Google Pixel 7 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

7.441 ori
<b>Google Pixel 7 Pro review detaliat în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>De Google şi de începuturile sale în ale telefoanelor ne leagă multe amintiri. De la o scăpare fabuloasă de Galaxy Nexus, care a fost primul nostru viral până la momentul acela când Huawei şi LG au produs simultan Nexus-uri, atacând mai degrabă zona

Hardware Google Pixel 7 Pro

Limitat în România, dar stă bine de tot la cameră

Google Pixel 7 Pro împarte multe dotări cu Google Pixel 6 Pro, dacă te uiţi strict la cifre: capacitatea bateriei, diagonală şi rezoluţia ecranului, ba chiar şi rezoluţia camerelor. Se petrec totuşi nişte upgrade-uri, dacă sapi destul.

Video-review Google Pixel 7 Pro, secțiunea Hardware

Începem cu ecranul AMOLED de 6.7 inch, tot unul LTPO cu rezoluţie de 3120 x 1440 pixeli că la Pixel 6 Pro. Are şi refresh rate de 120 Hz şi suport HDR10+. Procesorul trece de la un Tensor G1 la un Tensor G2, de 5 nm, care în continuare rămâne cu unele imperfecţiuni. Are GPU Mali-G710 MP7, 8 sau 12 GB RAM şi 128, 256 sau 512 GB stocare UFS 3.1. Bateria este una de 5003 mAh, practic tot 5000 mAh că la Pixel 6 Pro. 

Încărcare rămâne la nivel modest, la 23W pe fir şi 23W wireless, dar avem şi încărcare inversă. Difuzoarele stereo nu puteau lipsi de pe un astfel de flagship, iar terminalul are şi cititor de amprente optic integrat în ecran, iar la conectivitate... e hit and miss. Pe de o parte avem Bluetooth 5.2 şi Wi-Fi 6E, GPS dual band, NFC, port USB-C 3.2. Problema e că 5G-ul nu merge la noi şi nici VoLTE şi VoWiFi, din păcate.

Informații Generale
  • Producător:
  • Google
  • Model:
  • Pixel 7 Pro
  • Data anunțării:
  • Octombrie 2022
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Argintiu, Negru
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • CPU
  • Dual-core 2.85 GHz + Dual-core 2.35 GHz + Quad-core 1.80 GHz
  • Chipset
  • Google Tensor G2
  • GPU
  • Mali-G710 MC10
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, compas, senzor de proximitate, barometru
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, GALILEO, QZSS, BDS
  • Senzor amprente
  • Da, Sub display, Optic
Dimensiuni
  • Greutate
  • 212g
  • Lungime
  • 162,9mm
  • Lățime
  • 76,6mm
  • Grosime
  • 8,9mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • LTPO, AMOLED
  • Diagonală
  • 6,71inch
  • Rezoluție
  • 3120x1440pixeli
  • Densitate pixeli
  • 512
  • Protecție Ecran
  • Corning Gorilla Glass Victus
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 88,6
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Caracteristici Video
  • 4K@30/60fps, 1080p@30/60/120/240fps, gyro-EIS, OIS
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, Dual Pixel PDAF, telemetru laser, OIS, bliț dual, Pixel Shift, auto-HDR, panoramă, cameră wide, camera ultra-wide, camera telephoto, zoom optic 4x
  • Cameră Telephoto
  • 48megapixeli
  • Cameră Ultra-wide
  • 12megapixeli
  • Camera Frontală
  • 10,8megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 12GB
  • Internă
  • 128GB, 256GB
  • Tip stocare
  • UFS 3.1
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Single-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE-A, 5G
  • Bluetooth
  • 5.3
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-Ion
  • Capacitate
  • 5000mAh
  • Încărcare rapidă
  • 30W
  • Încărcare wireless
  • 23W
  • Încărcare wireless inversă
  • Da
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP68
Detalii smartwatch

Pe partea foto primim cam acelaşi lucru ca la Pixel 6 Pro: cameră triplă în spate, cu senzor principal de 50 MP, cu telemetru laser, stabilizare optică şi PDAF multi directional, dar şi deschidere F/1.9. Apare în modulul "cocoaşa" şi cameră telephoto de 48 MP, cu PDAF, stabilizare optică şi zoom optic 5X de această dată, nu 4X că la Pixel 6 Pro. 

