A 3.0 pentru conectarea unui stick/SSD extern, port Ethernet, slot CI+, 1x HDCP 2.2 și o ieșire Digital Optic.

TCL MiniLED 55C6K

Sunetul este livrat pe acest televizor de un sistem 2.1 cu două difuzoare de câte 10W fiecare, așadar 20W de aici + subwoofer care are la rândul său putere de 20W. Sistemul beneficiază de acustică Onkyo și trebuie să apreciez TCL pentru aportul adus la partea audio, pentru că mulți alți producători la acest nivel de preț nu se mai complică și ne oferă sistem 2.0 de 20W.

TCL MiniLED 55C6K

TCL MiniLED 55C6K ne mai oferă și acustică Dolby Atmos, Dolby TrueHD, DTS Virtual X. Subwoofer-ul se află în partea din spate, este independent și implică materiale hardware high-end pentru a da un boost sunetului livrat de televizor. Este unul dintre puținele televizoare de sub 3000 de lei pentru care un soundbar nu este musai de conectat alături.

Chiar am fost încântat de sunet, pentru că subwoofer-ul integrat alături îmbogățește experiența. Sunt și moduri dedicate precum Music, Movie, Intelligent, Standard și alte câteva, care se simt imediat ce le activezi. Bravo TCL! 

Software și interacțiune

Ca sistem de operare avem aici Google TV, cu o interfață minimalistă aș zice, singurele zone în care TCL își pune amprenta fiind în zona de setări și taskbar-ul de la bază pentru setări rapide. Totul este la îndemână și nu vei avea probleme în a găsi rapid conținutul/aplicația pe care o dorești. 

Homescreen-ul îți oferă acces la cele mai populare aplicații, la cele mai utilizate, iar tot aici mai găsești și sugestii de seriale sau filme pe care să le savurezi pe panoul MiniLED. Sunt surprins de cât de fluid treci prin meniuri, setări, liste de aplicații, totul zboară. Doar Netflix am observat că se încarcă o idee mai greu, dar în rest totul e smooooth. 

TCL MiniLED 55C6K

Pentru interacțiune folosești telecomanda care are și buton pentru control vocal cu Google Asisstant alături. Îți răspunde la întrebări, îți spune cum e vremea sau glume și poți căuta în aplicații. Îi poți cere de exemplu să caute filme de comedie pe Netflix și le redă. Urci volumul, schimbi canalul, sau pui pauză, totul cu vocea.

TCL MiniLED 55C6K

Telecomanda este destul de generoasă ca lungime și are un aspect angular, cu muchii ascuție. Include și zona numerică pe care nu prea o mai folosesc. Ai buton Google Assistant, Netflix, Prime Video, YouTube, TCL Channel și Disney+, plus shorcut către medii de stocare externă USB. 

Impresii

Am televizorul TCL MiniLED 55C6K instalat în living-ul meu de câteva săptămâni bune, sosind la mine chiar în ultima zi a lunii iunie. Acum este 21 iulie și după folosirea lui zilnică, mă declar complet mulțumit de cumulul de dotări pe care le primești în bugetul asociat achiziției sale. La imagine simt că panoul are tonuri mai blânde, totul e echilibrat, fără exagerare și ochii nu obosesc. Pe modul de imagine Intelligent televizorul optimizează perfect imaginea și așa l-am folosit în marea majoritate a timpului sau pe mod Vivid.

Luminozitatea este clar un plus, iar eu l-am ținut pe 20-30 ca nivel mai tot timpul, la 100 fiind mult prea luminos nu doar noaptea, ci și ziua. Contrastul superior se remarcă și ce am mai observat eu este că TCL a luat partea mai bună din QLED și a lăsat deoparte bleeding-ul care pe modelele strict QLED este prezent orice ai face. Nu am dat de scenarii în care să observ bleeding pe acest panou. Fără "nori albăstrui" pe ecran la afișare de imagini cufundate în negru și simt că aici se face diferența. 

Este un display pe care savurezi conținut cu plăcere, prietenos cu privirea și ai și diagonale variate, plus acele funcții AI care își fac treaba în fundal pentru ca experiența ta să fie perfectă. Trebuie să dau o bilă albă și pentru partea de sunet, cu sistem 2.1 Onkyo integrată aici, astfel că achiziția unui soundbar poate fi pusă în standby, pentru că din start televizorul vine cu o acustică peste rivalii din acest segment de preț.

Google TV se mișcă decent, avem design cu muchii înguste, control vocal cu Google Asisstant, iar pentru cine vrea gaming, TCL livrează peste măsură aș zice, de la 144Hz, la VRR, game bar și toate cele. Nu sunt tocmai fan al telecomenzii oferite aici, prea mare pentru utilizat ușor. Mai cântărește serios la achiziție și garanția de 5 ani pe care o primești. 

Prețul? Aș zice excelent pentru varianta de 139 cm. Recent a fost 2324 lei la eMAG și sigur va reveni la această sumă în acele campanii cu extra reduceri, deci merită să îl urmărești! 

Preț și disponibilitate 

  • 139 cm - 2799 lei (2240 lei folosind codul multideals pe eMAG alături de alt produs din campanie până pe 25 iulie)
  • 164 cm - 3699 lei (2960 lei folosind codul multideals pe eMAG alături de alt produs din campanie până pe 25 iulie)
  • 189 cm - 4999 lei (3999 lei folosind codul multideals pe eMAG alături de alt produs din campanie până pe 25 iulie)
  • 214 cm - 6999 lei (5599 lei folosind codul multideals pe eMAG alături de alt produs din campanie până pe 25 iulie)
  • 248 cm - 9999 lei 
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×