OS, UI & Apps Apple iPhone 8
iOS la fel de comod ca şi pe giganţii iPhone din 2017
Aici nu o să mă găsiţi cu vreun speech lung sau vreo analiză detaliată de iOS. Până acum simt că am făcut vreo 3 recenzii pentru iOS 11, deci vă daţi seama că v-am plictisit deja cu acest release. L-am analizat de sine stătător, când a venit pe iPhone 7 al meu, pe iPad Mini Retina, pe iPhone X şi pe iPhone 8 Plus.
Vine cu Control Center-ul cel nou, care ocupa un ecran întreg şi are pilulele ovale drept toggle-uri, cu tot cu suport 3D Touch. Lockscreen-ul a fost desfiinţat ca şi concept şi e acum totuna cu Notification Center. App Store-ul cel nou separa secţiunea Games de cea Apps, aduce şi zona Today, plus un design pe care îl putem numi inspirat de Apple Music. Are fotografii mai mari, text mai generos şi o încadrare mai largă.
Ce se remarcă în toate meniurile sunt fonturile schimbate, headere bolduite şi în general o abordare mai... lăbărţata, dacă vreţi neapărat un cuvânt definitoriu. Live Photos are acum 3 efecte de aplicat, Siri devine mai deşteaptă, conversaţionala, îi puteţi scrie comenzi şi aduce şi un icon nou la declanşare. Camera poate scana automat QR codes, iar fotografiile şi clipurile video ocupa până la 50% mai puţin spaţiu datorită noilor formaturi HEIC/HEVC.
Apple Maps afişează hărţi pentru malluri şi aeroporturi, avem şi 3D Touch în mai multe zone din UI, iar aplicaţia Notes poate scana documente şi să le scoată marginile sifonate şi glare-ul. Poate realiza şi tabele competente. Şiri poate face traduceri mai complexe, iar changelog-ul iOS 11 include şi Do Not Disturb Drive, captură de ecran video, iar screenshot-urile au extra opţiuni de editare, cu brush-uri, markup, lupa, text, culori şi forme geometrice.
Messages integrează Apple Pay şi propriul app drawer în zona inferioară, iar în Settings găsim App Offloading pentru a curăţa memoria ştergând din aplicaţiile pe care le folosim mai rar. Ce ne trebuie de la ele este urcat în cloud. iOS 11 mai aduce şi un mod de urgenţă, plus posibilitatea de a utiliza tastatură cu o singură mână. Ca să nu mai vorbim de Safari şi funcţiile sale împotriva tracking-ului utilizatorului.
iOS 11 e doar o completare a lui iOS 10 asta cum şi Oreo a fost pentru Nougat. Mai degrabă aplicaţiile din iOS au fost actualizate decât iOS în sine.
Plusuri și minusuri Apple iPhone 8
Părți pozitive
- - design compact şi comod
- - construcţie premium
- - încărcare wireless
- - ecran luminos
- - performanţă foarte bună
- - volum ridicat
- - baterie OK
- - filmare excelentă pentru un telefon mic ca format
- - conectivitate rapidă
- - fotografii de calitate
- - selfie-urile arată bine
Părți negative
- - încărcare prea lungă (cea standard)
- - camera nu aduce un salt mare faţă de iPhone 7
- - stabilizarea nu impresionează
- - designul a devenit învechit la generaţia a patra
- - captura video putea fi mai bună în condiţii low light
- - fără jack audio
- - certificare doar IP67 nu IP68
- - rezoluţie scăzută şi muchii groase ale ecranului
- - captură video cu audio mono
Concluzii Apple iPhone 8
Apple iPhone 8 se adresează unei nişe clare: cei care vor un telefon recent lansat şi puternic, dar nu vor să treacă la un mega phablet care îţi face găuri în blugi. Unii încă regretă diagonala de 4 inch a lui iPhone SE, deci e clar o piaţă pentru cei care vor telefoane mici. Practic iPhone 8 se poate bate doar cu Xperia XZ1 Compact în zona de flagshipuri cu ecran sub 5 inch. Si dacă vreți și un design sexy și mai subțire cam caștiga iPhone 8...
Culmea e că pentru iPhone 8 cel mai mare rival e de fapt iPhone 7, încă văzut bine, încă vândut bine şi având un preţ şi mai atractiv acum. Nu se simte un salt clar de la iPhone 7 la iPhone 8 şi numele iPhone 7s nu ar fi supărat pe nimeni. Acele extra-uri sunt cam inutile, pentru că degeaba avem încărcare wireless şi rapidă, dacă trebuie să cumpărăm accesorii separat.
Cea mai mare căsuţă bifată de iPhone 8 e performanţa în mod clar şi e greu de imaginat un model mai future proof decât acesta. Trebuie ținut minte și faptul că la camere nu suntem deloc departe de iPhone 8 Plus sau chiar iPhone X, la aspectele de bază.
Video Review Apple iPhone 8
Note Apple iPhone 8
- Design8,2/10
- Display9/10
- Hardware9,2/10
- Baterie9/10
- Connectivitate9,4/10
- Multimedia9,5/10
- Cameră8,6/10
- Benchmark-uri9,7/10
- Temperatură10/10
- OS, UI & Apps9,3/10
- Preț8/10
- Total9,08/10