LG G6 Review (Multimedia, Cameră, Benchmark-uri)

2.300 ori
<b>LG G6 Review</b>Avem completa acum tripleta clasică de flagship-uri pe care le aşteptăm cuminţei în fiecare an, de ceva vreme încoace. E vorba despre treimea Samsung - HTC - LG, tocmai întregită de sud coreenii cei mici, adică LG. G6 vine după un G5 cam controversat..

Multimedia LG G6

Difuzor OK, căşti nu chiar la rang regal

În ziua de azi producătorii de telefoane flagship au început să pluseze la capitolul acustică şi nu se mai mulţumesc cu difuzoare de top, ci oferă şi căşti premium, ce uneori valorează 100 de euro vândute separat. LG G6 vine cu un singur difuzor în zona inferioară, iar pe unele pieţe primeşte şi acustică 32 bit HiFi cu quad DAC, ca şi LG V20 de altfel.

Din păcate nu avem surround stereo aici, care ar fi fost disponibil dacă era pus şi earpiece-ul la treabă. Playerul muzical inclus de LG aici vine cu egalizator, rezonabil ca opţiuni. Regăsim printre ele setări că Normal, Pure Surround, Quad Beat, Bass Boost, Treble Coost şi custom, cu 5 canale custom de reglat, pe bază de slidere.

Mai putem umbla şi la tonalitate şi viteza melodiilor. Trecând la experienţa acustică în sine, mi-am îndreptat timpanul spre acest device şi am resimţit un bas excelent, dar volumul a părut să fie mai degrabă de nivel mediu. Spatele telefonului vibrează serios, iar notele înalte se aud bine. O veste bună e şi că difuzorul nu e uşor de acoperit cu o singură mână.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 378.LG G684 (dBA)
  • 379.Huawei Mate 20 Pro84 (dBA)
  • 380.Huawei Mate 20 Lite84 (dBA)
  • 381.Samsung Galaxy A5084 (dBA)
  • 382.Motorola Edge 50 Pro84 (dBA)
  • 383.OnePlus Nord CE584 (dBA)
  • 384.Huawei Honor 4X83,9 (dBA)
  • 385.HUAWEI P983,9 (dBA)
  • 386.Huawei Honor View 2083,9 (dBA)

Test - Putere volum spate

  • 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • 2.Redmi Note 9 Pro (Global)94,6 (dBA)
  • +
  • 183.LG G684 (dBA)
  • 184.Huawei Mate 20 Pro84 (dBA)
  • 185.Huawei Mate 20 Lite84 (dBA)
  • 186.Samsung Galaxy A5084 (dBA)
  • 187.Huawei Honor 4X83,9 (dBA)
  • 188.Elephone Trunk83,9 (dBA)
  • 189.HUAWEI P983,9 (dBA)
  • 190.Huawei Honor View 2083,9 (dBA)
  • 191.LG Nexus 5X83,8 (dBA)

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 399.LG G694,8 (dBA)
  • 400.Allview Soul X5 Style94,7 (dBA)
  • 401.Samsung Galaxy S21 FE 5G94,7 (dBA)
  • 402.Honor Magic Vs94,7 (dBA)
  • 403.HTC U1194,6 (dBA)
  • 404.Allview Soul X6 Xtreme94,6 (dBA)
  • 405.Samsung Galaxy S24 FE94,6 (dBA)
  • 406.UMIDIGI C Note 294,5 (dBA)
  • 407.Sony Xperia XZ394,5 (dBA)

Decibelmetrul a fost pus la treabă, dezvăluind 84 dBA în faţă şi spate la sample-ul nostru acustic, în condiţiile în care LG G5 atingea 86.9 dBA. Cu această ocazie depăşim Google Pixel XL, dar suntem sub iPhone 7. Atunci când am rulat Riptide GP Renegade am atins 94 dBA, ceea ce e binişor şi e peste Galaxy S8 cel puţin, dar sub Huawei P10.

Castile lui LG G6

Căştile oferite la pachet se aud excelent, au un volum ridicat şi chitara şi basul sunt bine scoase în relief. Sunetul este curat, căştile sunt comode, dar le lipsesc artificiile şi lookul premium văzut la căştile ce veneau cu Galaxy S8 şi HTC U11. Mai primim şi radio FM aici, iar căştile au o porţiune gen şnur care le asigura extra rezistenţă.

