OnePlus Nord CE5 review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Cameră, Benchmark-uri, OS, UI & Apps)

3.903 ori
<b>OnePlus Nord CE5 review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)</b>OnePlus Nord 5 nu a venit singur la început de lună iulie, ci însoțit de OnePlus Nord CE5 - varianta mai accesibilă dacă vreți, opțiunea cu MediaTek și multe dotări în comun cu modelul inițial menționat. Această versiune se vinde la suma

Cameră OnePlus Nord CE5

Camera duală nu e rea

OnePlus Nord CE5 are la fel ca și fratele său mai scump Nord 5, un setup foto dual în spate, dar cu diferențe care pot face diferența la nivel de mărime senzor, deschidere diafragmă și cameră selfie. Este un rival pentru Honor 400 și Galaxy A36, sau edge 60, iar în rândurile de mai jos analizăm capturile foto și video realizate cu a sa cameră.

Video-review OnePlus Nord CE5, secțiunea Cameră

În spate avem un setup dual așadar, unul cu 50 mpx wide (LYT-600), f/1.8, 26mm, senzor de 1/1.95", pixeli de 0.8 microni, PDAF și stabilizare optică OIS. I se alătură o cameră ultra-wide de 8 mpx (OV08D10) cu senzor de 1/4.0", deschidere f/2.2, 16mm, pixeli de 1.12 microni și unghi de 112 grade. Comparativ, Nord 5 are 50 mpx wide, f/1.8, 24mm, senzor de 1/1.56", pixeli de 1 micron, PDAF, OIS + 8 mpx ultra-wide, senzor de 1/4.0", 15mm, 116 grade și cu autofocus. Pe Nord CE5 pierdem captura macro și avem un senzor principal mai mic, semn că nu va prinde atât de multă lumină.

Sunt diferențe și la selfie, cu 16 mpx (IMX480) pe acest model și focus fix vs. 50 mpx AF pe Nord 5. Filmăm totuși 4K 60fps folosind camera din spate, dar pe selfie scade la FHD 60fps. Interfața camerei ne oferă modurile Pro, Video, Photo (0.6x, 1x, 2x), Night, Portrait și zona More cu Hi-Res, Pano, Slo-mo, Time-Lapse, Dual-view Video, Doc Scanner și Tilt-Shift. Zoom-ul foto maxim este 20x. 

Selfie

Ne ocupăm întâi de captura selfie și la prima vedere remarc nuanțele naturale pe care le oferă această cameră, chiar și de generație mai veche, la cei 16 mpx ai săi. Albastrul tricoului este fix ca în realitate și se păstrează și un verde corect în fundal, fără suprasaturare sau pierdere de detalii. Ce trebuie să ai în vedere este să stai mai nemișcat pentru că în galeria mea am mai avut și selfieuri blurate cauzate de nerăbdare.

Nici cu soarele în spate camera nu suferă de supraexpunere sau suprasaturare, iar detaliile sunt prezente pe față, nu la nivelul lui Nord 5, dar nu îți va fi rușine cu aceste selfie-uri livrate de camera frontală. Sunt foarte mulțumit și de cum arată capturile cu mod portrait, mai ales de decupare și de faptul că fundalul rămâne clar. Nici soarele care bate pe față nu reușește să strice fotografia. 

Nu sunt deloc rele nici capturile realizate noaptea, atât timp cât luminozitatea este suficientă. Poți face nestingherit și selfie-uri cu bokeh. Pentru nivelul de preț în care activează Nord CE5 sunt chiar mulțumit de selfie-uri. 

Zi

Ne uităm acum și peste fotografiile generale din timpul zilei, cu o remarcă inițială că pe wide avem culori mai bogate, în timp ce ultrawide-ul este o idee mai rece. Mai la stradă wide-ul nu are probleme cu soarele ce pică pe blocul din față, dar pe ultra-wide blocul cu pricina este mult mai luminat și avem o mașină albă supraexpusă departe în cadru, iar mașinile roșii se cufundă una peste alta. Așadar grijă la ultra-wide când ai parte de soare torid vara.