Există şi o cameră ultrawide de 12 MP, cu deschidere F/2.2, unghi de 126 de grade şi autofocalizare, pentru Macro. Completat cu blitz dual LED şi filmare 4K la 60 FPS. În fața trecem de la o cameră de 11.1 MP la una de 10.8 MP, cu filmare 4K la 60 FPS. 

Baterie Google Pixel 7 Pro

Pe aceeaşi linie că Pixel Watch

Google Pixel 7 Pro are o baterie similară cu a predecesorului, mă rog extrem de apropiată (5000 mAh versus 5003 mAh). Nu avem încărcător la pachet, dar avem suport pentru încărcare la 23W pe fir, PowerDelivery 3.0, cu promisiunea de a ajunge la 50% în 30 de minute (pe hârtie). Există şi încărcare wireless la 23W, dar şi încărcare inversă. Nu e rău, dar nu strică o încărcare mai rapidă, una pe fir.

Video-review Google Pixel 7 Pro, secțiunea Autonomie Baterie

Am trecut la testele de baterie, să vedem câte revizionari de "Wednesday" susţine aceasta baterie.

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 369.Google Pixel 7 Pro14h
  • 370.Motorola moto G34 5G14h
  • 371.ZTE Axon 20 5G13h 57m
  • 372.Samsung Galaxy A8 (2018)13h 55m
  • 373.CAT S6113h 55m
  • 374.Xiaomi Mi Mix 313h 47m
  • 375.Huawei Mate 913h 43m
  • 376.Motorola RAZR 40 Ultra13h 43m
  • 377.Allview X4 Soul Xtreme13h 42m

Ei bine, rezultatul nu prea rupe norii, am ajuns la doar 14 ore de playback video. E peste generaţiile Pixel 1, 2 şi 3 testate de noi, dar asta nu mai e foarte relevant în ziua de azi. A depăşit şi Motorola Edge 30 Pro şi Xiaomi 12 Pro. E totuşi sub OnePlus 10T cu 9 ore, sub Motorola Edge 30 Ultra, dar doar cu 2 ore sub Galaxy S22 Ultra. 

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 292.Google Pixel 7 Pro11h 30m
  • 293.Honor 9011h 30m
  • 294.Xiaomi Redmi Note 8 Pro11h 29m
  • 295.Motorola Moto G6 Play11h 27m
  • 296.Huawei P40 Lite 5G11h 27m
  • 297.Xiaomi Redmi 5 Plus11h 26m
  • 298.Allview P6 Energy11h 24m
  • 299.Samsung Galaxy Z Fold511h 24m
  • 300.Allview P8 Energy Pro11h 21m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Nu sunt impresionat nici de utilizarea continuă, de 11 ore şi 30 de minute, locul 172 din cele 500 de telefoane testate de noi. Not great, not terrible. Întrece Huawei P50 Pro, POCO F4 GT, Motorola Edge 30 Pro. Cu doar 4 minute sub Galaxy S21 Ultra 5G, cu vreo 4 ore sub Motorola Edge 30 Ultra şi cu 2 ore şi 17 minute sub Galaxy S22 Ultra.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 370.Google Pixel 7 Pro1h 49m
  • 371.realme C351h 49m
  • 372.Samsung Galaxy S20 Fan Edition 5G1h 49m
  • 373.Sony Xperia 51h 49m
  • 374.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)1h 49m
  • 375.Nubia Red Magic 3S1h 50m
  • 376.Samsung Galaxy A701h 50m
  • 377.Samsung Galaxy A6 (2018)1h 50m
  • 378.Microsoft Lumia 950 XL1h 50m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Nici încărcarea nu flatează acest Pixel, care are nevoie de 1 oră şi 49 de minute pentru a umple rezervorul. În 30 de minute era la 40%, iarăşi nimic memorabil. Sunt şi opţiuni Power Saving, care pot să mai adauge câteva ore de autonomie. 

