Teclast x98 Plus II Review (Hardware, Baterie, Connectivitate)

2.128 ori
<b>Teclast x98 Plus II Review</b>Mobilissimo.ro realizează recenzia tabletei Teclast X98 Plus II, model dual boot cu preţ accesibil şi diagonală de 9.7 inch. Terminalul vine cu Android şi Windows 10, are un design metalic şi procesor Intel Cherry Trail, însoţit de 4 GB RAM, 64 GB stocare

Hardware Teclast X98 Plus II

Nici un rabat major aici

Pe hârtie Teclast X98 Plus II sună ca o tabletă foarte bună, mai ales la preţul de 164 dolari la care am găsit-o noi, ulterior chiar în jurul a 150 dolari. Doar că pe hârtie ar fi câştigat şi Hillary alegerile, deci mare atenţie la teorie şi practică!

În realitate ecranul de 9.7 inch cu rezoluţie "Retina" nu e luminos, dar procesorul Intel Cherry Trail şi cei 4 GB RAM fac o echipă bună, permiţându-ne să avem o performanţă superioară lui Chuwi Hi12, testat recent în tandem cu acest device. Asta nu e deloc rău, mai ales că şi lag-ul a fost un pic mai mic. Stocarea de 64 GB e excelentă si primim de 3 ori mai mult spaţiu pe Windows 10 decât pe Android. (11.9 GB pe Android si 36 GB pe Windows).

Informații Generale
  • Producător:
  • Teclast
  • Model:
  • X98 Plus II
  • Data anunțării:
  • Iulie 2016
  • Disponibilitate
  • Indisponibil
  • Culori disponibile
  • Gri
  • Sistem de operare
  • Android, Windows
  • CPU
  • Quad-core 1.44 GHz
  • Chipset
  • Intel Cherry Trail Z8300
  • GPU
  • Intel HD Graphics Gen 8
  • Senzori
  • Accelerometru, senzor de proximitate
Dimensiuni
  • Greutate
  • 568g
  • Lungime
  • 239,8mm
  • Lățime
  • 176mm
  • Grosime
  • 8mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • IPS
  • Diagonală
  • 9,7inch
  • Rezoluție
  • 2048x1536pixeli
  • Touchscreen
  • Da
 
Camera
  • Camera Principală
  • 2megapixeli
  • Camera Frontală
  • 2megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 4GB
  • Internă
  • 64GB
  • Slot Card
  • microSD, până la 128 GB ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • Email
  • Formate audio redare
  • .mp3, .wav
  • Formate video redare
  • .mp4, .h264
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
Conectivitate
  • Bluetooth
  • 4.0
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 b/g/n
  • USB
  • microUSB v2.0
  • OTG/MHL
  • Da
  • Mufă audio stereo
  • 3,5mm
  • Port HDMI
  • Da
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-Ion
  • Capacitate
  • 8000mAh
Diverse
Detalii smartwatch

Conectivitatea e bine acoperită, cu HDMI, Bluetooth, WiFi şi lipseşte aici numai full USB-ul. Camerele sunt neglijabile, dar bifate şi ele şi aceasta e o tabletă tipică de 9.7 inch, care continuă să imite un format "obosit" de iPad clasic, care la rândul său nu o duce prea bine. Tandemul dual boot + preţ scăzut sunt de fapt magnetul aici, nu neapărat hardware-ul, care se prezintă bine la apel totuşi.

Baterie Teclast X98 Plus II

Durate mediocre de funcţionare, trase în jos de luminozitate

E o problemă cu Teclast X98 Plus II, sau mai bine zis a apărut o problemă atunci când îi testam potenţialul la nivel de baterie. Măsurăm mereu duratele de funcţionare ale device-urilor cu luminozitatea reglată la 200 LUX, dar acest model abia trece de 110 LUX...  Hai să vedem ce poate totuşi bateria sa Li-Ion de 8000 mAh şi 3.8 V.

