Multimedia Google Pixel 9 Pro XL
Excelent la rock, rap, pop
Ca orice flagship care se respectă, Google Pixel 9 Pro XL se prezintă cu două difuzoare stereo la bord. Avem unul jos, într-un decupaj elegant şi unul sus, cel pentru convorbiri, aşa discret decupat că nici nu vezi fantă. Nu primim jack audio, nici căşti, dar au apărut nişte Pixel Buds noi, dacă sunteţi interesaţi.
Video-review Google Pixel 9 pro XL, secțiunea Acustică
Teoretic acoperi cu mâna speakerul de jos, dar practic asta are rol de amplificare, sunetul răzbate pe lângă carnea palmei tale şi e uşor amplificat. Am apreciat cât de clar e redată vocea la piese live ascultate de mine (Sleep Token - Bloodsport). Chitara şi înaltele din piesă "Chasm" de la REZN pot pune probleme multor căşti şi speakere, dar Pixel se descurcă, redând distorsionarea chitarii şi basului perfect, fără exagerări sau extra distorsii.
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
- 125.Google Pixel 9 Pro XL81,4 (dBA)
- 126.OnePlus 881,3 (dBA)
- 127.Motorola Edge 3081,3 (dBA)
- 128.Honor Magic Vs81,3 (dBA)
- 129.Nubia Red Magic 6 Pro81,1 (dBA)
- 130.Apple iPhone 11 Pro Max81 (dBA)
- 131.Redmi Note 10S81 (dBA)
- 132.OPPO Reno6 Pro 5G81 (dBA)
- 133.Huawei Mate 50 Pro81 (dBA)
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 99.Google Pixel 9 Pro XL89,3 (dBA)
- 100.Allview X4 Soul89,2 (dBA)
- 101.Motorola RAZR 5089,2 (dBA)
- 102.Redmi Note 14 Pro 5G89,2 (dBA)
- 103.Nothing Phone (3a) Pro89,2 (dBA)
- 104.Sony Xperia XZ1 Compact89,1 (dBA)
- 105.Honor Magic6 Lite89,1 (dBA)
- 106.Honor Magic7 Lite89,1 (dBA)
- 107.Samsung Galaxy S689 (dBA)
Basul e puternic şi la dubstep şi la hip-hop. Despre stereofonie şi echilibru nu o să vă zic prea multe, mi se pare clar că speakerul de jos duce tot greul, scoate mult mai mulţi decibeli decât cel de sus. Hai să aflăm câţi. La testul cu sample-ul acustic am ajuns la 81.4 dBA la speakerul de sus şi la 89.3 la cel de jos. Depăşim astfel un Samsung Galaxy S24 Ultra şi OnePlus 12.
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 142.Google Pixel 9 Pro XL99,9 (dBA)
- 143.Samsung Galaxy Note 899,8 (dBA)
- 144.Apple iPhone 8 Plus99,8 (dBA)
- 145.Samsung Galaxy A5099,8 (dBA)
- 146.Motorola One Vision99,8 (dBA)
- 147.ASUS ZenFone 7 Pro99,8 (dBA)
- 148.realme GT 5G99,8 (dBA)
- 149.OnePlus Nord 2T99,8 (dBA)
- 150.Motorola Moto G82 5G99,8 (dBA)
Suntem sub HONOR 200 Pro, realme GT 6. La testul multimedia, adică în Asphalt 9 am ajuns la 99.9 dBA, ceea ce nu e rău deloc. Am depăşit OnePlus 12 şi pe iPhone 15 Pro, dar am fost sub Samsung Galaxy S24 Ultra şi HONOR Magic6 Pro. Avem şi setare Spatial Audio pentru experienţă la căşti.
Cameră Google Pixel 9 Pro XL
Atenţie la focus şi vânt, în rest fără mari plângeri
Nu avem upgrade-uri de cameră la capitolul hardware faţă de Pixel 8 Pro, cea principală având pe hârtie doar un senzor ultra wide nou. Camera selfie se bucură de upgrade la 42 MP şi vine cu deschidere F/2.2, PDAF şi filmare 4K la 60 FPS, dar şi HDR. Atenţie, e camera ultrawide.
