HUAWEI Pura 80 Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

3.421 ori
<b>HUAWEI Pura 80 Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)</b>La început de vară HUWEI atrăgea privirile fanilor prin lansarea seriei Pura 80 iar acum la două luni distanță iată că telefoanele cu pricina sosesc și la noi, oficial. Nu avem 4 variante precum se prezintă lineup-ul din China, ci ne mulțumim

Hardware Huawei Pura 80 Pro

Hardware cu multe surprize

HUAWEI vine cu numeroase îmbunătățiri hardware în ceea ce îl privește pe Pura 80 Pro, iar prima pe care o remarci este clar camera mai mare din spate, semn că se întâmplă ceva aici. La interior găsim un procesor Kirin 9020 fabrica pe seama procesului de 7nm și care aduce în ecuație un GPU HiSilicon Maleoon 920, alături de Bluetooth 5.4 și WiFi 6.

Primim configurații cu 12 GB RAM și 256, 512 GB sau 1 TB stocare. Apropo, predecesorul venea cu procesor Kirin 9010 la interior. Ecranul nu se schimbă prea mult față de cel văzut pe Pura 70 Pro, având la fel muchii ușor curbate. Este puțin mai lat, astfel că la 6.8 inch rezoluția crește de la 1260 x 2844 pixeli la 1276 x 2848 pixeli. Se atinge acum un raport corp-ecran de 89.7%.

Informații Generale
  • Producător:
  • Huawei
  • Model:
  • Pura 80 Pro
  • Data anunțării:
  • Iunie 2025
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Auriu, Alb, Negru
  • Servicii Google
  • Nu
  • Interfață
  • EMUI
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, compas, proximitate
  • GPS
  • GPS, Glonass, BDS, GALILEO
  • Senzor amprente
  • Da, Lateral, Fizic
Dimensiuni
  • Greutate
  • 219g
  • Lungime
  • 163mm
  • Lățime
  • 76,1mm
  • Grosime
  • 8,3mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • OLED, LTPO
  • Diagonală
  • 6,8inch
  • Rezoluție
  • 2848x1276pixeli
  • Densitate pixeli
  • 460
  • Protecție Ecran
  • Kunlun Glass 2
  • Touchscreen
  • Da
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Caracteristici Video
  • 4K
  • Caracteristici Foto
  • wide, PDAF, OIS, 1 inch, deschidere variabilă f/1.6-f/4.0, super-focus macro telephoto, periscop, f/2.1, zoom optic 4x, zoom digital 100x, ultra-wide
  • Cameră Telephoto
  • 48megapixeli
  • Cameră Ultra-wide
  • 40megapixeli
  • Camera Frontală
  • 13megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 12GB
  • Internă
  • 256GB, 512GB, 1000GB
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE, 5G
  • Bluetooth
  • 5.2
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6/7
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • Port Infraroșu
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C, 3.1 Gen1
  • OTG/MHL
  • Da
Acumulator
  • Capacitate
  • 5170mAh
  • Încărcare rapidă
  • 100W
  • Încărcare wireless
  • 80W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP68, IP69
Detalii smartwatch

Pura 80 Pro folosește un panou LTPO OLED 120Hz, 1B culori, funcții HDR Vivid, 1440Hz PWM, are protecție Kunlun Glass 2 și ar atinge 3000 nits în peak. Mai bifăm difuzoare stereo, port USB-C 3.1 la bază, plus baterie de 5170 mAh cu încărcare la 100W pe fir, 80W wireless. Are și încărcare wireless inversă. 

Camera am lăsat-o pentru final și avem aici 13 mpx ultra-wide cu AF frontal, plus setup triplu în spate cu 50 mpx wide, PDAF, OIS, senzor de tip 1 inch, f/1.6-f/4.0, alături de 48 mpx periscop telephoto, PDAF, OIS, zoom optic 4x + 40 mpx ultra-wide cu AF. Putem face și macro și filmăm 4K.

Baterie Huawei Pura 80 Pro

O să îl încarci abia a doua zi

Huawei Pura 80 Pro se bucură de fix aceeaşi baterie ca şi Huawei Pura 80 Ultra, adică o unitate de 5170 mAh. E drept că în China se vinde cu o baterie cu capacitate mai mare, de 5700 mAh. Ca idee, predecesorul Pura 70 Pro avea una de 5050 mAh.

Huawei Pura 80 Pro se încarcă la 100W pe fir. Vestea bună e că avem încărcare wireless foarte rapidă, la 80W. Plus încărcare wireless inversă la 18W, ceea ce e foarte rapid. Plus încărcare inversă şi pe fir. Nu avem încărcător în cutie. 

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X9 Pro39h 54m
  • 2.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • +
  • 37.Huawei Pura 80 Pro27h 45m
  • 38.realme 12 Pro+27h 44m
  • 39.Apple iPhone 15 Pro27h 42m
  • 40.Motorola edge 60 Pro27h 42m
  • 41.Honor Magic7 Pro27h 30m
  • 42.OPPO Reno1427h 28m
  • 43.Motorola edge 7027h 28m
  • 44.Huawei Pura 70 Ultra27h 21m
  • 45.Nothing Phone (2)27h 16m

Am dat drumul la teste, că tot a apărut sezonul 2 Wednesday şi că tot am vrut să văd sezonul 8 din Rick and Morty, aşa că am început cu testul de playback video în buclă. Aici am ajuns la 27 de ore şi 45 deminute, ceea ce pune telefonul ferm în top 30, dintre cele testate la Mobilissimo, mai precis pe locul 34. A depăşit Huawei Pura 70 Ultra, care avea 27 de ore şi 21 de minute, e peste HOMOR Magic 7 Pro şi OnePlus 12. Cu 1 minut sub Galaxy S24 Ultra şi cu vreo 40 sub iPhone 16 Pro Max. Pura 80 Ultra e şi el mai sus, la cota de 30 de ore şi 22 de minute.