Test - Video playback

  • 1.Samsung Galaxy Tab S614h 22m
  • 2.Samsung Galaxy Tab S5e13h 46m
  • +
  • 26.Cube WP105h 50m
  • 27.Teclast TbooK 16 Pro5h 20m
  • 28.Onda oBook 20 Plus5h 10m
  • 29.UTOK Hello 7Q LTE4h 58m
  • 30.Teclast X98 Plus II4h 57m
  • 31.ASUS ZenPad 7.0 Z370C4h 32m
  • 32.Evolio GO Fun 3G4h 22m
  • 33.Cube i7 Remix3h 57m
  • 34.Chuwi Vi8 Plus3h 17m

La testul de playback video am atins 4 ore şi 57 de minute de playback in buclă, ceea ce nu impresionează deloc, deşi teoretic ar fi peste Cube i7 Remix sau Chuwi Vi8 Plus. De remarcat că suntem chiar şi sub jumătate din durată de video playback atinsă de Xiaomi Mi Pad 1! În PCMark am atins 4 ore şi 28 de minute, ceea ce e destul de OK, dar cam atât, din nou luând în calcul luminozitatea slabă.

Test - Utilizare continuă

  • 1.Samsung Galaxy Tab A 9.713h 9m
  • 2.Samsung Galaxy Tab S610h 14m
  • +
  • 14.ASUS ZenPad S 8.0 Z580CA4h 59m
  • 15.Teclast X98 Plus II4h 28m
  • 16.Onda oBook 20 Plus4h 27m
  • 17.ASUS ZenPad 7.0 Z370C4h 19m
  • 18.Chuwi Vi83h 29m
  • 19.Cube i7 Remix3h 21m
  • 20.UTOK Hello 7Q LTE2h 53m
  • 21.Teclast TbooK 16 Pro2h 41m
  • 22.Evolio GO Fun 3G2h 34m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Am depăşit Evolio Go Fun 3G şi Utok Hello 7Q LTE, cel puţin teoretic. Suntem clar sub Nokia N1 şi ASUS ZenPad S 8.0. Încărcarea durează 4 ore şi 13 minute, nejustificat de lungă faţă de primim mai sus. Setările sunt clasicele Battery Saver din Android şi opţiunile legate de luminozitate şi timp idle din Windows 10, pe care le-am găsi de altfel pe orice laptop cu Windows de pe piaţă.

Test - Încărcare 100%

  • 1.UTOK Hello 7Q LTE1h 45m
  • 2.Evolio GO Fun 3G1h 45m
  • +
  • 23.Nokia N13h 52m
  • 24.Samsung Galaxy Tab A 9.74h
  • 25.Teclast TbooK 16 Pro4h 8m
  • 26.Teclast X98 Plus II4h 13m
  • 27.Cube i7 Remix4h 18m
  • 28.Samsung Galaxy Tab S2 9.74h 20m
  • 29.Chuwi Hi124h 27m
  • 30.Allview Viva Q10 PRO7h 45m
  • 31.Cube iWork 108h 30m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Neimpresionantă aceasta baterie, mai ales că pe hârtie ni se promit 7 ore de utilizare!

Connectivitate Teclast X98 Plus II

Opţiuni clasice de conectivitate, dar fără full USB

Pentru că am testat în tandem tabletele Chuwi Hi12 şi Teclast X98 Plus II e inevitabil să nu le tot comparăm. Dacă Chuwi stătea excelent la conectivitate, ba mai şi plusa cu două porturi full USB, din care unul e un USB 3.0, ei bine Teclast are o abordare ceva mai clasică.

Acest model vine cu WiFi b/g/n, Bluetooth 4.0, microUSB, port micro HDMI, microfon şi jack audio. Are şi un port special DC pentru încărcare, ceva ce în ziua de azi nu prea vezi pe terminalele mobile moderne. Toate porturile sunt pe o singură parte, uşor de accesat şi la drept vorbind nu strica şi un port full USB pentru a ataşa un stick USB, mouse sau tastatură.

Teclast X98 Plus II Speedtest

Problema e că tableta ar fi devenit mai groasă... HDMI primeşte şi funcţii speciale, în zona de Setări, cu Modes, Display Scale şi Overscan Compensation. O bilă neagră pentru conectivitate e faptul că mi-a picat WiFi-ul des pe tabletă, atunci când încercam să descarc aplicaţii sau să navighez pe web. Şi nu e de la mine, ci de la dânsa!

  • 1234
Teclast X98 Plus II7,4410
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×