Acer Aspire Switch 12 S Review (Introducere, Design, Display)

Autor:  | Publicat în:  Acer 1.061 ori
<b>Acer Aspire Switch 12 S Review</b>Am tot testat în ultimul an tablete, modele 2 în 1 şi tablete care se conectează la tastaturi, dar nici un detaşabil veritabil cu procesor Intel Core M. Ei bine iată-ne intraţi şi în această nişă, datorită lui Acer Aspire Switch 12S, analizat în..

Introducere

Am tot testat în ultimul an tablete, modele 2 în 1 şi tablete care se conectează la tastaturi, dar nici un detaşabil veritabil cu procesor Intel Core M. Ei bine iată-ne intraţi şi în această nişă, datorită lui Acer Aspire Switch 12 S, analizat în următoarele rânduri. Acesta este un detaşabil cu Windows 10 Home la bord, diagonală de 12.5 inch şi un corp metalic elegant.

Tastatura este inclusă la pachet, iar produsul costă de obicei 999 dolari pe Amazon în varianta cu procesor Intel Core M3, dar în aceste zile există o reducere uriaşă, ducând preţul la doar 500 dolari pe Amazon. Versiunea cu 8 GB RAM şi procesor Core M5 costă 1.000 de dolari la acelaşi retailer. Punctul forte al tabletei pare a fi camera sa 3D Intel Realsense din spate, dar şi tastatura predispune tableta la productivitate.

Hai să vedem cum se descurcă şi cu alte sarcini, precum gaming sau consumul media.

Design Acer Aspire Switch 12 S

Premium e cuvântul cheie aici

Acer Aspire Switch 12 S nu e tableta aia clasică din China, fabricată din plastic sau metal care trosneşte mai rău decât plasticul. Oferă o construcţie solidă şi premium, pe bază de metal şi ataşamentul tastaturii se face magnetic şi cu 2 pini speciali din aliaj de zinc.

Întreg combo-ul cântăreşte 1.4 kg şi măsoară 17 mm în grosime, deloc rău faţă de rivali. Vorbim totuşi de un "laptop" cu ecran de 12.5 inch la urma urmei. Tableta are marginile în pantă şi un strat de metal lucios îi împodobeşte muchiile. Din păcate acea zonă e foarte uşor de ciobit, deci mare atenţie când mutaţi terminalul dintr-o cameră în alta.

Tableta e comodă la utilizare, are muchiile nici prea groase, nici prea subţiri încât să intri cu degetele pe ecran şi ea mi-a obosit mai puţin mâinile decât alte tablete de 11/12 inch. Se poate andoca şi invers la tastatură, astfel încât să butonaţi în vreme ce partenerii voştri de afaceri urmăresc prezentarea pe ecran să zicem.

Tastatura e fabricată din plastic, e comodă mai degrabă la scris decât la jucat, având butoane moi şi primim şi iluminare a tastelor. Trackpad-ul e generos şi docking-ul şi undocking-ul se face destul de uşor.

Display Acer Aspire Switch 12 S

Luminozitate bună la interior şi cam atât

Parcă mă simt ciudat când compar Acer Aspire Switch 12 S cu nişte tablete cunoscute generic că "chinezării", pentru că şi Acer e firma chineză. E drept că produsul de faţă joacă în cu totul altă categorie, una premium, ca preţ cel puţin.

Ecranul lui Acer Aspire Switch 12 S vazut la microsocp

Primim un ecran de 12.5 inch, cu aspect 16:9, rezoluţie Full HD şi panou IPS LCD. Atunci când ne-am uitat la filme, clipuri cu pisici şi trailere am înregistrat culori vii, unghiuri largi de vizualizare, luminozitate decentă şi din fericire ecranul acesta nu a fost un magnet prea mare de amprente şi nici nu a fost foarte reflectiv. Pixelii au aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am atins 360 LUX, ceea ce e OK, dacă nu prea ai de gând să scoţi tableta din casa prea des.

Luminozitate ecran Acer Aspire Switch 12 S

Suntem peste Chuwi Hi12, cu ai săi 304 LUX, dar şi peste Cube i7 Remix. În schimb ne bate total Nexus 7 2013 cu ai săi 500 LUX, la 3-4 ani distanţă. Nu avem cine ştie ce reglaje, putând umbla doar la mărimea textului şi la calibrarea culorii. Bun la interior şi atât.

Test Luminozitate ecran

  • 1.ASUS Google Nexus 7 (2013)508 (LUX)
  • 2.Samsung Galaxy Tab S2 9.7460 (LUX)
  • +
  • 13.Acer Aspire Switch 12 S360 (LUX)
  • 14.Nokia N1355 (LUX)
  • 15.Apple iPad Air 2354 (LUX)
  • 16.Xiaomi Mi Pad 2353 (LUX)
  • 17.Huawei MediaPad M3348 (LUX)
  • 18.Allview Viva i8315 (LUX)
  • 19.Cube i7 Remix313 (LUX)
  • 20.Xiaomi Mi Pad 7.9310 (LUX)
  • 21.Chuwi Hi12304 (LUX)
  • 1234
Acer Aspire Switch 12 S8,1810
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×