Cameră LG G6

Peste LG G5 la multe capitole, nu şi la video şi selfie

LG G5 şi G4 se pot lăuda că în ultimii ani au avut un punct forţe de care s-au ancorat puternic: realismul culorilor din fotografiile capturate. Chiar dacă şi alte flagship-uri se descurcau bine în acea zonă, LG pur şi simplu reuşea să se apropie cel mai mult de culorile pe care le percepem noi cu ochiul în realitate.

Trecând totuşi la anul 2017, dăm peste LG G6, cu a sa cameră duală, cu senzori de 13 + 13 MP. Primul este un senzor de 13 MP cu deschidere F/1.8 şi unghi de vizualizare de 71 de grade, iar al doilea este un senzor de 13 MP wide angle, care ajunge la un unghi de 125 de grade. Deschiderea să este F/2.4. Camera e capabilă şi de stabilizare optică (versiunea 2.0), PDAF, are blitz dual LED şi ambii senzori folosiţi aici sunt de tip Sony IMX 258.

În faţă pentru selfie avem o cameră de 5 MP cu lentila wide angle la 100 de grade, plus deschidere F/2.2. Aplicaţia Camera porneşte rapid, avem şi focalizare rapidă, dar nu chiar la nivel de Galaxy S8 totuşi. Mecanismul de zoom mi se pare interesant, în ideea că tragem de un slider al butonului shutter, nu facem pinch to zoom. Modurile de fotografiere includ Manual, Auto sau Square, acesta din urmă oferind şi un preview în timp real al capturii noastre.

În modul manual primim reglaje pentru balans de alb, expunere, focalizare, ISO şi shutter, plus că avem opţiuni manuale şi pentru filmare. Alte moduri puse la dispoziţie de cameră sunt Auto, Panorama, Panorama la 360 de grade, Food, Popout, Snap, Slow Motion, Time Lapse, HDR şi avem şi efecte la dispoziţie aici. Modul Popout creează un fel de vignetare în jurul centrului imaginii, cu diferite rame cu efecte.

Trecând la galeria foto realizată pe timp de zi, am avut după cum ne aşteptam parte de culori excelent calibrate, după modelul lui LG G5 de altfel. Claritatea a fost excelentă, detaliile foarte bune şi am remarcat în special contrastele că sunt bine surprinse. Şi Dynamic Range-ul a fost la înălţime, peste ce oferă un Huawei P10 sau P10 Plus să zicem.

Prim planurile au fost maiestuoase, iar LG G6 s-a descurcat foarte bine cu capturarea acelor nuanţe speciale de la Golden Hour, pentru că am avut şi câteva cadre la apusul soarelui, când e perioada propice de fotografii artistice. Nici cea mai mică urmă de blur nu apare în capturile noastre şi am dat zoom cât am dorit fără să pierdem detalii, deşi rezoluţia nu e chiar la nivel de Xperia.

Am prins şi nişte nori pufoşi randaţi cum trebuie, iar Panorama a fost destul de generoasă, la 18.960 x 3872 pixeli. Nu am avut zone arse, iar captura wide a fost uimitoare, în stil de documentar Naţional Geographic dacă vreţi şi prinzând o grămadă de detalii extra. Se pretează la utilizarea în vacanţe aş zice. Selfie-urile nu prea au impresionat totuşi, pentru că detaliile nu au fost cine ştie ce, dar textura fetei a fost în grafic.

Culorile au arătat binişor, dar atunci când soarele e puternic, camera frontală intra în confuzie. Aş zice că e sub iPhone 7 la selfie acest LG G6. În continuare mă mir şi că LG nu a pus vreo funcţie Bokeh aici, pentru că tot are camera duala. Captură wide şi culorile rămân puncte forţe, iar la claritate, focalizare şi detalii suntem la egalitate cu HTC U11 şi Galaxy S8.

Păcat de selfie totuşi. La captura low light am surprins o textură bună a clădirilor, dar zoomul ne-a dus într-o zonă mai grainy. Blitzul nu e foarte puternic parcă, dar claritatea a fost în general bună pe timp de noapte. Capturile cu camera wide angle nu au impresionat deloc noaptea, fiind albaştrii. Se vede şi că LG nu a plusat la deschiderea diafragmei, pozele de după apus fiind mai întunecate decât la Galaxy S8 şi HTC U11.

