OnePlus Nord CE5 review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Hardware, Connectivitate, Multimedia)

3.903 ori
<b>OnePlus Nord CE5 review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)</b>OnePlus Nord 5 nu a venit singur la început de lună iulie, ci însoțit de OnePlus Nord CE5 - varianta mai accesibilă dacă vreți, opțiunea cu MediaTek și multe dotări în comun cu modelul inițial menționat. Această versiune se vinde la suma

Hardware OnePlus Nord CE5

Se umblă și la dotări

Schimbări sunt și pe partea de dotări la OnePlus Nord CE5 în comparație cu predecesorul, iar cea mai vizibilă atunci când arunci o privire asupra listei de specificații este clar procesorul. De la un Snapdragon 7 Gen3 pe Nord CE4, acum primim un MediaTek Dimensity 8350 Apex de 4nm. 

Video-review OnePlus Nord CE5, secțiunea Hardware

Acesta aduce 1x nucleu Prime Cortex-A715 de 3.35GHz alături de 3x nuclee Cortex-A715 de 3.20 GHz și 4x nuclee de eficiență energetică Cortex-A150 de 2.20 GHz. Avem GPU Mali G615-MC6, iar configurațiile implică 8 sau 12 GB RAM și 128 GB sau 256, 512 GB stocare flash - cu, atenție - slot microSD. 

Informații Generale
  • Producător:
  • OnePlus
  • Model:
  • Nord CE5
  • Data anunțării:
  • Iulie 2025
  • Disponibilitate
  • Indisponibil
  • Culori disponibile
  • Negru, Albastru
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • OxygenOS
  • CPU
  • Single-core 3.35 GHz + Triple-core 3.20 GHz + Quad-core 2.20 GHz
  • Chipset
  • MediaTek Dimensity 8350 Apex
  • GPU
  • Mali G615-MC6
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, compas, proximitate
  • GPS
  • GPS, Glonass, BDS, QZSS, GALILEO
  • Senzor amprente
  • Da, Sub display, Optic
Dimensiuni
  • Greutate
  • 199g
  • Lungime
  • 163,6mm
  • Lățime
  • 76mm
  • Grosime
  • 8,2mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 1B
  • Tip Display
  • Fluid AMOLED
  • Diagonală
  • 6,77inch
  • Rezoluție
  • 2392x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 387
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 89,7
  • Rată refresh
  • 120Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 50megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4K@30/60fps, 1080p@30/60/120/480fps, 720p@960fps, gyro-EIS
  • Caracteristici Foto
  • wide, PDAF, OIS, 1/1.95", f/1.8, 26mm, ultra-wide, f/2.2, 16mm, 112 grade, 1/4.0"
  • Cameră Ultra-wide
  • 8megapixeli
  • Camera Frontală
  • 16megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 8GB, 12GB
  • Internă
  • 128GB, 256GB
  • Tip stocare
  • UFS 3.1
  • Slot Card
  • microSD ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Mono
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSPA, LTE, 5G
  • Bluetooth
  • 5.4
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • Port Infraroșu
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C, 2.0
Acumulator
  • Capacitate
  • 5200mAh
  • Încărcare rapidă
  • 80W
Diverse
  • Rezistent la apă/praf
  • IP65
Detalii smartwatch

Mai văd și schimbare la baterie, dar aici avem downgrade, de la 5500 mAh și încărcare la 100W pe fir, la 5200 mAh și încărcare 80W pe fir. Câștigăm la schimb Bypass Charging pentru alimentare direct de la priză la gaming, pentru a nu suprasolicita bateria ore în șir.

OnePlus Nord CE5 are un singur difuzor (CE4 avea difuzoare stereo), vine cu scanner de amprente optic sub ecran și mai oferă cameră frontală de 16 mpx, setup dual de 50 mpx wide, OIS + 8 mpx ultra-wide în spate. India se bucură de o baterie de 7100 mAh apropo..

