POCO F4 GT nu putea sosi într-o perioadă mai bună decât mai-iunie 2022! Asta pentru că e un telefon de gaming ce pică la fix între lansările lui Apex Legends Mobile şi Diablo Immortal. Primul este un shooter cu pretenţii, al doilea e un joc în lucru de 4 ani şi care ocupa 12 GB. E clar că avem cu ce să-l forjăm.
Varianta rebranduita de Redmi K50 Gaming Edition, acest smartphone şi-a tras deja un titlu atractiv: "Cel mai ieftin telefon cu procesor Snapdragon 8 Gen 1". A luat titlul de la realme GT2 Pro şi Motorola Edge 30 Pro şi a dus cota de preţ sub 3000 de lei, ba chiar sub 2900 lei, dacă ştii unde să cauţi. E primul telefon de gaming cu butoane trigger pop up fizice pe care îl testam şi presimt că nu ultimul. E un sistem care m-a cucerit imediat.
Are şi nu mai puţin de 4 difuzoare la bord, tunate de JBL şi un sistem foarte discret de iluminare faţă de alte telefoane de gaming. În plus, se încarcă la 120W, are un ecran AMOLED cu refresh rate de 120 Hz şi vine cu MIUI 13 aplicat peste Android 12, cu zona Game Turbo pentru opţiuni de gaming. Dacă în unboxing m-am jucat Apex Legends în faţa voastră, în recenzia video am dat-o parte în parte cu diavolii folosind un Necromancer de level 15 în Diablo Immortal.
Şi acum hai să vedem şi câteva idei despre telefon, teste de temperatură, gaming, audio, baterie!
Construcţie premium, se mulează bine în palmele gamerului
POCO F4 GT e greu de comparat cu alt telefon: a flagship nu arată neapărat, a telefon de gaming nu arată. Ce ştiu cu siguranţă e că e mai subţire şi mai uşor decât telefonul clasic de gaming. Acela gravitează pe la 240 de grame, în vreme ce acest model are doar 210 grame.
Video-review POCO F4 GT, secțiunea Design
Măsoară şi un decent 8.5 mm în grosime. Are rama din aluminiu plată, spate plat şi ecran plat. E mai discret la capitolul iluminare funky de gaming, limitându-se la două "V-uri" luminoase ce flanchează camerele din spate. Ele se aprind la notificări şi când încarci telefonul, dar şi când porneşti anumite jocuri. De remarcat şi blitzul LED în formă de fulger, care atrage privirea, deşi e foarte mic.
Telefonul e solid construit, e clar gândit pentru landscape, fiind destul de lat şi lung, deci nu chiar comod în mod portret. Ecranul are protecţie din plastic aplicată din fabrică, dacă eraţi curioşi. Avem şi Gorilla Glass Victus în fața apropo. Vine pe nuanţele Stealth Black, Knight Silver şi Cyber Yellow. Eram tare curios de Cyber Yellow, dar nici cea gri nu arată rău. Nu avem certificare IP, dar am remarcat un sigiliu roşu la SIM tray.
Preferatele mele din design rămân butoanele pop up trigger fizice, care se declanşează cu mici încuietoare culisabile, practic tot nişte butoane. Sunt foarte comode şi satisfăcătoare ca feedback. Că estetică sunt surprins totuşi de cât de groase sunt muchiile ecranului. Spatele acoperit cu sticlă are un efect "frosted", care contribuie la un look premium, plăcut şi oarecum o imitaţie de metal, cum aveau şi Xiaomi Mi 10T şi Xiaomi 11T.
Ce e clar e că e confortabil la sesiuni lungi de gaming şi nici încărcarea nu va încurca, cablul având o orientare la 90 de grade a conectorului faţă de corp.
Ecran plat, responsiv, gata de sesiuni lungi de gaming
Ecranul e o componentă vitală a unui telefon de gaming, iar în acest caz suntem deserviţi de un AMOLED de 6.67 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli. E drept, se limitează la 120 Hz refresh rate, în vreme ce au apărut deja şi telefoane de 240 Hz pe piaţa în Japonia. Puţine jocuri suporta mai mult de 120 Hz totuşi.
Video-review POCO F4 GT, secțiunea Display
Avem şi suport HDR10+, promisiunea a 800 nits de luminozitate, aspect 20:9, dar şi protecţie Gorilla Glass Victus şi protecţie din plastic pentru ecran. Ne sunt afişate 1 miliard de culori aici. Cum stăm cu experienţa vizuală? Am pornit câteva filme şi jocuri şi avem parte de o imersivitate crescută, dar în acelaşi timp şi de muchii destul de groase. Colţurile ecranului sunt rotunjite, dar din fericire nu şi muchiile, care eu consider mereu că încurcă şi distrag la gaming.
POCO F4 GT oferă unghiuri largi de vizualizare, luminozitate destul de ridicată, contrast solid, dar şi culori vii, dar nu exagerat de vii. Pixelii au aranjament Pentile Matrix, iar responsivitatea în jocuri e de top, toate acţiunile se întâmplă instant cu apăsarea ta. La testul cu luxmetrul nu am doborât recorduri totuşi, atingând doar un satisfăcător 495 de LUX. E un rezultat OK, peste Nubia Red Magic 6 Pro, peste Galaxy S20 Ultra şi iPhone 12 Pro Max de exemplu.
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
+
321.POCO F4 GT495 (LUX)
322.Google Pixel 2 XL494 (LUX)
323.ASUS Zenfone 9494 (LUX)
324.Lenovo Moto G4491 (LUX)
325.Motorola Moto Z491 (LUX)
326.ASUS ZenFone 5 (ZE620KL)491 (LUX)
327.Samsung Galaxy A70491 (LUX)
328.Samsung Galaxy Z Fold 3491 (LUX)
329.Samsung Galaxy A9 (2018)489 (LUX)
E sub ASUS ROG Phone 5 Pro şi Motorola Edge 30 Pro, reţineţi asta. Setările includ opţiuni legate de luminozitate, Auto Brightness şi există şi un mod special de utilizare la soare, un Sun Mode. Avem şi un Reading Mode, deşi mie-mi sună bizar să îţi cumperi telefon de gaming pentru a citi cărţi pe el. Mă rog, poate ghiduri şi tutoriale ale jocurilor. O altă opţiune specială este "Color Scheme", unde poţi alege între Vivid, Saturated, Original Color, dar şi Advanced.
Aceasta din urmă opţiune aduce propriile ramificaţii: Gamut P3 sau sRGB, spaţiu de culoare R, G sau B, cu slidere pentru fiecare. Dar staţi... că mai e! Avem şi HSV Color Space, saturare, valoare, contrast, , Gamma şi culori Adaptive. Apare şi o paletă de temperatura culorii şi refresh rate-ul poate fi setat pe Dynamic, 60 sau 120 Hz.
Există şi funcţii AI pentru imagine, cu rol de Upscale, Enhance, HDR, MEMC. Încheiem cu opţiunile fonturilor şi cele Always On Display.