La aspecte pozitive avem textura obiectelor şi contururile lor, care arata foarte bine noaptea. Halourile luminilor stradale au mărimi rezonabile şi v-aş recomanda să folosiţi mai degrabă camera standard, decât pe cea wide angle noaptea, aceasta din urmă producând capturi gălbui sau albaştrii. Per total nu e rău, dar suntem mai degrabă în zona lui Huawei P10 la low light, decât a lui Galaxy S8 sau HTC U11.

Trecând la captura video, am filmat în format MP4, Full HD sau 4K, până la 50 Mbps bitrate. Am apreciat cum arată nuanţa de galben aici, dar nu am apreciat cum se descurcă microfonul la vântul puternic. Din păcate am avut o stabilizare optică destul de slabă, cu multe refocalizări la filmarea din mers. Foarte multe dintre filmări au avut culori arse, iar cerul arata ireal, un soi de albastru-cyan cum nu vezi nici în animaţii Disney.

Claritatea a fost în regulă totuşi, dar la zoom in am pierdut o grămadă de detalii. Filmarea la 60 FPS a fost de fapt cea mai bună, pentru că dintr-un motiv sau altul a pus la treabă senzorul cu lentila wide angle, care nu avea inexactităţile de culoare ale celui principal. Cum reuşeşte o cameră să facă poze bine calibrate la colorit şi să filmeze decalibrat nu o să înţeleg niciodată.

Camera frontală nu se dovedeşte o unealtă prea bună de vlogging, pentru că e complet debusolată de soarele de vară. Revenind la camera principală, avem totuşi şi veşti bune, precum faptul că schimbarea de expunere se face subtil şi claritatea e bună. În mare rămânem sub Galaxy S8 şi HTC U11, dar şi sub Pixel XL. Prea multe arsuri, refocalizări, decalibrări coloristice pentru a considera LG G6 un telefon bun la captura video.

Pe de altă parte filmarea la 60 FPS cu senzorul wide a fost bună. Mă mănâncă limba să spun că la filmare LG G6 e sub LG G5 chiar şi vă recomand să vă uitaţi pe filmările de anul trecut pentru a înţelege ce vreau să spun.

La captura low light video am filmat în Full HD, MP4 la 17 Mbps, iar rezultatul nu impresionează. Totul e foarte grainy, detalii nu prea avem şi luminozitatea e slabă. Imaginile sunt gălbui şi violet şi singurul lucru bun e object tracking-ul. Halourile luminilor stradale sunt uriaşe, imaginea e tremurată şi vibrează la fiecare pas, deci stabilizarea iese din schema.

Captura audio stereo nu prea se simte şi pot zice că filmarea e cu adevărat un călcâi al lui Ahile pentru acest telefon. Problema e că HTC U11 şi Galaxy S8 sunt net superioare şi LG mai are de lucrat să le ajungă la capitolul filmare. Apoi şi Pixel XL filmează mai bine, dar şi modele Xperia, deci LG V30 trebuie să vină cu ceva special şi pe latura video.

Meteahna filmărilor slabe mai apare uneori la camerele duale ce e drept şi mai puţin la cele singulare.

Benchmark-uri LG G6

Sub Snapdragon 835, dar făcând o figură frumoasă totuşi

LG a avut de ales între a-şi lansa flagship-ul LG G6 devreme cu un CPU de anul trecut sau a fi nevoită să îl lanseze mai târziu şi a pierde din potenţialele vânzări, pentru a opta pentru Snapdragon 835. A ales prima rută şi dacă tot a făcut-o a umblat serios sub capotă, optimizând funcţionarea terminalului. Ce a ieşit aflaţi mai jos.

LG G6 vine cu procesor Qualcomm Snapdragon 821, varianta actualizată a chipset-ului flagship Qualcomm de anul trecut, Snapdragon 820. E vorba despre un chip quad core la 2.35 GHz, cu GPU Adreno 530 şi mai primim pe G6 şi 4 GB RAM şi 32, 64 sau 128 GB stocare, plus slot microSD. Nici urmă de lag aici şi interfaţa pur şi simplu "zboară", aşa cum îi stă bine unui flagship.