Video-review Google Pixel 9 pro XL, secțiunea Cameră
În spate se află un senzor principal de 50 de megapixeli, cu deschidere F/1.7, Dual Pixel PDAF, stabilizare optică şi focalizare laser mulţi zonala. Măsoară 1/1.31 inch. Apoi vine camera periscop telephoto de 48 de megapixeli, cu deschidere F/2.8 şi zoom optic 5X. Are Dual Pixel PDAF şi stabilizare optică.
A treia cameră este cea nouă ultrawide, una de 48 de megapixeli, cu deschidere F/1.7 şi unghi de captură de 123 de grade. Are şi ea Dual Pixel PDAF pentru captura Macro. Mi se pare una dintre cele mai mari deschideri pentru o cameră ultrawide de pe piaţă. Pixel 8 Pro avea F/2.2. Primim şi blitz LED şi filmare 8K la 30 FPS, dar şi filmare 10 bit HDR.
Interfaţă
În interfaţa camerei găsim opţiuni ca Top Shot, care creează un scurt video din care alegi cele mai bune cadre fixe. Sau Add Me, cu care te poţi adăuga lângă un grup pe care l-ai pozat fotografiindu-te ulterior în acelaşi loc. Avem şi captură RAW, stabilizare de 3 feluri la filmare (Standard, Locked şi focalizată pe o persoană), reglaje de ISO, balans de alb, focalizare, shutter speed, expunere.
Plus filmare cu Bokeh, Time Lapse şi Night pe foto şi video. Action Pan e o captură foto cu efect dinamic la mişcare, avem şi Video Boost, care amplifică iluminarea, stabilizarea culorile capturii. Plus Speech Enhancement, pentru voci mai clare la filmări. Nu uităm de Super Res Zoom, care face zoom-ul şi la 30X mai clar.
La filmare regăsim şi Pan, cu care putem face o panoramare ultra lentă şi dramatică, ca şi la generaţia trecută de Pixel. Există şi Zoom Audio în setări.
Galerie foto ziua
Fotografiile realizate ziua cu Google Pixel 9 Pro XL provin dintr-o zi de la mijloc de luna august şi au luat naştere în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti. În ciuda caniculei nu văd supraexpunere sau suprasaturare, asta e de bine. Nu văd nici discrepanțe de culoare între capturile cu camera principală şi cele cu camera ultrawide. Iar e bine. Pe lateral, la ultrawide apar mult mai puţine deformări de obiecte decât vedem de obicei.
Cerul e de un albastru curat şi realist, iar verdele vegetaţiei este redat onest, fără extra saturare sau expunere. La testul de zoom sunt impresionat de ce poate camera inclusiv la 10X. E o imagine foarte curată cu statuia lui Cuza şi mai ales cu ce e în fundal.
Focalizarea pe ultimii trandafiri ai verii s-a făcut cu succes, comutând automat pe modul Macro. Văd perişorii frunzelor trandafirilor şi avem şi un efect de blur creat automat pentru vegetaţia din spate. Focalizează mai bine decât un iPhone de aproape, se poate bate cu un Samsung, dar cred că Huawei Pura 70-urile sunt mai bune la acest capitol şi se pot apropia mai mult de subiect.
Textura petalelor şi polenului, dar şi detaliile impresionează cu siguranţă.
Nici selfie-urile nu sunt rele deloc. Văd textura pielii, văd zone mai grase ale tenului, zone mai asudate şi fiecare fir de barbă. Îmi plac luciul ochilor, dar obiectez faţă de supraexpunerea vegetaţiei din spate, la selfie. Bokeh m-a decupat corect faţă de fundal, cu mici scăpări în zona de sus a părului şi cu o procesare ciudată tot a părului. Pare să fie totuşi doar un caz izolat, pentru că restul capturilor cu Blur au ieşit mult mai bine.
Dynamic range-ul e generos, uitaţi-vă câte nuanţe de verde diferite avem în parc şi cât de bine arată în bătaia soarelui.
Am testat iar zoom-ul, pardon SuperZoom-ul şi îndrăznesc să zic că depăşim un iPhone 15 Pro Max şi ne batem dacă nu cu S24 Ultra măcar cu alte telefoane mainstream cu zoom optic 5X şi digital 100X. Chit că aici mergem până la 30X.