Cu soarele în față sus pe cer, camera mai ezită cu HDR-ul, dar reușește să ofere fotografii echilibrate. Sunt impresionat de cum arată culorile gardului, mai cuminți, murdare și fără suprasaturare atunci când privim în zare la cele bătute de soare. Se descurcă bine și la closeup această cameră și îmi place cum la câteva cadre mai târziu sunt prinse picăturile de apă în zbor de la sistemele de irigații ale gazonului.

Și metalul rece și zgâriat al robinetului este redat precis și cu toate că nu avem macro, m-am apropiat destul de mult de pânze de păianjen care ai zice că sunt macro-uri. Prin parc cu soarele fix în față fundalul este ars semnificativ și brațele podului pălesc în peisaj. Arată bine totuși lacul și reflexiile pomilor, cu o diferențiere clară a nuanțelor lor.

Per total o cameră care chiar livrează calitate pe timp de zi, cu mai puține neajunsuri decât mă așteptam la prima vedere. În mare doar soarele puternic este dușmanul aici. Avem culori realiste, closeup de calitate și detalii care se păstrează în diferite condiții. Am ajuns în punctul în care telefoane mid-range de 1500 lei se descurcă la mai multe capitole foto, în ideea în care în trecut performau doar la un singur capitol. 

Bokeh

OnePlus Nord CE5 face și captură bokeh, iar în primă fază pe acele floricele mov-roz nu am avut chiar rezultatul la care mă așteptam, cu pierderi de focus. Nici cu felinarul nu se descurcă prea bine, dar o face cu beculețele de lângă, stâlpul metalic și cu pisica portocalie de pe bancă, prinsă excelent în timp ce își făcea siesta. 

OnePlus Nord CE5

Mai departe avem și florile roz de lângă zona de șah, cadre care ai zice că vin de la un flagship. Nu avem suprasaturare deși soarele bate fix pe ele, iar telefonul parcă mi-a ghicit ce vreau să am în focus, fără a pierde din tulpină sau frunze. Și cu trandafirii se descurcă foarte bine, plus acea floare galbenă din final de galerie. 

Zoom

Înainte de a vedea cum se descurcă pe timp de noapte, ne uităm și peste fotografiile cu zoom, iar dată fiind lipsa de telephoto, accentul este pus pe zoom-ul 2x unde ai cel mai bun rezultat dacă vrei să te apropii. Poți urca și pe la 3x, dar odată ce urci mai mult de atât apare inevitabilul zgomot și parcă se întunecă și elementele pe care le vrei mai aproape în fotografia ta. 

Noapte

Pe timp de seară am pus la treabă modul Night Mode și cu Nord 5 alături în același moment al realizării capturilor de noapte poți compara rezultatele obținute de aceste două telefoane. Partea cu zoom se aplică la fel ca în timpul zilei. Rămâi la 2-3x și o să ai fotografii bune pentru a le posta pe Insta, orice trecere peste înseamnă pierdere de detalii și zgomot.

Night Mode-ul oferit aici reușește să calmeze luminile și îmi place că se păstrează același colorit natural ca și în timpul zilei, precum este roșul mașinilor din fața restaurantului The Great Hill. Camera se ocupă acceptabil și de halouri, iar în zone mai întunecate unde luminile corpurilor de iluminare sunt singurele prezente, avem și fotografii mai galbene.

La farmacia Catena verdele arată bine, la fel și inima farmaciei de deasupra, iar dacă te uiți la florile albe fotografiate prin geam noaptea, o să apreciezi cât de detaliate au fost redate. Și goblinul roșu de la librărie a fost prins bine, iar ce remarc este că Nord CE5 nu aplică masiv Night Mode, lăsând cadrele mai naturale într-un fel. 

Sunt arătoase și fotografiile de pe Calea Victoriei, unde avem multă agitație, luminici, reflexii, neajunsul aici fiind lumea prinsă în mișcare cu efect fantomatic. Un flagship ar fi înghețat timpul în loc. O cameră pe care nu eviți să o folosești noaptea, asta e clar. 

Video

Am atins și punctul video, unde vă reamintesc, filmăm 4K 60fps folosind camera din spate. Pentru captura selfie ne mulțumim cu Full HD, având avantajul unui frame rate ridicat, de 60fps. Captura de zi mă încântă în primă fază prin stabilizare, iar în al doilea rând prin culori și modul în care reușește să gestioneze soarele puternic din spate, fără a arde fundalul și vegetația. Sunetul este iar ceva de apreciat aici și la ora 7 dimineața înainte de caniculă, se aud doar păsărelele. 