Connectivitate OnePlus Nord CE5

Conectivitate mai mult decât suficientă pentru un mid-range

La capitolul conectivitate stăm bine pe OnePlus Nord CE5 și bifăm rând pe rând suportul 5G, WiFi 6 dual-band, Bluetooth 5.4 (SBC, AAC, aptX HD, aptX, LDAC, LDHC5.0). Avem chiar și infraroșu, portul USB-C este 2.0 și se află la bază iar pe partea de localizare avem GPS, GLONASS, BDS, Galileo, QZZS și NavIC. 

Video-review OnePlus Nord CE5, secțiunea Conectivitate

Telefonul oferă suport pentru două cartele nano-SIM, iar legat de viteze, am pus la treabă 5G-ul în rețeaua Orange la ceas de seară în zona Cimșigiu, acolo unde am urcat până la 824 Mbps la download și 132 Mbps la upload - scoruri excelente de la un mid-range, semn că nu o să ai probleme atunci când vei vrea să descarci ceva rapid on-the-go sau să îți continui munca afară. 

OnePlus Nord CE5

Prin setări vei mai găsi și BeaconLink, o funcție prin care poți suna oamenii din apropiere chiar și atunci când nu ai semnal sau conexiune la internet. Se folosește conexiunea Bluetooth și funcționează atunci când ești cu prietenii la hiking de exemplu, sau la un concert când pică rețeaua.

Mai avem și opțiuni VPN, NFC, Private DNS, Android Auto, Multi-Screen Connect, Remote PC Control, Link to Windows, Print, Quick Connect și Share iwth iPhone or PC. 

Multimedia OnePlus Nord CE5

Sunetul e mono

O anomalie la Nord CE5 este că are un singur difuzor. Da, ne mulțumim cu unul singur, cel de la bază, în condițiile în care predecesorul avea difuzoare stereo cu speaker jos și earpiece sus. Acum pare că s-au tăiat costurile și rămâne doar unul la posturi. Aflăm din rândurile de mai jos cum se descurcă.

Video-review OnePlus Nord CE5, secțiunea Acustică

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 378.OnePlus Nord CE584 (dBA)
  • 379.Huawei Honor 4X83,9 (dBA)
  • 380.HUAWEI P983,9 (dBA)
  • 381.Huawei Honor View 2083,9 (dBA)
  • 382.ASUS ROG Phone 5 Pro83,9 (dBA)
  • 383.OPPO Find N2 Flip83,9 (dBA)
  • 384.Blackview BL8000 5G83,9 (dBA)
  • 385.Apple iPhone 6 Plus83,8 (dBA)
  • 386.LG Nexus 5X83,8 (dBA)

La testul cu sample audio avem 84 dBA jos, scor de coada clasamentului. La multimedia e chiar bine, cu 95,3 dBA, doar că sunetul vine pe o singură cale și se simte lipsa de stereofonie. OnePlus ne oferă câteva efecte de sunet prin setări, cu moduri Smart, Movie, Gaming sau Music.

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 372.OnePlus Nord CE595,3 (dBA)
  • 373.Xiaomi Mi 695,2 (dBA)
  • 374.Xiaomi Mi 10T Pro95,2 (dBA)
  • 375.ASUS ROG Phone 5 Pro95,2 (dBA)
  • 376.Samsung Galaxy A5695,2 (dBA)
  • 377.Motorola edge 60 Fusion95,2 (dBA)
  • 378.Motorola moto g8695,2 (dBA)
  • 379.OnePlus Nord 595,2 (dBA)
  • 380.Motorola Moto G5 Plus95,1 (dBA)

Sunt mulțumit de volumul redat la difuzorul de jos și simt că vibrațiile sunt mici, chiar și dacă exagerezi și dai slider-ul la maxim. Totuși, pentru o audiție bogată aș recomanda sunetul pe la 70-80%. Vocile sunt redate clar, avem un strop de bas, dar lipsa stereo e vizibilă mai ales după atât de multe telefoane cu două difuzoare.

Volumul ar fi aici punctul forte la muzică, gaming. Doar să ai grijă să nu acoperi difuzorul. 

  • 1234
OnePlus Nord CE58,1110
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×