OS, UI & Apps ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition
Zen UI(tat)
Aş putea zice că ASUS a început să neglijeze Zen UI cam de un an sau chiar mai mult şi deşi credeam că faptul că mă plâng în fiecare recenzie de bloatware-ul de pe modelele ZenFone va fi ascultat undeva, nu e aşa. Povestea continuă, tot cu bloatware şi pe ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition, care vine la pachet şi cu un Android vechi, versiunea 5.0 Lollipop (nici măcar 5.1.1).
De această dată totuşi nu avem un Zen UI tipic, ci unul cu iconuri şi pictograme noi, de culoare roşu-negru. Ideea este de a induce o abordare în stil ROG şi în stilul maşinilor de curse, dar personal nu îmi place deloc interfaţa. Din fericire avem o sumedenie de teme şi opţiuni de personalizare pentru a o modifica. Iconurile sunt foarte barebone şi parcă mă duc înapoi la Android Gingerbread.
Multitasking-ul e în continuare pe bază de carusel şi screen pinning, iar în zona dropdown avem notificări şi Quick Settings, printre care şi Power Boost, care curăţă memoria. Dacă ţinem apăsat pe homescreen-uri, avem acces la numeroase opţiuni de personalizare, poate prea multe chiar?! În fine, widgeturile arată bine, putem umbla la iconuri, teme, fonturi, aliniament, pictograme, practic orice ne putem imagina, inclusiv efecte şi tranziţii.
În zona de Setări se află opţiunile legate de controlul prin gesturi, Do Not Disturb, ASUS Cover, Easy Mode şi Kids Mode, dar şi multe altele. Şi acum am ajuns la punctul nevralgic, adică bloatware-ul. ZenFone 2 Deluxe Special Edition stabileşte un record negativ, prin cele 73 de aplicaţii preinstalate şi singurul lucru pozitiv aici e că avem destul spaţiu de stocare încât să nu ne afecteze. E totuşi enervant sa vezi "updating 50 apps" pe ecran!
De remarcat printre aplicaţiile preinstalate sunt nume ca Do It Later, Mini Movie, Photo Collage sau Super Note. Sper ca ASUS să ia măsuri în cele ce urmează, situaţia devenind ridicolă odată cu apropierea de cota 100 în ceea ce privește aplicațiile preinstalate.
Plusuri și minusuri ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition
Părți pozitive
- - dotări ultra high end la anumite capitole
- - design original
- - prim planuri excelente ale camerei
- - capac spate la pachet
- - performanţă bună
- - ecran rezonabil
- - acustică bună
- - timp bun de playback video al bateriei
- - foarte multe opţiuni de personalizare şi opţiuni ale camerei
Părți negative
- - temperatura la limita supraîncălzirii
- - carcasa masivă
- - fotografii suprasaturate şi captură video suprasaturată
- - captură video slabă
- - rezultatul PCMark e sub aşteptări
- - Android vechi
- - bloatware
Concluzii ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition
Media notelor pe care le găsiți puțin mai jos, este de 8.32 din 10 şi acesta este un telefon de nişă, cu unele dotări ultra-high-end. El nu este pentru oricine şi dă senzaţia de maşină tunată, cu motor mare, dar cu rezervor mic. Sau că o maşină de rally cu un Șasiu excelent, dar cu manevrabilitate slabă. Gamerii vor fi interesaţi de stocarea uriaşă şi memoria, dar şi chipsetul destul de bun.
Ecranul rămâne totuşi modest, iar la software e nevoie să se lucreze urgent, dar se poate rezolva cu o actualizare. Rămâne şi designul memorabil, dar e şi aceasta o chestiune subiectivă. To game or not to game?
Video Review ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition
Note ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition
- Design8,4/10
- Display8/10
- Hardware9,1/10
- Baterie8,3/10
- Connectivitate9,4/10
- Multimedia9,3/10
- Cameră7/10
- Benchmark-uri9/10
- Temperatură8,3/10
- OS, UI & Apps6,3/10
- Preț8,5/10
- Total8,33/10