Test - Utilizare continuă

  • 1.OPPO Find X9 Pro29h 40m
  • 2.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • +
  • 13.Huawei Pura 80 Pro19h 19m
  • 14.ASUS ROG Phone 6 Pro18h 53m
  • 15.OPPO Reno13 F18h 51m
  • 16.OPPO Reno11 F18h 28m
  • 17.realme GT 7 Pro18h 27m
  • 18.OnePlus 1318h 26m
  • 19.Sony Xperia 1 VI18h 13m
  • 20.Huawei Pura 80 Ultra18h 9m
  • 21.Vivo Y20s18h 3m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

La testul de utilizare continuă am ajuns la 19 ore şi 19 minute, mai mult decât suficient şi un loc 12 excelent în top 600 telefoane. Am surclasat OnePlus 13, pe Galaxy S25 Ultra şi chiar pe Pura 80 Ultra. Deasupra se află battery phone-uri uriaşe, gaming phone-uri ca ROG Phone 9 Pro şi OPPO Find X8 Pro.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 184.Huawei Pura 80 Pro1h 9m
  • 185.realme GT71h 9m
  • 186.Xiaomi 151h 9m
  • 187.Samsung Galaxy S22 Ultra1h 9m
  • 188.Samsung Galaxy S22+1h 9m
  • 189.LeEco Le Max 21h 9m
  • 190.OPPO Reno13 F1h 10m
  • 191.Redmi Note 111h 10m
  • 192.Samsung Galaxy S21 Ultra 5G1h 10m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Încărcarea nu doboară recorduri, e doar... OK. Ai nevoie de 1 oră şi 9 minute pentru a ajunge de la zero la 100%. Mă rog nu e chiar zero absolut, telefonul îşi lasă acel ultim 1% pentru apeluri şi mesaje de urgenţă. În 30 de minute eram deja la 57%. 

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 49.Huawei Pura 80 Pro20 (%)
  • 50.Huawei Mate 40 Pro19 (%)
  • 51.Xiaomi Mi 10T19 (%)
  • 52.ASUS ROG Phone 5 Pro19 (%)
  • 53.ASUS ROG Phone 5s19 (%)
  • 54.Xiaomi 12X19 (%)
  • 55.Xiaomi 12T Pro19 (%)
  • 56.Xiaomi 1419 (%)
  • 57.OPPO Reno11 F19 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 138.Huawei Pura 80 Pro36 (%)
  • 139.OnePlus Nord N10 5G35 (%)
  • 140.Huawei P50 Pocket35 (%)
  • 141.POCO X4 GT35 (%)
  • 142.OPPO Find N2 Flip35 (%)
  • 143.Samsung Galaxy S24 Ultra35 (%)
  • 144.Motorola RAZR 50 Ultra35 (%)
  • 145.Honor 20035 (%)
  • 146.OPPO Find X8 Pro35 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 187.Huawei Pura 80 Pro57 (%)
  • 188.Xiaomi Mi 11 Lite 4G56 (%)
  • 189.Motorola Edge 2056 (%)
  • 190.ASUS Zenfone 956 (%)
  • 191.Motorola RAZR 40 Ultra56 (%)
  • 192.Xiaomi Mi Mix 2S55 (%)
  • 193.Sony Xperia 555 (%)
  • 194.Motorola Edge 20 Lite55 (%)
  • 195.Samsung Galaxy S23 FE55 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
  • 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
  • +
  • 40.Huawei Pura 80 Pro95 (%)
  • 41.Samsung Galaxy S21 Ultra 5G94 (%)
  • 42.Samsung Galaxy S22+94 (%)
  • 43.Samsung Galaxy S2494 (%)
  • 44.Redmi Note 14 Pro 5G94 (%)
  • 45.Samsung Galaxy A5694 (%)
  • 46.Samsung Galaxy A3694 (%)
  • 47.OPPO Reno1494 (%)
  • 48.Google Pixel 2 XL93 (%)

În setările telefonului, în zona Baterie se află Battery Health, cu tot cu cicluri de încărcare şi prima încărcare, moduri de performanţă, limitarea încărcării la 80% sau alte procente pentru a o conserva în timp.

Connectivitate Huawei Pura 80 Pro

Wi-Fi rapid, USB rapid

Huawei Pura 80 Pro are aceleaşi opţiuni de conectivitate ca şi modelul Ultra, nefiind ştirbit de nimic. Mă rog, de 5G, dar aia e altă chestiune, pe bază de război comercial SUA-China.

Avem aici suport pentru 4G+, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.2, dar şi GPS dual band. Există şi suport NFC, infraroşu şi jos e un port USB-C 3.1, cu suport OTG şi DisplayPort 1.2. În China se bucură şi de mesagerie satelit, dar nu şi în Europa.

SpeedTest

Apelurile se aud tare şi clar, iar acum hai să vedem ce indică SpeedTest. La testul Wi-Fi în reţeaua Digi România, am ajuns la 774 Mbps la download şi 716 Mbps la upload, la un abonament de 1 Gbps. Testele 4G în reţeaua Orange România nu au fost la fel de fericite şi am ajuns la maxim 61.6 Mbps la download şi 56.2 Mbps la upload.

Deşi m-am tot fâţâit pe esplanada Parcului IOR, unde prind şi 800 Mbps în 5G.

  • 1234
Huawei Pura 80 Pro
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×