OS, UI & Apps POCO M3
Extra Privacy, aplicaţii proprietare, optimizare
POCO M3 face compromisuri la câteva capitole, dar nu şi la software. Rulează Android 10 cu MIUI 12, fix ca şi cele mai puternice telefoane Xiaomi ale momentului. Are de toate: noile opţiuni de privacy, Control Center în stil iOS şi Super Wallpapers. Primiţi şi app drawer, organizat pe categorii.
Video-review POCO M3, secțiunea OS & UI & UX APPS
Puteţi opta pentru un panou dropdown clasic cu Quick Settings şi notificări sau două panouri la un swipe în jos distanţa: stânga pentru notificări şi dreaptă pentru Control Center, inspirat de iOS. Include scurtături pentru toate funcţiile vitale ale telefonului, de la luminozitate, Auto Rotate, Bluetooth, WiFi, luminozitate şi altele. Dublă derulare a funcţiilor lui Control Center şi notificările mi-a venit peste mâna aici, cu swipe-uri ratate. Pe iOS parcă a ieşit mai bine.
Avem şi sunete de sistem inspirate de natură, care se schimbă pe parcursul zilei şi wallpaper-uri dinamice cu peisaje planetare superbe.
Cititorul de amprente lateral, integrat în butonul Power este rapid şi precis, nu avem obiecţii. Cel mai din stânga homescreen poate fi asociat unui feed de informaţii/ştiri Google. Widget-urile sunt cam la fel pe MIUI de ani buni, iar multitasking-ul se face tipic Xiaomi, cu două coloane de thumbnail-uri. Avem şi split screen şi cleaner sus în Recents. Poţi personaliza experienţa cu teme, fonturi şi iconuri, sonerii şi altele. Pe partea de Privacy, poţi alege ce aplicaţii primesc permisiuni şi la ce resurse au acces, dar şi de a înlătura metadata din pozele transferate spre cineva.
Pilonul central al experienţei este aplicaţia Security, cu cleaner, scanner de viruşi, Block List, funcţii legate de conectivitate, spam, Facebook Cleaner şi altele. Puteţi face şi Deep Clean şi dă un boost sistemului pentru gaming. Butoanele virtuale de jos se pot înlocui cu gesturi swipe şi avem şi Dark Mode, evident. Avem şi aplicaţii proprietare Xiaomi pentru player muzical, video, galerie, dar şi o aplicaţie Notes.
Plusuri și minusuri POCO M3
Părți pozitive
- - spate arătos
- - jack audio
- - slot microSD
- - captură Night Mode OK
- - Bokeh, selfie acceptabile
- - cititor de amprente rapid şi eficient
- - emiţător infraroşu
- - MIUI 12 se mişcă acceptabil
- - baterie OK
- - acustică bunicică, stereo
- - conectivitate satisfăcătoare
Părți negative
- - ecran nu prea luminos
- - camera Macro nu face o treabă prea bună
- - camera în general nu impresionează, nu e constantă la poze
- - filmările nu sunt bine stabilizate
- - nu are NFC
- - lagul apare uneori la deschiderea aplicațiilor
- - fără cameră ultrawide
- - zona frontală generică
- - plastic ieftin în spate
- - încărcare lungă
Concluzii POCO M3
Aşa cum am susţinut în recenzia video, POCO M3 e genul de telefon de care mă întreabă lumea dacă merită "să îl iau lui tata". Sau altei rude... Doar dacă "tata" nu ţine mult la pozele şi filmările sale. O să fiu sincer, telefonul nu e pentru gameri, pentru fotografi. E pentru cei care vor să stea pe Facebook şi Whatsapp, să asculte muzică, să îşi verifice mailul şi să vadă filme şi seriale la interior. MIUI 12 se mişcă acceptabil, nu am obiecţii la conectivitate şi audio. Din camera rămâne doar Night Mode, selfie, Bokeh, poate unele closeup-uri fără Macro. Problema e că există un Realme 6 similar ca preţ şi care e mult mai bun la gaming şi parcă şi la cameră.
Alegerea e simplă: vrei un telefon fiabil cu o cameră mediocră, dar baterie şi acustica bună sau vrei un telefon de gaming cu o cameră acceptabilă?
Video Review POCO M3
Note POCO M3
- Design8/10
- Display6,5/10
- Hardware8/10
- Baterie8,7/10
- Connectivitate9,2/10
- Multimedia8,9/10
- Cameră6/10
- Benchmark-uri7/10
- Temperatură10/10
- OS, UI & Apps9,5/10
- Preț9,5/10
- Total8,30/10













