Samsung Galaxy S10 5G review detaliat în limba română (Multimedia, Cameră, OS, UI & Apps)

5.492 ori
<b>Samsung Galaxy S10 5G review detaliat în limba română</b>Mobilissimo.ro vă prezintă recenzia completă a lui Samsung Galaxy S10 5G, primul telefon 5G care ajunge în teste la noi. Îl găsiţi exclusiv la Orange România, la 5.700 de lei la liber. Avem de-a face cu un soi de Galaxy S10+ mai mare, cu o cameră extra..

Multimedia Samsung Galaxy S10 5G

Bas destul, înalte şi voce, stereofonie OK

Testăm Samsung Galaxy S10 5G în cadrul programului Orange Smatphone Tester împreună cu smartwatch-ul Samsung Galaxy Active 2 LTE.

De la Galaxy S9 încoace am avut difuzoare stereo pe flagship-urile Samsung şi ne-am obişnuit cu tuningul AKG şi o experientă satisfăcătoare, chiar şi când decibelii nu ajungeau la cele mai înalte cote. Galaxy S10 5G se prezintă şi el cu difuzoare stereo, cu unul sus şi unul jos, iar experienţa acustică o aflaţi mai jos. Nu le veţi acoperi din greşeală prea usor.

Video-review Samsung Galaxy S10 5G, secțiunea acustică

Am pornit muzica şi am constatat faptul că spatele vibrează destul de mult. Volumul a fost ridicat, iar basul a fost puternic. Am remarcat şi o oarecare stridenţă la volum maxim şi o voce plăcută la melodii şi filme, o voce caldă. Sunt destul de mulţumit şi de stereofonie, nu am simţit o discrepanţă între difuzoare. Mi s-a părut totuşi că Galaxy S10+ se auzea mai bine, umplea mai bine spaţiul din jurul telefonului cu sunet.

Avem şi jack audio şi aceleaşi căşti tunate de AKG ca şi Galaxy S10+. Sunt comode, au volum OK, dar nu prea mult bas. Opţiunile oferite de telefon includ Dolby Atmos şi noul Dolby Atmos for Gaming. Avem şi un egalizator cu opţiuni pentru genuri muzicale, dar şi UHQ Upscaler. La testul cu decibelmetrul am ajuns la 82.4 dBA jos şi 82.8 dBA sus, nu cele mai mari scoruri, e drept. Depăşim Galaxy S10+, dar rămânem sub Huawei P30 Pro şi Galaxy S10e.

Test - Putere volum frontal (sus)

  • 1.POCO F8 Pro92,5 (dBA)
  • 2.OPPO Find X291,9 (dBA)
  • +
  • 106.Samsung Galaxy S10 5G82,8 (dBA)
  • 107.Nokia 182,7 (dBA)
  • 108.Motorola Moto G8 Power82,7 (dBA)
  • 109.Samsung Galaxy S20 Fan Edition 5G82,6 (dBA)
  • 110.ASUS ROG Phone 5 Pro82,6 (dBA)
  • 111.Motorola Edge 50 Ultra82,6 (dBA)
  • 112.OPPO Reno13 F82,6 (dBA)
  • 113.Motorola Moto G6 Plus82,5 (dBA)
  • 114.realme 14 Pro+82,5 (dBA)

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
  • 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
  • +
  • 477.Samsung Galaxy S10 5G82,4 (dBA)
  • 478.OPPO Find N 5G82,4 (dBA)
  • 479.ASUS Zenfone 1082,4 (dBA)
  • 480.Allview P6 Energy82,3 (dBA)
  • 481.Xiaomi Mi 10T Lite82,3 (dBA)
  • 482.Sony Xperia 1 III82,3 (dBA)
  • 483.Xiaomi 12 Pro82,3 (dBA)
  • 484.Bluboo S182,2 (dBA)
  • 485.Nokia 8 Sirocco82,2 (dBA)

La testul de gaming am ajuns la 95.1 dBA, greu să mai impresioneze pe cineva, cu aşa multe telefoane cu 100+ decibeli în ziua de azi. Depăşim Galaxy S10+ şi Huawei Mate 20 Pro, dar rămânem sub Huawei P30 Pro şi Xiaomi Mi 9T. Aș dori să remarc și vocea cristalină percepută în convorbiri, datorită evident serviciului HD Voice Plus a celor de la Orange, operator al cărui SIM l-am folosit în timpul testelor.

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
  • 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
  • +
  • 392.Samsung Galaxy S10 5G95,1 (dBA)
  • 393.Xiaomi Redmi Note 8T95,1 (dBA)
  • 394.ASUS ROG Phone 6 Pro95,1 (dBA)
  • 395.Motorola Moto G53 5G95,1 (dBA)
  • 396.Nubia Flip 2 5G95,1 (dBA)
  • 397.Nothing Phone (3a) Lite95,1 (dBA)
  • 398.Xiaomi Mi Mix 2S95 (dBA)
  • 399.Samsung Galaxy S10e95 (dBA)
  • 400.Huawei Mate X695 (dBA)

Cameră Samsung Galaxy S10 5G

Campion la filmare selfie, stabilizare solidă, separare bună a planurilor

Testăm Samsung Galaxy S10 5G în cadrul programului Orange Smatphone Tester împreună cu smartwatch-ul Samsung Galaxy Active 2 LTE.