Urmează o captură video folosind camera din spate, iar în 4K 60fps avem detalii sufcient, dar la stabilizare la urcarea celor câteva trepte avem un cadru cam legănat. Fenomenul se repetă și mai departe, unde apare acest legănat, plus un tremur uneori, dar văd că soarele nu dăunează grav cadrului, deși îl avem fix în față. La un alt cadru tremuratul a dispărut și a rămas un balans stânga-dreapta.

Pe mod Ultra Steady FHD tremurul acela este și mai prezent și nu aș filma astfel. La urcarea treptelor din parc, se cam simte fiecare pas dar nu e o stabilizare rea. Îmi plac culorile gardului pe care le prinde această cameră, fix ca în realitate. Suntem admiși și la testul de focalizare pe trandafiri, la fel și la panoramare unde chiar dacă miști rapid mâna în care ai telefonul nu se pierd deloc detalii și nici nu avem stutter. Zoom-ul pe pescărușii de pe lac este fluid, dar nu e cazul să te avânți la mai mult de 3x. 

Noaptea, pe video selfie, scade din calitate, subiectul tremură și este și neclar, dar măcar sunetul este prins cum trebuie. De pe loc ar face o treabă bună, așa că nu o să ai probleme la apeluri video noaptea de la terasă. Trecând la camera din spate, pe aleea întunecată de lângă Cișmigiu lucrurile arată mai bine decât te-ai aștepta de la un mid-range. Nu văd zgomot uriaș, avem detalii, minusul fiind ceva trepidații în fundal.

În continuare vedem o panoramare cu traficul și lumea adunată în stația de autobuz, iarăși cu o cameră ce face o treabă bună. Avem halouri decente și apar acele reflezii ca de iPhone. La plimbare se păstrează acele reflexii, pașii se simt la fel ca pe zi legănat și avem nuanțe galbene. Pe Calea Victoriei, cu multe lumini în cadru, camera se descurcă excelent pentru segmentul din care face parte, cu echilibarea luminilor, captarea vocilor din jur și nici stabilizarea nu e rea! 

La final avem și un video zoom cu un artist ce cânta pe străzile deschise. 

Benchmark-uri OnePlus Nord CE5

Benchmark

Modificările de ordin hardware contribuie și la schimbări în materie de performanță și e curios cum se descurcă procesorul MediaTek Dimensity 8350 Apex (4nm) de la interiorul lui OnePlus Nord CE5 și cât de mare este diferența față de Nord 5 și al său Snapdragon 8s Gen3. Cu rivali precum Galaxy A36, Honor 400, edge 60 Fusion și Nothing Phone (3a) dăm startul secțiunii benchmark mai jos. Avem 8 GB RAM apropo. 

Video-review OnePlus Nord CE5, secțiunea Benchmarks

AnTuTu 10 este aici cap de listă iar scorul urcă la 1.336.400 de puncte, iar la prima vedere depășim Pixel 9a, Honor 200 Pro și Galaxy S23. Diferența mi se pare minimă între acesta și Nord 5 care a prins 1.453.020 puncte. Suntem mai aproape de Edge 60 Pro decât de Edge 60 de bază, varianta Pro de față obținând 1.399.430 puncte. A36 are scor modest de 615.336 puncte, iar Honor 400 - 857.523 puncte. Nord CE5 pare mai degrabă high mid-range. 

OnePlus Nord 5OnePlus Nord 4Samsung Galaxy A56Motorola edge 60 ProOnePlus Nord CE53DMark Solar Bay5171××494649233DMark Steel Nomad Light 1040×64912291240AnTuTu v101453020110773090202313994301336400AnTuTu v10 - CPU387263179194303929291000294708AnTuTu v10 - GPU512310501848252789526965544954AnTuTu v10 - MEM268340257279149479317240223614AnTuTu v10 - UX285102169409195826264225273124CPU Throttling Test66 (%)71 (%)76 (%)86 (%)68 (%)GeekBench 6 - CPU Multi-Core49473946389045013994GeekBench 6 - CPU Single-Core19321179135813861310GeekBench 6 - GPU OpenCL94698074650688027116GeekBench 6 - GPU Vulkan102949067678088868384PCMark Work 3.0187061337214587×13657PCMark Work 3.0 - Data manipulation138471777612795×13609PCMark Work 3.0 - Photo editing387112059524109×20382PCMark Work 3.0 - Video editing773070947765×6064PCMark Work 3.0 - Web browsing220331279514432×15023PCMark Work 3.0 - Writing250871286419106×18801TOTALURI121122