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 317.Google Pixel 7 Pro8 (%)
  • 318.Samsung Galaxy A548 (%)
  • 319.Nokia XR218 (%)
  • 320.Samsung Galaxy S23 FE8 (%)
  • 321.Honor Magic6 Lite8 (%)
  • 322.Samsung Galaxy S24 Ultra8 (%)
  • 323.HMD Pulse Pro8 (%)
  • 324.Samsung Galaxy S24 FE8 (%)
  • 325.OPPO Reno148 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 358.Google Pixel 7 Pro20 (%)
  • 359.Nokia G2220 (%)
  • 360.Nokia XR2120 (%)
  • 361.HMD Pulse Pro20 (%)
  • 362.Allview X4 Soul Xtreme19 (%)
  • 363.Motorola Moto G6 Play19 (%)
  • 364.Xiaomi Pocophone F119 (%)
  • 365.Nokia 8 Sirocco19 (%)
  • 366.LG Q719 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 323.Google Pixel 7 Pro40 (%)
  • 324.Samsung Galaxy Z Flip740 (%)
  • 325.Motorola Moto Z Play39 (%)
  • 326.Allview X4 Soul Xtreme39 (%)
  • 327.Samsung Galaxy Note 839 (%)
  • 328.Nokia 7 Plus39 (%)
  • 329.Samsung Galaxy Z Flip39 (%)
  • 330.Motorola Moto G10039 (%)
  • 331.Samsung Galaxy Z Fold 339 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
  • 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
  • +
  • 193.Google Pixel 7 Pro75 (%)
  • 194.HTC U12+74 (%)
  • 195.Nokia 9 Pureview74 (%)
  • 196.Motorola RAZR 5G74 (%)
  • 197.Blackview BL8000 5G74 (%)
  • 198.Allview Soul X2074 (%)
  • 199.Motorola Moto Z Play73 (%)
  • 200.Samsung Galaxy S873 (%)
  • 201.Motorola Moto G573 (%)

Connectivitate Google Pixel 7 Pro

Fără 5G, VoLTe, VoWiFi

La capitolul dezamăgiri bifăm clar lipsa VoWiFi, VoLTE și bineînțeles a conectivității 5G. Aceste 3 probleme pot cauza disfuncţionalităţi serioase privind experiența de comunicare prin voce și de transfer de date. Pentru mine a fost motivul pentru care am scos SIM-ul din telefon şi l-am pus înapoi în vechiul meu telefon. 

Video-review Google Pixel 7 Pro, secțiunea Conectivitate

Nu ştiu cine se face vinovat pentru lipsa acestor funcţii în România, Google, Operatorii sau poate reglementările şi certificările din domeniu. Cert e că este extrem de frustrant să nu ai semnal, sau să ţi se întrerupă convorbirea pentru că te afli la interior şi nu poţi folosi reţeaua WiFi pentru convorbiri. Pe acest telefon găsim şi o antenă 5G specială sus, dacă vă întrebaţi ce e acolo. Repet, nu funcţionează în România. Supăraţi de situaţie am pornit şi o petiţie

Pe partea de conectivitate mai avem Wi-Fi 6E, UWB, Bluetooth 5.2, dual band GPS, NFC şi port USB-C 3.2.

La testele Wi-Fi stăm binişor, cu 798 Mbps la download şi 792 Mbps la upload. La testul.... 4G am ajuns la 112 Mbps la download şi 58.2 Mbps la upload. 

  • 1234
Google Pixel 7 Pro8,1910
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×