HUAWEI Pura 80 Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

2.663 ori
<b>HUAWEI Pura 80 Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)</b>La început de vară HUWEI atrăgea privirile fanilor prin lansarea seriei Pura 80 iar acum la două luni distanță iată că telefoanele cu pricina sosesc și la noi, oficial. Nu avem 4 variante precum se prezintă lineup-ul din China, ci ne mulțumim

OS, UI & Apps Huawei Pura 80 Pro

Fără griji în materie de aplicații

HUAWEI Pura 80 Pro vine cu EMUI 15.0.0 la bord și imediat ce l-am scos din cutie, adică pe la început de lună iulie, am și primit o actualizare de 609 MB care a făcut trecerea la 15.0.0.120 (SP5C432E4R2P3). Cel mai probabil până încep livrările mai vin update-uri să rezolve mici aspecte, deși în perioada de testare nu am întâmpinat probleme. 

AppGallery și Gbox

Nu avem serviciile Google oficial pe acest telefon, dar nici că mai trebuie să îți faci griji, pentru că din AppGallery care este al 3-lea magazin de aplicații mobile la nivel global, îți descarci de toate, de la aplicații și până la jocuri. Pe cele pe care le nu le găsești le ai la o apăsare distanță.

Să spunem că vrei să descarci YouTube și nu vrei să te riști cu apk-uri luate de pe web. Nimic mai simplu, cauți YouTube în AppGallery și vei fi redirecționat spre instalarea Gbox/microG și astfel telefonul tău primește acces la Google Play. Apoi din Gbox ai shortcut către Google Play și de acolo descarci ce vrei. 

Am luat YouTube, Drive, YT Music și mi-am conectat și contul YT Premium pentru playback cu ecranul blocat, pe fereastră plutitoare, fără nici un pic de problemă. Am instalat la fel și multe benchmark-uri, plus jocuri precum Asphalt pentru testarea termică și audio din secțiunile anterioare. 

Apropo, Gbox are peste 220 milioane de instalare și este un plugin sigur care oferă mediul de sistem necesar pentru ca tu să poți instala până și suita Google.

UI și alte funcții

Interfața este familiară pentru telefoanele HUAWEI din 2024/2025, cu iconițe mai colorate și acces la multe opțiuni de personalizare ce implică imagini de fundal, teme, iconițe, culori, stiluri, sau ecran Always on Display. Avem Light/Dark Mode pentru interfață, funcție de aplicații duale și manager de stocare.

HUAWEI oferă și Echilibru Digital, echivalent pentru Wellbeing, de unde ții evidența timpului petrecut zilnic pe telefon și de unde poți seta limite. Există și SuperHub prin care poți face drag de imagini, fișiere sau text prin apăsare prelungită spre marginea ecranului dreapta, pentru a le stoca temporar, ca pe un clipboard.

Unde mai e de lucrat este la partea AI, astfel că încă nu avem funcții de editare foto AI ca la rivali, dar am aflat că se testează ștergerea de obiecte. Pe telefon avem asistentul Celia, plus zonele TODAY cu informații, AI Search. Pentru securitate avem un scanner de amprente care se mută de sub ecran pe lateral în butonul fizic.

HUAWEI îl numește un buton Smart Control pe care îl vom folosi pentru a deschide aplicația/funcția dorită sau pe care îl vom apăsa prelungit pentru a debloca o serie de funcții smart. Funcționalitatea va fi disponibilă printr-un update ulterior. 

Plusuri și minusuri Huawei Pura 80 Pro

Părți pozitive
  • - ecran luminos şi imersiv
  • - construcţie solidă, certificare IP69
  • - autonomie generoasă, suficientă pentru nevoile mele... şi ale oricui cred
  • - OS fluid
  • - conectivitate rapidă
  • - speakere stereo echilibrate
  • - 85% din camera de pe Ultra e aici
  • - culori corect calibrate
  • - selfie-uri detaliate şi bine focalizate
  • - filmare bine stabilizată
  • - zoom-ul se poate bate cu orice flagship
  • - Macro-uri şi closeup-uri fantastice
Părți negative
  • - performanţa mai aproape de midrange decât de flagship
  • - fără funcţii AI de productivitate
  • - nu e clar câţi ani de actualizări primim
  • - fără încărcător în cutie
  • - baterie nu aşa mare ca în China
  • - supraexpunere la unele niveluri de zoom
  • - microfoanele nu se descurcă cu vântul
  • - filmarea nocturnă sub unele flagship-uri
  • - fără 5G

Concluzii Huawei Pura 80 Pro

Cine nu vrea să dea 7999 lei pe un Pura 80 Ultra, poate să mai taie 2000 lei şi să obţină cam aceeaşi experienţă a camerei. Diferențele sunt minuscule şi le simţi doar dacă vrei zoom foarte avansat sau captura nocturnă superioară. Practic ai acelaşi ecran, baterie şi CPU la bani mai puţini. E un chilipir, dacă mă întrebaţi pe mine şi stă mai bine la zoom decât iPhone 16 Pro Max, în vreme ce ecranul e mai imersiv decât mulţi rivali.

Limitările sunt la nivel de lipsă a funcţiilor AI, Gemini, Circle to Search, cele de productivitate de la Samsung, măcar o editare foto cu AI. Apoi lipsa 5G, căci cea legată de suita Google e rezolvată deja. Aş vedea acest telefon în mâna cuiva care vrea să treacă de la un iPhone fără Pro în nume la un cameraphone solid şi manevrabil, care ştie să facă poze Macro, culinare şi mai nou şi vloguri memorabile. Nu un "softist", nu un nerd şi geek al benchmarkurilor, ci un pasionat de fotografie. 

Video Review Huawei Pura 80 Pro

Note Huawei Pura 80 Pro

  • Design9/10
  • Display9,5/10
  • Hardware8,3/10
  • Baterie9,2/10
  • Connectivitate8/10
  • Multimedia9,5/10
  • Cameră9/10
  • Benchmark-uri7/10
  • Temperatură7/10
  • OS, UI & Apps8,5/10
  • Preț8,5/10
  • Total8,50/10

Disponibilitate Huawei Pura 80 Pro

Prețuri actualizate
  • 1234
Huawei Pura 80 Pro
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×