Bluboo Picasso 4G Review (Cameră, Benchmark-uri, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

Autor:  | Publicat în:  Bluboo 2.168 ori
<b>Bluboo Picasso 4G Review</b>Printre altele ne place să descoperim branduri la Mobilissimo.ro şi în aceste zile ne familiarizam cu Bluboo şi Cubot. Bluboo Picasso 4G e primul telefon al brandului Bluboo pe care îl testam şi se poziţionează ca un smartphone entry level cu preţ sub..

Cameră Bluboo Picasso 4G

Interpolarea e sfântă

Bluboo foloseşte clasicul truc al interpolarii, punând la bătaie camere cu o anumită rezoluţie, dar oferind prin alipirea de cadre extra pixeli. Astfel, în vreme ce pe Bluboo Picasso 4G avem fizic o cameră de 8 MP cu senzor Sony IMX219 facem fotografii la 13 MP. Şi camera selfie are aceeaşi abordare, cu senzor de 5 MP şi capturi de 8 MP. Trebuie să menționăm și că această cameră selfie are blitz LED propriu. Pentru cei care întreabă, senzorul de pe camera principală e găsit şi pe Doogee Y200, Lenovo Vibe C2 şi UMi Touch X.

Atunci când pornim aplicaţia Camera, avem parte de o viteză OK de focalizare, dar captura foto se face cam lent, iar zoomul e sacadat. Opţiunile sunt clasice, practic stock şi e vorba despre HDR, Face Beauty, Panorama, GPS, expunere, efecte de culoare, scene, balans de alb sau claritate.

Interfata grafica camera Bluboo Picasso 4G

Putem regla şi nuanţa, saturarea, luminozitatea şi contrastul. Camera pune la bătaie şi opţiunea Anti Flicker şi zero shutter delay, plus detectare facială şi timer. Mai avem şi rezoluţie şi ISO pentru a completa listă, plus stabilizare electronică şi time lapse. Trecând peste toate aceste date la lucruri concrete, am realizat captura foto într-o zi foarte însorită aşa că avem şi multe cadre arse.

Apare şi un soi de "ceaţă albă" peste câteva fotografii, dar la umbra dispare problema. Culorile sunt OK calibrate şi trebuie spus că atunci când avem subiecte în mişcare apare şi efectul de ghosting. Capturile sunt puţin arse, "înflorite" digital, păcatul interpolarii aş zice. Focalizarea e bună totuşi, iar când vine vorba de selfie-uri aş fi dorit o claritate mai bună a tenului, care pare că "vibrează".

Nu e totul negativ totuşi, pentru că avem o cameră principală capabilă de prim planuri bune, sau mai bine zis numai bune de Facebook. E şi acesta un criteriu ce e drept... HDR-ul a fost bun pentru a mai scăpa din arsura soarelui din fundal, deci vă va ajuta puţin. Mă intrigă foarte mult şi faptul că selfie-urile au un fundal care nu prea arată rău, ceea ce nu vezi nici la unele telefoane cu pretenţii. Caz de Twin Peaks, ce mai...

Evident la zoom în pierdem detalii şi dacă ar fi să subliniez câteva cadre, ar fi cele cu păpădia sau cu fântână, că textură. Panorama e modestă în rezoluţie, la 3504 x 464 pixeli, iar culorile florilor au fost apreciate de noi. Am avut parte de arsuri aici, am tot amintit asta, dar nu aşa grav ca la unitatea demo de ASUS ZenFone 2, dacă mai ţineţi minte, sau atunci când a dat rateuri LG G4 când erau 1500 de grade Celsius afară în vara torida din 2015.

Până la urmă la 80 de dolari Picasso e destul de voinic şi chiar dacă nu se poate bate cu vechiul meu iPhone 5, cu un iPhone 4 cred că se ia la trântă. Când vine vorba de captură nocturnă, blitzul face lucrurile albastre, iar claritatea nu e chiar rea. Până şi iluminarea e OK, printr-un miracol al fizicii şi opticii moderne. Reţineţi că aici judecăm după standarde mult scăzute, afectate de preţ.

