HTC U Ultra Review (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

4.140 ori
<b>HTC U Ultra Review</b>HTC este la a patra mare încercare de regândire şi redirecţionare a strategiei sale în zona mobile, odată cu seria HTC U. După modelele One M, apoi One A9 şi HTC 10, acum intrăm în era "HTC U". Aceasta a debutat în ianuarie odată cu modelele HTC U Ultra..

OS, UI & Apps HTC U Ultra

HTC Sense cel mai nou, familiar şi arătos + un pui de asistent virtual

HTC U Ultra e telefonul care inaugurează câteva tehnologii pentru HTC, de la U Sonic la acele 4 microfoane şi HTC Sense Companion. Asistentul acesta virtual e  noutate absolută pentru taiwanezi, care l-au integrat pe Android 7.0 Nougat cu HTC Sense aplicat peste.

Ca de obicei interfaţa reuşeşte să fie şi sobră şi personalizabilă şi să păstreze clasicele nuanţe de verde/gri specifice HTC. În cel mai din stânga homescreen avem BlinkFeed, cu integrare News Republic, Facebook, Calendar, Google+ şi recomandări de restaurante la prânz. Puteţi găsi şi Mobilissimo.ro şi site-urile noastre sora în acel feed, reţineţi asta.

Interfata grafica HTC U Ultra

Evident nu uităm de ecranul secundar al lui HTC U Ultra, cel cu diagonală de 2 inch amplasat deasupra celui principal. Interacţionăm cu el pe bază de swipe si tap, iar această secţiune aminteşte de ce am văzut pe LG V10 şi LG V20. Prin swipe-uri alternăm între afişaje de calendar,liste cu aplicaţiile preferate sau contactele accesate cel mai des, plus condiţii meteo. 

Ecran secundar HTC U Ultra

Putem controla şi playerul muzical de pe acelaşi mic panou, dar şi să vedem acolo notificările, cu mici preview-uri pentru mesaje text sau mailuri. HTC U Ultra foloseşte ecranul secundar atât când ecranul principal e oprit, cât şi când e pornit. Spre exemplu când ecranul e oprit putem activa camera sau umblă la modul Do Not Disturb. E un mecanism comod de folosit, dar din nou nu e o revoluţie, pentru că am mai văzut aşa ceva şi pe alte terminale. 

HTC Sense Companion este o soluţie bazată pe AI, care vă va urmări comportamentul şi utilizarea de aplicaţii, oferind sugestii oportune. Va urmări traseele voastre zilnice via GPS, aplicaţii folosite şi sugerează să încărcaţi telefonul dacă vede în calendar o întâlnire importantă. Aveţi remindere să exploraţi o zonă nouă, atunci când ajungeţi undeva unde nu aţi mai fost,  plus recomandări, sugestii legate de trafic şi remindere.

Cum Sense Companion e la început şi are nevoie să înveţe, va fi necesară o perioadă mai lungă de acomodare pentru a îi dezvălui potenţialul full. Trebuie spus că e mai discret decât alţi asistenţi şi mai puţin omniprezent. Revenind la HTC Sense, avem obişnuită zona dropdown cu notificări şi Quick Settings, iar dacă ţine apăsat pe homescreen găsim opţiuni legate de Layout (Classic sau Freestyle), wallpaper, temă, editare a temei, widget-uri şi altele de gen.

O temă cu layout Freestyle înseamnă că puneţi stickere şi widget-uri de orice mărime oriunde doriţi, chiar şi unele peste altele. Puteţi şi edita multiple aspecte ale interfaţei, de la iconuri şi sonerii la font, fundaluri pentru dialer şi multe altele. Setările ne aduc în prim plan HTC Connect, personalizare cu extra opţiuni şi scannerul de amprente.

Acesta are un setup în 16 paşi, se deblochează instant şi butonul care îl include are un feedback bunicel. Când vine vorba de aplicaţii preinstalate, am numărat 43 aici, ceea ce e destul de mult, dar din fericire multe se pot şi dezinstala. Cea mai utilă aplicaţie de la bord e probabil Boost+, care are rolul de a curăţa junk-ul, a optimiza funcţionarea sistemului şi altele de gen.

Avem instalate şi Instagram, Keep, News Republic şi Themes. O interfaţă plăcută, dar Sense Companion mai are de crescut.

Plusuri și minusuri HTC U Ultra

Părți pozitive
  • - conectivitate excelentă
  • - interfaţă arătoasă şi personalizabilă
  • - cameră excelentă
  • - performanţă bună
  • - captură selfie de calitate
  • - hardware de top
  • - încărcare rezonabilă ca durată
  • - acustică solidă
Părți negative
  • - alunecos
  • - masiv
  • - ecran slab
  • - focalizarea la prim planuri greoaie
  • - supraîncălzire la jocuri
  • - ecranul secundar nu aduce nimic fundamental nou
  • - fără egalizator audio
  • - ar fi fost utile mai multe moduri ale camerei
  • - baterie slabă
  • - Sense Companion e doar un junior pe lângă rivali

Concluzii HTC U Ultra

HTC U Ultra da senzaţia unui experiment rămas de bifat din 2016, înainte ca în 2017 HTC să se dezlănţuie cu viitorul flagship. Aduce o nouă direcţie de design, cu acea sticlă sidefată, pe care unii o pot considera artă, alţii kitsch şi vine cu un hardware destul de bun încât să îl lase în ceaţă şi pe Google Pixel. Camera e de top 10, performanța e bună, dar întreg pachetul e tras în jos de 2 mari deal breakere: ecranul şi bateria.

Şi cum fără ele un smartphone e doar un aparat foto pe care joci jocuri bune şi dai telefoane, HTC U Ultra se poziţionează ca un soi de game-cameraphone pentru acest început de an.

Video Review HTC U Ultra

Note HTC U Ultra

  • Design7,5/10
  • Display6,5/10
  • Hardware8,5/10
  • Baterie6,4/10
  • Connectivitate10/10
  • Multimedia9,5/10
  • Cameră9/10
  • Benchmark-uri9/10
  • Temperatură8/10
  • OS, UI & Apps9,3/10
  • Preț8/10
  • Total8,34/10

Disponibilitate HTC U Ultra

Prețuri actualizate
  • 1234
HTC U Ultra8,3410
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×