În GeekBench 6 avem 1310 puncte single-core și 3994 puncte multi-core. La cel din urmă sub-test îl depășim pe Nord 4, pe Galaxy A56 și pe Nothing Phone (3a) Pro, ba chiar și pe Honor 400. Se descurcă și aici admirabil. În GeekBench 6 GPU Vulkan avem 8384 puncte. 

OnePlus Nord CE5

Nu e rău nici la performanța susținută în CPU Throttling Test, astfel că după 15 minute de rulat acest benchmark pierdem doar 32% din performanță. Suntem mai bine decât OnePlus Nord 5 care a pierdut 34%. 

Ca temperatură, după sfertul de oră petrecut în aplicația benchmark, termometrul a indicat 38.8 grade Celsius - rezultat bun, sub pragul de încingere. La gaming, după 15 minute de Asphalt doar 34.8 grade Celsius. 

OS, UI & Apps OnePlus Nord CE5

4 ani de upgrade-uri OS și 6 ani de update-uri de securitate

Deși mai accesibil, OnePlus Nord CE5 nu pierde la capitolul suport software față de fratele mai scump Nord 5, astfel că va primi 4 actualizări majore Android și 6 ani de actualizări software de securitate. Din fabrică avem Android 15 cu interfața OxygenOS 15.0 aplicată peste, iar cheia aici este fluiditatea și chiar confirmăm asta, pentru că telefonul se mișcă excelent în orice meniu sau aplicație în care îl pui la treabă.

Video-review OnePlus Nord CE5, secțiunea OS, UI & AI

Avem și multă personalizare, de la wallapers, ecran AoD, lockscreen, iconițe și culori. Printre aplicațiile preinstalate am găsit următoarele:

  • Amazon Music, Amazon Shopping, Booking, Block Blast, Calculator, Calendar, Camera, Chrome, Clock, Clone Phone, Community, Contacts, Drive, Facebook, Files, Find Hub, Fitbit, Games, Gemini, Gmail, Google, Google One, Home, Internet, IR Remote, Lensa, Linkedin, Maps, Meet, Messages, My Files, Netflix, Notes, OnePlus Store, Phone, Phone Manager, Photos, Photos (varianta OnePlus), PlayStore, Recorder, Safety, Setări, TikTok, Translate, Wallet, Weather, YouTube, YT Music, Zen Space. 

OnePlus AI

La fel ca și pe OnePlus Nord 5 și aici avem Mind Space, doar că nu avem butonul dedicat pentru asocierea acestei funcții, astfel că vom face swipe cu 3 degete pe ecran pentru a salva informații cheie în secțiunea Mind Space. Ai un rezumat pentru ce este pe ecran și date cheie precum data unui concert ce poate fi adăugat și în calendar.

Am găsit și aici AI Search pentru căutare inteligentă în Files, Setări, Notes, Calendar sau Mind Space. Poți căuta într-un ritm de conversație naturală. Funcționează doar în limba engleză momentan. Mai este și AI VoiceScribe pentru a genera transcrieri, rezumate și date care pot fi combinate pentru a crea un eveniment. Tot în engleză. În browser ai AI Speak și AI Summary. 

De la Google avem Gemini, Circle to Search. Cât despre editarea foto, vei găsi funcțiile asociate în aplicația Photos de la OnePlus, nu cea de la Google. Acestea chiar sunt utile și mă refer la următoarele:

  • AI Recompose (îți ajustează fotografia pentru cel mai bun cadru, oferă sugestii de filtre, crop)
  • AI Eraser (ștergi obiecte nedorite, persoane)
  • AI Detail Boost (îmbunătățire calitate fotografii, bună pentru imagini cu zoom)
  • AI Unblur (pentru fotografii blurate)
  • AI Reflection Eraser (elimină reflexiile din fotografii)
  • 1234
OnePlus Nord CE58,1110
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×