Halourile luminilor stradale sunt alungite şi foarte mari şi în mod surprinzător nu avem chiar un număr uriaş de cadre blurate. V-am zis eu că această cameră nu iubeşte soarele, deci noaptea sta mai bine. Aş zice că nu sunt rele lucrurile noaptea, dar nici nu încurajez fotografierea excesivă în condiţii low light cu acest telefon, pentru că totuşi rezultatele sunt doar acceptabile, tolerabile , în zona modestă a OK-ului.

Filmarea se face în format 3GPP, la rezoluţie 720p maxim, la 29 FPS şi 12 Mbps. Rezultatul e ars că o friptură uitată pe foc, stabilizarea lipseşte clar, dar cumva focalizarea e în regulă. Zoomul ne taie aripile dacă vrem detalii şi mai e şi sacadat. Ca la fotografii, culorile sunt calibrate acceptabil, când treceţi de handicapul cu arsură.

Schimbarea automată a expunerii nu prea a funcţionat, aşa că am făcut asta manual la filmare. Microfonul nu a fost rău deloc şi veţi remarca că există mult grain la distanţă, deci captura video se vede bine doar de aproape. Pentru 3GPP aş lăsa telefonul cu nota de trecere. Noaptea în schimb e repetent, filmând 480p, la 3 Mbps şi 9 FPS. Claritatea e iar OK, că la fotografii, halourile sunt mari, dar microfonul e în regulă.

Avem nuanţe violet şi imaginea e tremurată, plus că pierdem şi focalizare. Nu e genul de activitate (filmarea nocturnă) pe care o faci cu plăcere cu Bluboo Picasso 4G. Mai bine pescuieşti pe întuneric într-o baltă adâncă de 10 cm.

Benchmark-uri Bluboo Picasso 4G

Nu se împiedică, ci mai degrab se fâstâceşte

Nu ai cum să ai pretenţii gigantice de la un telefon cu un procesor vechiuţ ca MediaTek MT6735. E drept că acest chipset quad-core a tot fost folosit de-a lungul anilor şi e destul de celebru. Primim şi GPU Mali T720 MP1 la 600 MHz şi 2 GB RAM, plus 16 GB stocare.

Dar suntem aici să discutăm despre performanţă. Ei bine, Bluboo Picasso 4G nu stă chiar rău cu fluiditatea, iar lag-ul apare după o perioadă mai lungă de utilizare a unei aplicaţii totuşi. E OK dacă îl vreţi pentru YouTube, web browsing şi Facebook. Trebuie spus şi că rulează Riptide GP Renegade cu ceva lag şi cu un frame rate nu chiar ideal.

Allview P8 Energy MiniDOOGEE Y200Bluboo Picasso 4GCUBOT Rainbow 23DMark Ice Storm Unlimited29253045308928463DMark Sling Shot 3.1×7780×3DMark Sling Shot Extreme××82×AnTuTu v623498238332368124264AnTuTu v6 - 3D871183519691236AnTuTu v6 - CPU9216856080599557AnTuTu v6 - RAM4083375035624357AnTuTu v6 - UX93289688100919114Basemark OS II408445166140Basemark Web××26,14×Basemark X5135390137195442GFX Bench 4.0 - ALU 2417100,7108,8×GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 22098126,982×GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.0×215,4244,8×GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1×146175,3×GFX Bench 4.0 - T-Rex421477,3495,5×GFX Bench 4.0 - Texturing×296291×GeekBench 4 - Multi-Core××12441230GeekBench 4 - Single-Core××460419NenaMark 253,9 (FPS)49,3 (FPS)51,3 (FPS)50,9 (FPS)PCMark Work 2.0××20711796Quadrant90949161104718393SunSpider1974,8 (ms)2007,7 (ms)2078,3 (ms)2018,8 (ms)Vellamo - Browser1824202615601628Vellamo - Metal752838780639Vellamo - Multicore1223122512141181TOTALURI45134

Evident am făcut şi benchmark-uri, astfel că în Quadrant am fost peste Sony Xperia E4G şi peste Orange Dive 71, dar şi Huawei P8 Lite, ceea ce nu e rău. În schimb am fost sub Motorola Moto G5 şi HTC Desire 816. În AnTuTu 6 am depăşit Coolpad Modena, dar am rămas sub modestul Blackview Ultra Plus. Nu am uitat de 3DMark, unde pretenţiile au fost mititele şi chiar şi aşa nu a performat terminalul, fiind aproape ultimul în clasamentul nostru.