Bokeh decupează bine obiecte şi pe camera principală, cum e acel cap de Mickey Mouse spre exemplu. Îmi place roşul viu şi aprins al jucăriilor din parc, albastrul murdar de nisipul galoşilor celor mici, praful şi uzura se văd şi ele. Aş minţi totuşi dacă aş spune că văd un salt de la Google Pixel 8 Pro sau chiar de la un OnePlus 12.
E vorba despre detalii gârlă, procesare corectă, culori corecte, claritate de 100%. Rata de fail mică. Poate să zic că detaliile care se văd imediat şi fără să dai zoom sau crop m-au impresionat mai mult decât de obicei. Îmi place şi captură de la umbră, cu jucăriile ponei, aici se vede schimbarea de luminozitate şi tonalităţile sunt mai reci, mai blânde.
Şi pentru că vine toamna am tras o sumedenie de cadre cu covorul proaspăt de frunze uscate. Trosneste textura prin imagine, atât pot să zic... Am generat minim 5 fotografii demne de wallpaper, asta pot să zic cu siguranţă. Îmi place cum pica umbrele în jurul frunzelor, focalizare fix pe cele din centru, ce mai... e ce trebuie. Aş îndrăzni să zic că stăm mai bine la expunere decât un Galaxy S, aş zice că un iPhone are culori mai reci şi un Huawei mai calde.
Galerie foto noaptea
Noaptea ne mutăm la Timişoara, în piaţa centrală. Văd nişte reflexii ciudatele pe cer, care de obicei apar la iPhone-uri. E drept, aici nu sunt aşa de pronunţate. Halourile felinarelor nu sunt deloc mari, avem lumină foarte multă şi un galben onest prins de cameră, galbenul generat de iluminarea stradală. Nici spre verde, nici spre portocaliu.
Pe ultrawide halourile au şi acele dungi inestetice mov spre lateral, dar claritatea rămâne neştirbita în centrul imaginii şi chiar şi pe lateral. Nici pozele cu zoom nu sunt rele, cel puţin până pe la 5X. S-a încercat şi poza cu Luna, dar aici nu avem material chinezesc, nu putem merge până la valori care ne arată craterele. Au fost şi câteva cadre ultrawide cu halouri prea mari şi cer albicios.
Apreciez mult detaliile arhitecturale ale clădirilor şi claritatea chiar şi după multe crop-uri şi zoom. În mare aş pune semn de egalitate cu S24 Ultra, dar nu simt un upgrade uriaş de la Pixel 8 Pro. Văd că nu există aproape nicio diferenţă între fotografiile cu Night Sight şi cele clasice. Poate doar mai puţină culoare la unele cadre. Intră automat în Night Sight şi la foto clasice, dacă e prea întuneric.
Video
Revenim în Parcul Alexandru Ioan Cuza, acum şi pentru video. Filmările sunt crisp şi detaliate, dar văd aici mai multă expunere decât la foto. Iar florile roşii de pe alocuri par de un roz intens. Microfoanele nu au făcut faţa prea bine la vântul de 30 km/h. Testul de zoom a fost bunicel, cu un 5X care încă aduce claritate şi am remarcat şi un Zoom Audio pe sursa de apă, ţâşnitoarele.
E greu totuşi să ţii imaginea stabilă la aşa zoom avansat.
Am testat şi camera selfie, cu o tonalitate cam "bronzată" a pielii şi eu mă ştiu mai alb de atât. Toate culorile arată oK, doar ca la umbra pielea mea arată ciudat. La soare nu a apărut problema asta, dar la umbra sunt uşor maro-portocaliu parcă. Va d fiecare por, fir de păr şi îmi place vocea, modul în care e redata.
Culorile jucăriilor sunt la fel de bine redate ca la foto, aici nu am plângeri prea multe. Panoramările se fac cu brio, fără ghosting, fără a pierde detalii, fără schimbări bruşte de expunere. Am încercat şi Video Boost, dar nu pot să zic că am simţit vreo schimbare majoră. Poate doar să mai rezolve din expunere, dar parcă a făcut culorile mai săturate.