OnePlus 3Samsung Galaxy S8LG G6HTC U113DMark Sling Shot Extreme×3209203026683DMark Sling Shot Extreme - Graphics×3480207225923DMark Sling Shot Extreme - Physics×252218962975AnTuTu v6143006171132147878175694AnTuTu v6 - 3D59699721676208471094AnTuTu v6 - CPU32266385793229337534AnTuTu v6 - RAM1038510136105659501AnTuTu v6 - UX40686502504293657565Basemark OS II2519322819392880Basemark Web118,84123,2194,74166,29Basemark X36957441533696244642BenchmarkPi103505235GFX Bench 4.0 - ALU 217771796843,11566GFX Bench 4.0 - Car Chase ES 3.11060772408,9692,8GFX Bench 4.0 - Driver Overhead 2452,8295,6320,61186GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.02874221811941779GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.119281248645,6992,6GFX Bench 4.0 - Manhattan ES 3.1.110031517690,21066GFX Bench 4.0 - Render Quality2513327025102510GFX Bench 4.0 - T-Rex3320324121392975GFX Bench 4.0 - Tessellation ES 3.11744111515151713GFX Bench 4.0 - Texturing7749797463129953GeekBench 4 - Compute7104819470897923GeekBench 4 - Multi-Core4071667941366382GeekBench 4 - Single-Core1730198716881894Linpack - Multi-Thread597,16 (MFLOPS)661,44 (MFLOPS)752,98 (MFLOPS)952,92 (MFLOPS)Linpack - Single Thread523,96 (MFLOPS)660,11 (MFLOPS)249,5 (MFLOPS)540,86 (MFLOPS)NenaMark 259,6 (FPS)60 (FPS)60,6 (FPS)60,3 (FPS)PCMark Work 3.0×510454016688Quadrant44930429203280042105SunSpider562,8 (ms)529,2 (ms)611,8 (ms)391,3 (ms)Vellamo - Browser5817496349027628Vellamo - Metal3723265534282759Vellamo - Multicore3704363132313404TOTALURI812212

Am fi dorit totuşi un CPU mai nou, pentru că nu ştiu cât de future proof este Snapdragon 821 şi dacă în loc să ne ţină 3 ani fără lag ne va ţine doar 2 spre exemplu. Riptide GP Renegade rulează fără cusur şi grafica arată bine, iar toate texturile sunt randate cum trebuie. Trecând la benchmark-uri propriu zise, trebuie spus că LG G6 a fost peste aşteptările mele.

Ca atare, a fost peste Moto Z în Quadrant, dar sub Galaxy S7 Edge. În AnTuTu 6 a reuşit să fie peste OnePlus 3 şi Google Pixel XL, dar sub HTC U11 şi Galaxy S8 evident. În 3DMark Ice Storm Unlimited a depăşit Huawei Mate 9 şi Huawei P10, rămânând sub Galaxy S7 şi S8. În GeekBench 4  a surclasat iarăşi OnePlus 3 şi Pixel XL, semn că poate depăşi cam orice telefon cu Snapdragon 820 sau 821.

Performanţa este bună şi nu am avut probleme cu temperatura în benchmark-uri, atingând 37.5 grade Celsius după ce am rulat GFXBench şi am ajuns la 47.9 grade când am rulat Riptide GP Renegade. Asta face din LG G6 unul dintre cele mai fierbinţi telefoane ale anului, deci grijă mare când săriţi de 15-20 de minute de gaming hardcore.

Test Temperatură în Benchmarks

  • 1.realme C2126 (°C)
  • 2.CAT S4226,2 (°C)
  • +
  • 310.LG G637,5 (°C)
  • 311.Apple iPhone 7 Plus37,5 (°C)
  • 312.OnePlus Nord 437,6 (°C)
  • 313.realme C5537,6 (°C)
  • 314.realme 8 Pro37,6 (°C)
  • 315.Huawei P smart 202137,7 (°C)
  • 316.ASUS ROG Phone37,7 (°C)
  • 317.Blackview Xplore 2 Projector37,8 (°C)
  • 318.TCL 50 NXTPAPER 5G37,8 (°C)

Test Temperatură în jocuri

  • 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
  • 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
  • +
  • 610.Xiaomi Mi 4i46,4 (°C)
  • 611.UMIDIGI C Note 246,9 (°C)
  • 612.LG G347,2 (°C)
  • 613.Evolio X6 Octa Core47,4 (°C)
  • 614.LG G647,9 (°C)
  • 615.Allview X2 Soul48 (°C)
  • 616.Microsoft Lumia 950 XL48,3 (°C)
  • 617.Samsung Galaxy S20 Fan Edition 5G48,6 (°C)
  • 618.Sony Xperia L149,4 (°C)
  • 1234
LG G68,5310
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×