OS, UI & Apps OnePlus 9 Pro
Spartan, simplu, comod
OnePlus 9 Pro rulează OxygenOS 11 aplicat peste Android 11 şi probabil ţineţi minte de la recenzia lui OnePlus 8T că nu sunt mare fan OxygenOS 11, în special pentru zona sa de setări. În mare aduce puţin şi cu One UI de la Samsung... Revenind totuşi, OnePlus a motivat schimbările de look şi organizare din acest UI cu dorinţa de a oferi o utilizare mai uşoară cu o singură mână. Ca de obicei compania a rămas foarte bine conectată şi la feedback-ul publicului şi deja a scos 2-3 update-uri de când s-au lansat telefoanele OP9.
Video-review OnePlus 9 Pro, secțiunea OS & UI & UX APPS
Ca fluiditate şi fluență jos pălăria, Android 11 clar nu mai agață cum o făcea uneori Android 10. Interfaţa e foarte minimalistă, poate chiar prea minimalistă, iar zonă gri/negru de la Setări e în continuare prea-prea pentru mine. Are totuşi acel ceva artsy al caligrafiei japoneze.
Din ciclul funcţiilor clasice primim Dark Mode ajustabil, dar şi control prin gesturi swipe, care înlocuiesc butoanele virtuale din josul ecranului.
Notificările din Always On Display sunt utile, arătoase şi personalizabile. Secţiunea Canvas îţi permite să personalizezi zona Always On Display, cu pictograme, încât poţi alege formă, dar şi selecta alte fonturi decât Roboto spre exemplu. Poţi alege un OnePlus Sans, care e mai spaţios.
Pe partea de securitate avem un cititor de amprente optic integrat în ecran, care e foarte rapid şi precis, iar detectarea facială e şi ea extrem de rapidă, dar nu e securizată cu vreun senzor IR.
Gamerii primesc un Pro Gaming Mode, care ia locul lui Fnatic Mode. Vă reamintesc că de la seria OnePlus 8 încoace, flagship-urile OnePlus sunt singurele telefoane care suporta Fortnite la 90 FPS. Pro Gaming Mode deblochează potenţialul maxim al resurselor telefonului când te joci, dar şi blochează notificări, apeluri şi orice te poate distrage. Dezactivează şi Auto Brightness şi blochează şi atingerile din greşeală, care pot face diferenţa dintre un meci câştigat sau pierdut în Call of Duty Mobile.
Galerie capturi de ecran OnePlus 9 Pro
Avem şi Google Assistant, aplicaţie de luat notiţe, Voice Recorder şi deja celebra zona Shelf, un soi de agregator de widget-uri că acel Today View din iOS. Cel mai util tool de aici, dincolo de meteo şi pedometru e funcţia care îţi arată unde ai parcat maşina.
Completăm cu Digital Wellbeing şi Control Parental, dar şi cu modul Turbo Boost 3.0, care oferă o administrare mai bună a memoriei şi pune la treabă o nouă compresie de RAM, ba chiar şi Virtual RAM, care ia din stocare pentru a "upgrada" RAM-ul.
Widget-urile au rămas stock şi avem şi Google Feed în homescreen-ul din stânga. Vă reamintesc şi că OnePlus promite 2 ani de actualizări Android şi 3 ani de actualizări de securitate bilunare. Un mare avantaj la OxygenOS faţă de ale UI-uri aplicate peste Android e că nu îţi bagă pe gât prea multe aplicaţii proprietare ale producătorului sau Store-uri.
Plusuri și minusuri OnePlus 9 Pro
Părți pozitive
- - ecran excelent
- - procesor performant
- - încărcare rapidă
- - filmare excelentă la claritate şi stabilizare
- - campion la captura macro şi ultrawide
- - OS curat cu funcţii pentru gameri
- - conectivitate rapidă
- - comfortabil de folosit
- - difuzor mai gălăgios decât la Xiaomi Mi 11 şi S21 Ultra
- - spate arătos
- - certificare IP68
Părți negative
- - designul nu e memorabil
- - acustica trebuia să fie mai bine echilibrată
- - autonomia nu e stelară
- - la zoom mai e de lucru
- - camera selfie are imperfecţiuni la Bokeh
- - fără mod Pro Video
- - fără captura 16:9, 21:9 nu arată flatant
- - parteneriatul cu Hasselblad a fost prea promovat, creând aşteptări uriaşe
Concluzii OnePlus 9 Pro
OnePlus 9 Pro mi-a făcut poftă de drumeţii montane şi de mâncare şi asta doar prin poze şi filmări. Ca şi predecesorii săi din ultimii 2 ani poate fi cumpărat pentru gaming fără ezitare, poate chiar în defavoarea unor telefoane de gaming mai groase şi butucănoase. Ecranul este excelent, performanță foarte bună şi camera e aş pe Macro, ultrawide, culori, stabilizare. Marile neajunsuri ale telefonului sunt autonomia şi zoom-ul aş spune, dar prima e compensata de încărcarea foarte rapidă. Mi se pare că o persoană care e şi gamer şi vlogger poate lua acest dispozitiv ca daily driver.
Interfaţa e una dintre cele mai curate de pe Android şi poate cea mai curată şi onestă de la un producător din China. Parteneriatul cu Hasselblad e de abia la început, simţindu-se doar la culori, dar hype-ul prea mare creat de OnePlus îi dăunează, pentru că aşteptările publicului au fost exagerat de mari. Altminteri e un telefon complet. Atenţie la preţ totuşi!
Video Review OnePlus 9 Pro
Note OnePlus 9 Pro
- Design9,2/10
- Display9/10
- Hardware9/10
- Baterie8,2/10
- Connectivitate9,5/10
- Multimedia8,7/10
- Cameră9,5/10
- Benchmark-uri9,5/10
- Temperatură10/10
- OS, UI & Apps9,4/10
- Preț8/10
- Total9,09/10