La umbra avem culori destul de oneste, dar mă pot plânge că roşul e un pic prea aprins, iar verdele arborilor din departe e „radioactiv”. Cu funcţia Speech Enhancement vocea mea a răzbătut mai bine, în ciuda vântului puternic.
Testul de stabilizare fără mod stabilizare pornit nu e deloc flatant. Se tot bălăngăne imaginea, după piciorul meu drept sau stâng. Pendulează şi nu îmi place, chit că rămâne clară. Testul de stabilizare 2, cu mod video Stabilization Standard e complet altceva şi chiar sunt încântat de ce a ieşit, chiar şi coborând treptele rapid.
Nu cred că puteam cere mai mult sau mai clar, mai bine stabilizat. Şi testul de focalizare a fost trecut cu brio, între ghinda de metal şi fundal. Am încercat şi un video cu Blur Cinematic, de efect pentru a scoate în evidenţă o persoană sau obiect. Decupează foarte bine subiectul central. La final vă las şi cu o panoramare lentă şi de efect, cu frunze în vânt, cam prea arse de soare pentru gustul meu.
Apoi trecem la captura video nocturnă. Am remarcat că telefonul nu face autofocalizare bună la filmare nocturnă. E imprecis.
Văd şi surse de lumină cam mari şi reflexii în "escadron", în stil iPhone. Anumite halouri de felinare sunt portocalii. Mult din ce am lăudat la poze nu e disponibil şi al video. Stabilizarea e OK, dar văd şi zone întunecate mai fantomatice şi cu detalii mai slabe.
Filmarea e cam ca la Pixel 8 Pro, doar că mai clară puţin. Aceleaşi reflexii şi cam acelaşi focus.
Benchmark-uri Google Pixel 9 Pro XL
Scorurile nu sunt record, ceva trebuie schimbat
Google Pixel 9 Pro XL adoptă acelaşi procesor Tensor G4 ca şi restul seriei Pixel 9. Tot produs de Samsung, acest cipset octa core de 4 nanometri e tactat până la 3.1 GHz şi vine cu GPU Mali-G715 MC7.
Video-review Google Pixel 9 pro XL, secțiunea Benchmarks
Are la pachet şi 128, 256 sau 512 GB stocare sau chiar 1 TB, dar e doar UFS 3.1 şi nu UFS 4.0, dintr-un motiv sau altul. Avem parte şi de RAM LPDDR5X, în cantitate de 16 GB. Evident, telefonul e străin de lag, evident rulează orice joc... dar, atenţie la throttling şi la temperaturi. Temperatura creşte când faci multe fotografii şi video-uri pe vreme cu 30+ grade, dar şi când te joci ceva solicitant ca RAID Shadow Legends vreo 20 de minute.
Throttling e cât se poate de serios, telefonul e pe ultimul loc în ierarhia noastră de 100 de telefoane aproape şi pierde 58% din performanţă în testul de 15 minute. Nucleele au frecvenţele date mai jos pentru a evita supraîncălzirea telefonului, asta e explicaţia pe scurt. Ştiu că Google s-a lăudat şi cu un vapor chamber nou, deci... să fie de la test?
În rest nu obţinem scoruri aşa astronomice în restul de benchmarkuri. Adică mă uit la ZenFone-uri şi ROG Phone-uri cum sar de 2 milioane de puncte în AnTuTu 10 şi avem 851.000. Suntem peste Motorola Edge 50 Pro şi HONOR 200, dar sub seria Huawei Pura 70, OnePlus Nord 4 şi seria Galaxy S24. În GeekBench 6 Multi Core am depăşit HONOR 200 Pro şi pe Pura 70 Ultra, dar suntem mai degrabă în top 30, decât în top 10.
3DMark-urile ne pun în compania unor telefoane de acum 2 ani, ca vivo X80 Pro şi Xiaomi 12 Pro, dar peste Huawei Pura 70 Ultra, la mică distanţă totuşi. Nu ar strica o actualizare, care să mai tempereze acest throttling. Sau poate alt producător de cipuri decât Samsung? E clar că seria Tensor nu a mulţumit pe nimeni până acum, în nicio iteraţie a sa.