OS, UI & Apps Allview X4 Soul Vision
Interfață aproape stock, cu extra funcții pentru proiector
Ne-am obişnuit în ultima vreme să vedem telefoane Allview cu un OS curat şi aerisit, Android stock şi pur. Nu face excepţie Allview X4 Soul Vision, care vine cu Android 7.0 Nougat cu UI stock.
Avem parte de multitasking pe bază de carusel şi split screen. Ţinem apăsat pe homescreen şi accesăm zona de wallpaper, widget şi setări. Porţiunea dropdown include notificări şi Quick Settings, iarăşi aspecte standard, deşi am remarcat şi mici schimbări la nivel de Quick Settings, cu un mic shortcut pentru Proiector. Setările includ gesturi, precum Tap to wake, Smart call, iar tot printre setări am găsit funcţia Duraspeed, cu rol de cleaner şi manager de resurse.
Mai găsim şi funcţia SOS/Urgenţă, plus opţiuni ale barei navigaţionale. Scannerul de amprente din spate va permite să faceţi fotografii, să răspundeţi la apeluri şi alte câteva acţiuni prin simpla sa apăsare. Pentru a îl seta pentru autentificare aveţi nevoie de 15 paşi. Deblocarea e rapidă şi precisă. Când vine vorba de aplicaţii preinstalate am numărat 39, ceea ce e multicel, dar nu exagerat totuşi.
AVI e la posturi, ca asistent vocal în limba română, dar ştie şi engleză nu vă faceţi griji. Apelează la Wikipedia pentru cultura generală şi ştie să trimită SMS-uri, să seteze remindere şi să deschidă camera. Pe lista de aplicaţii preinstalate mai găsim şi Bitdefender Mobile Security, Excel, Word, Powerpoint, Skype şi Phone Manager, cu functii ca Lock, Freeze şi Clear.
În mod surprinzător primim şi un Game Center aici, mai degrabă o colecţie de shortcut-uri către jocuri. Despre funcțiile proiectorului v-am vorbit în secțiunea "multimedia" aici, unde de altfel găsiți și un scurt demo cu această funcție.
Plusuri și minusuri Allview X4 Soul Vision
Părți pozitive
- - camera suprinzator de bună
- - selfie-uri excelente
- - baterie solidă
- - design arătos şi construcţie premium
- - benchmark-uri şi performanţă OK
- - fără supraîncălzire
- - proiector de calitate
- - OS curat şi aerisit
- - fără lag
- - luminozitate OK
- - volum ridicat
Părți negative
- - captură low light slabă, chiar şi pentru segment
- - încărcare îndelungată
- - cam greu, sare de 200 de grame
- - capacul proiectorului e greu de scos, uşor de pierdut
- - filmarea e în format 3GPP
- - fără port USB Type-C
Concluzii Allview X4 Soul Vision
Allview X4 Soul Vision este un telefon de nişa cu siguranţă, un projector-phone cum nu prea mai vedem în ziua de azi. Are avantajul că nu este limitat de viaţa lămpii, folosind tehnologie laser MEMS şi e destul de plăcut ca design, în ciuda greutăţii. Simplul fapt că a lucrat cu o greutate de "balenă de buzunar" mai bine decât Apple cu iPhone 8 Plus e mare lucru.
Are acustică şi ecran solid şi exact când nu se aştepta nimeni a venit şi o cameră bună, plus mega baterie. E un telefon bun pentru microbişti, pentru gameri şi pentru cei care îşi văd serialele pe telefon şi vor şi diagonală mare fără să investească în televizor.
Video Review Allview X4 Soul Vision
Note Allview X4 Soul Vision
- Design8,7/10
- Display8,6/10
- Hardware9,2/10
- Baterie9,3/10
- Connectivitate8,6/10
- Multimedia9,1/10
- Cameră8,5/10
- Benchmark-uri8,3/10
- Temperatură10/10
- OS, UI & Apps8,5/10
- Preț8/10
- Total8,80/10
















