Nu la distanță mare de la introducerea pe piață a noilor pliabile Flip7 și Fold7, sud-coreenii de la Samsung au decis să aducă la vânzare și telefoane care generează grosul vânzărilor în fiecare an și mă refer aici la un succesor pentru Galaxy A16 5G. Se numește Galaxy A17 5G desigur și rețeta a cam rămas la fel, dar ne convingem exact de asta în recenzie.
Pentru început telefonul costă doar 879 lei la evoMAG și la noi a sosit pe negru, cu One UI 7.0 la bord, 4 GB RAM și 128 GB stocare flash - cam ce te aștepți de la un model entry-level. Văd că Samsung a umblat și la grosime care pare a fi un trend în zona smartphone pe 2025, când am primit și modele super slim precum Galaxy S25 Edge.
Acest Galaxy A17 5G aduce extrem de puține noutăți față de predecesor și cea mai notabilă simt că este camera wide din spate care acum primește stabilizare optică OIS. Se poate bifa și modificarea de dimensiuni, fiind cu 8 grame mai ușor și cu 0.4 mm mai subțire. În rest avem același ecran, același procesor, aceleași configurații, ba chiar și același setup foto în spate și selfie.
Nici la baterie nu se umblă, iar un avantaj aici ar fi acela că telefonul vine cu One UI 7 și Android 15, primind cu o actualizare de Android în plus față de Galaxy A16. Să vedem ce știe să facă!
Din punct de vedere vizual dacă îl privești din față pe Samsung Galaxy A17 5G ai zice că nu s-a schimbat prea mult față de predecesor și așa și este, pentru că se păstrează atât diagonala, cât și dimensiunile generale și aici mă refer la lățime și lungime (164.4 x 77.9 mm).
Privit din spate însă, are ceva nou prin care se diferențiază față de A16 și este vorba despre modulul foto, acum unit la fel ca pe Galaxy A36 și Galaxy A56, un trend pe care Samsung l-a împrumutat mai degrabă de la pliabilele Fold și pe care mă aștept să îl văd adus și pe Galaxy S26 la anul.
Spatele este mat și avem 3 variante de culoare - negru, gri sau albastru. La mine a ajuns varianta pe negru, care este mai sobră, mai elegantă dacă vreți. Parcă nu mai sunt nuanțe așa de jucăușe ca în trecut, precum era Galaxy A11 dacă nu mă înșel, cu ceva gradient și chiar o cameră selfie bulină foarte mică în colțul din stânga sus.
Telefonul de față are ramă din plastic, iar surpriza vine în față unde găsim Gorilla Glass Victus. Avem aici certificare IP54 pentru rezistență la apă și praf. Ca greutate, de la 200 grame (A16) scădem la 192 grame și ajungem la 7.5mm de la 7.9 mm pe modelul anterior.
Se simte destul de ușor de manevrat chiar și în ciuda diagonalei ridicate și are o greutate bine distribuită, fără module grandioase de camere în spate care să îl tragă în jos. Modelul negru de la mine prinde destul de rapid amprente, astfel că dacă aș alege o variantă de culoare ar fi cea gri pentru a mă scăpa de acest neajuns.
Un telefon tipic entry-level, fără prea multe noutăți vizuale, poate mai degrabă la nivel de dimensiuni.
Pe Samsung Galaxy A17 5G regăsim un ecran mare, un Super AMOLED de 6.7 inch ce oferă rată de refresh de 90Hz, rezoluție FHD+ de 2340 x 1080 pixeli și care afișează imagini în aspect 19.5:9. Avem raport corp-ecran de 86%, cu o bărbie notabilă la bază și un decupaj picătură selfie sus, elemente care mai fură din spațiul de interacțiune.
Ce mai aflăm despre acest panou este că are o densitate de 385 ppi și că luminozitatea maximă atinsă în High Brightness Mode este de 800 nits. Până aici este 1:1 cu ecranul lui Galaxy A16 5G. Diferența este reprezentată de către protecția ecranului, acum fiind folosită soluția Gorilla Glass Victus.
Test Luminozitate ecran
1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
+
86.Samsung Galaxy A17 5G932 (LUX)
87.Samsung Galaxy A55928 (LUX)
88.Motorola moto g85926 (LUX)
89.Infinix Note 40 Pro+923 (LUX)
90.Motorola Moto G84922 (LUX)
91.Honor Magic Vs916 (LUX)
92.OPPO Find N2 Flip915 (LUX)
93.Samsung Galaxy S24 FE914 (LUX)
94.Vivo X90 Pro913 (LUX)
Am pus și noi luxmetrul la treabă pentru a vedea cum stăm cu luminozitatea și am atins 932 LUX și sunt foarte mulțumit de cât de luminos este panoul folosit aici de Samsung. Văd că îl depășim cu doar câțiva LUX pe Galaxy A55 și asta e un lucru mare, pentru că seria A5x are clar ecrane superioare. Acum ele vin și pe Galaxy A17 iată.
Mai depășim moto g85, Galaxy S25 și ocupăm locul 71 în clasament din cele 668 de telefoane testate de-a lungul istoriei Mobilissimo.ro. Printre setări am dat de Light/Dark Mode, slider luminozitate, luminozitate adaptivă și mod Eye Comfort Shield. Poți umbla și la culori, cu opțiuni default Natural sau Vivid. Am mai găsit și opțiuni de font, zoom ecran, decupaj cameră, Easy Mode plus setări rată de refresh, cu High 90Hz sau Standard la 60Hz.