Samsung Galaxy S10 5G a fost încă de la început o experienţă familiară, pentru că împarte din hardware şi design cu restul telefoanelor Galaxy S10 testate de noi. Nici camera nu e diferită, combinând un pic din S10+ cu un pic de Note 10+. În față avem o cameră cu 2 senzori: unul de 10 megapixeli şi unul Time of Flight. Camera frontală filmează în 4K.

Video-review Samsung Galaxy S10 5G, secțiunea camera


În spate se complică lucrurile şi setup-ul arată astfel:

  1. 12 megapixeli, camera principală, diafragma cu deschidere variabilă între F/1.5 şi F/2.4, tehnologie Dual Pixel PDAF, stabilizare optică
  2. 12 megapixeli, camera telephoto, zoom optic 2X, stabilizare optică
  3. 16 megapixeli, camera ultra wide, filmare Super Steady
  4. senzor ToF 3D

Primim şi bliţ LED, filmare la 960 FPS, HDR10+ şi captură audio stereo. Telefonul are deja la dispoziţie şi funcţiile lui Note 10: Live Focus Video, plus opţiunile de editare foto avansată. Am ajuns la galeria foto şi din start remarcăm un zoom excelent, peste ce oferă majoritatea camerelor cu doar 2X zoom optic, ajutate şi de zoom digital. Am văzut că în mod inedit la fotografia ultra wide mai intră degetul în cadrul uneori.

Remarc totuşi o claritate bună şi culori ne-deformate la acest tip de captură. Curbura laterală nu e corectată pe deplin totuşi. Selfie-urile arată excelent, aşa cum le-am lăsat de altfel pe S10+ şi Note 10+. Mă refer la nivel de detalii, textura pielii, fiecare por şi fir de barbă de perfect vizibil şi se separat de restul bărbii. Şi culoarea tenului e naturală şi nu avem acel look de "păpuşă". Bokeh se aplică cu cele 4 efecte Live Focus care îşi face treaba bine şi captura e perfect decupată din fundal, mai bine decât la iPhone-uri aş zice.

Revenind la camera din spate, observ un dynamic range că nu dă greş, indiferent cât soare sau lipsă de soare ai. La început de an S10+ suferea puţin la asta, dar cu actualizări ulterioare s-a corectat. Observ la camera principală o tendinţă de Bokeh nu prea reuşit dacă te bazezi doar pe obiecte, nu şi fețe umane. Îmi place totuşi textura obiectelor surprinse, a jucăriilor din parc, indiferent că eşti foarte aproape de ele, sau departe.

Nu am văzut defecte de focalizare, de claritate sau culoare, deci flagship-ul rămâne flagship. Am prins şi o musculiţă pe o floare la un prim plan, inclusiv cu o reflexie de lumină a soarelui în aripile sale. Galaxy S10 5G se poate bate cu orice flagship din 2019 la poze realizate ziua. E drept că nu prinde aşa multe detalii ca telefoanele cu multe zeci de megapixeli şi zoom-ul e sub Huawei P30 Pro şi Xiaomi Mi Note 10.

La captura nocturnă avem ceva deformare a luminilor şi părţilor laterale din poză. Asta în special la ultra wide. În general totul este foarte clar şi bine iluminat. Ne ajută diafragma variabilă. Am testat şi zoom-ul pe acel logo UPC din vârful unei clădiri şi aş zice că merită un Like rezultatul. Nu o fi OnePlus 7 Pro sau Motorola One Zoom, dar pentru digital se descurcă bine şi pentru optic 2X.  Cantitatea de zgomot este redusă şi aş spune că la fotografierea low light acest telefon depăşeşte OnePlus 7 Pro, dar e sub seria iPhone 11 puţin (deşi acolo cadrele gălbui strica din peisaj). iPhone-ul parcă face şi capturi ultra wide OK noaptea.

Remarc şi că avem primele 10 poze cam întunecate în această galerie şi că la interior veţi remarca o cantitate mai mare de zgomot şi aveţi nevoie de modul Night pentru a scoate capturi mai bune.

Să discutăm şi despre filmare. Stabilizarea îşi face treaba bine, avem stabilizare optică şi electronică aici, dar tot mai impresionat am fost de Galaxy Note 10+ la acest capitol. Filmarea în 4K la 60 FPS nu poate fi egalată de rivali din China, Xiaomi şi Huawei şi mă refer la frame rate, claritate şi detalii. Totul arată perfect, iar microfoanele stereo au prins ambianța excelent. Avem şi un soi de funcţie de zoom audio ce mărește volumul capturii audio odată cu zoom-ul video.