Test termic Bluboo Picasso 4G

Măcar a fost peste Uhans A101S. E clar că acesta nu e un cal de bătaie, dar cine vrea funcţionalitate de bază o să fie mulţumit. Nu uităm nici de temperatura, astfel că am atins 32.6 grade Celsius după ce am rulat GFXBench şi 40 de grade după ce am rulat Riptide GP Renegade, ceea ce e la limita supraîncălzirii, dar nu chiar acolo. Aş spune că rezultatele sunt acceptabile pentru un telefon cu preţ sub 100 de dolari.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.Xiaomi Redmi Note 4X28 (°C)
  • 2.Motorola Moto Z2 Play28,8 (°C)
  • +
  • 28.Bluboo Picasso 4G32,6 (°C)
  • 29.Allview X4 Soul Vision32,7 (°C)
  • 30.Huawei Nova32,8 (°C)
  • 31.UMi Super32,9 (°C)
  • 32.Allview X4 Soul32,9 (°C)
  • 33.ASUS ZenFone 3 (ZE520KL)32,9 (°C)
  • 34.HTC U11 Life33 (°C)
  • 35.Xiaomi Redmi 5 Plus33 (°C)
  • 36.Allview Soul X5 Mini33,1 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.OnePlus 6T30,8 (°C)
  • 2.Samsung Galaxy S731,1 (°C)
  • +
  • 189.Bluboo Picasso 4G40 (°C)
  • 190.UMi Touch40 (°C)
  • 191.LG V1040 (°C)
  • 192.Allview X2 Soul Mini40 (°C)
  • 193.Nokia 8 Sirocco40,1 (°C)
  • 194.LeTV 1S40,1 (°C)
  • 195.ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition40,1 (°C)
  • 196.Oppo Find 540,3 (°C)
  • 197.Allview X2 Twin40,3 (°C)

Plusuri și minusuri Bluboo Picasso 4G

Părți pozitive
  • - preţ atractiv
  • - fotografiile nu sunt chiar rele
  • - captură video 3GPP e peste medie pentru acest format
  • - ecran destul de luminos la interior
  • - rezultatul destul de OK în testul PCMark
  • - acustică acceptabilă
  • - are suport 4G şi NFC
  • - fără bloatware
Părți negative
  • - spatele scârţâie puţin
  • - lag-ul apare după o utilizare de câteva minute
  • - baterie mixtă
  • - încărcare lungă
  • - conexiunea WiFi pică uneori
  • - fără scanner de amprente
  • - apar reclame în UI

Concluzii Bluboo Picasso 4G

Bluboo Picasso 4G clar nu este un telefon pentru gameri, ci mai degrabă pentru YouTube, mail şi Facebook. E bun ca al doilea sau chiar al treilea telefon, iar la acest preţ nu prea avem obiecţii majore. Se descurcă rezonabil cu playbackul muzical şi captura foto şi nici vizionarea de video nu e rea la interior. Spatele are o textură interesantă şi chiar dacă are imperfecţiuni, acest model nu are vreuna care să strice peisajul de ansamblu.

Pentru 86 de dolari Picasso 4G se comportă exact cum te-ai aştepta şi nu ne-am simţit văduviți de vreo dotare sau funcţionalitate, poate doar scannerul de amprente să zicem.

Video Review Bluboo Picasso 4G

Note Bluboo Picasso 4G

  • Design7,9/10
  • Display8,2/10
  • Hardware7/10
  • Baterie6,8/10
  • Connectivitate9/10
  • Multimedia8,3/10
  • Cameră8/10
  • Benchmark-uri7/10
  • Temperatură8,5/10
  • OS, UI & Apps7,5/10
  • Preț10/10
  • Total8,02/10

Disponibilitate Bluboo Picasso 4G

Prețuri actualizate
  • 123
Bluboo Picasso 4G8,0210
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×