Super Steady ajuta puţin cu stabilizarea şi va scăpa de flicker la filmarea din mers. Îmi amintesc că pe S10+ nu a impresionat acel mod, dar după câteva update-uri e mai bine. Îmi place cum se prinde expunerea aici şi cum se schimbă la panoramare. Unele culori par cam intense totuşi, iar cerul iese cam alb când e mult soare. "Intens" e cel mai bun cuvânt pentru a descrie filmările realizate cu acest telefon. Ca de obicei Samsung rămâne rege la filmarea selfie şi e net peste orice rival din acest an, poate chiar şi iPhone 11.

Pur şi simplu filmează în 4K la fel de bine cu camera din față ca şi cu cea din spate. Am încărcat şi Live Focus Video, care estompează tot în spate şi scoate chipul tău în evidenţă, funcţie utilă pentru vloggeri. Samsung e şi rege la viteza de autofocalizare, cam de la Galaxy S7 încoace, absolut fără rival. Pe final de galerie am filmat nişte păuni, în culori de penaj vii, dar şi realiste, nu de "Răpirea din Serai". Sugerez să rămâneţi la 4K 60 FPS pe acest telefon. Pe Full HD e o tendinţă de supra expunere, cer ars şi culori prea intense, mai ales la FHD 60 FPS. Apropo filmarea aceasta la frame rate mare a produs nişte capturi de obiecte în mişcare solide.

Aş zice că suntem la 90% din capacitatea lui Note 10+ aici. OnePlus 7 Pro e singurul care îi poate dă bătăi de cap acestui model, dar e sub el la filmare selfie. E peste la zoom...

Filmarea low light ne-a adus probleme cu vântul, la nivel de microfon. Nici zoom-ul nu ne-a mai încântat. Sursele de lumină îşi păstrează dimensiunile şi nu generează halouri sau artefacte neplăcute. Aş spune că îmi plac şi culorile clădirilor de la Iulius Town şi nuanţele vegetaţiei. Imaginea tremură mai puţin decât mă aşteptam şi mai puţin decât la Xiaomi Mi Note 10 aş zice. E sub ce a produs Xperia 5 noaptea sau Galaxy Note 10+.

Per total e o cameră între S10+ şi Note 10+, cu 10% peste primul şi 10% sub al doilea.

OS, UI & Apps Samsung Galaxy S10 5G

One UI rămâne comod şi bine optimizat

Am testat One UI pe atâtea telefoane ca aproape am început să îl asociez cu Androidul în general. Cred că mă apropii de o duzină de telefoane cu acest UI la bord testate în ultimul an. Vine curând One UI 2.0 şi Android 10 şi pe acest model, dar deocamdată e doar pe S10+. Aici rulăm Android Pie cu One UI şi cu câteva dintre funcţiile lui Note 10+ sosite între timp.

Video-review Samsung Galaxy S10 5G, secțiunea OS & UI & UX & APPS

Încep cu securitatea, cu un cititor de amprente mai rapid decât la S10+ şi mai precis, similar cu ce oferă Note 10. Este integrat în ecran şi te obişnuieşti rapid să îl identifici. Avem şi clasicele meniuri Edge laterale, de care sincer aş scăpa pe viitor, iar pentru multitasking avem caruselul orizontal, dar şi split screen. Samsung plusează cu fereastra plutitoare Pop Up View, pentru un extra nivel de multitasking.

One UI înseamnă tendinţa de utilizare cu o singură mână, lucru greu dar nu imposibil la aşa o diagonală mare. Iconurile sunt foarte mari în varianta Default, dar le poţi regla din setări. Avem şi funcţia Link to Windows, un fel de "DeX din software" dacă vreţi, cu posibilitatea de a prelua poze, apeluri, mesaje de pe telefon pe PC. Mai avem şi Always On Display, cu mai multe ceasuri şi notificări de la aplicaţii ca niciodată, dar şi Dark Mode-ul care economiseşte serios baterie şi ne salvează ochii noaptea.

Galerie foto capturi de ecran Samsung Galaxy S10 5G

Interfaţa e foarte curată şi asta se vede cel mai bine la widget-urile cele albe şi transparente sau în zona de Quick Settings şi notificări, unde totul este alb şi fără linii de delimitare. Printre aplicaţiile preinstalate avem Smarthings pentru a controla dispozitivele inteligente din casă, Samsung Health pentru paşi, calorii, greutate şi Samsung Members, pentru cele mai noi veşti despre promoţii Samsung şi oferte speciale sau ştiri.

Avem şi magazinul de aplicaţii Galaxy Store, dar şi pachetul Office de la Microsoft. Nu uităm de aplicaţia Galerie, cu tonă de opţiuni de editare foto/video preluată de la Note 10, alături de Live Focus Video. Setările includ o sumedenie de opţiuni de optimizare a funcţionării telefonului, inclusiv o curăţare completă a resurselor odată la 24 de ore.

Exista si Bixby aici, cu buton si agregator de informaţii dedicat, dar ca asistent e sub Alexa, Siri, Google Assistant.

  • 1234
Samsung Galaxy S10 5G9,3010
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×