Samsung Galaxy Z Flip4 Review în limba română (Evaluare Mobilissimo) (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Disponibilitate)

7.420 ori
<b>Samsung Galaxy Z Flip4 Review în limba română (Evaluare Mobilissimo)</b>Vara anului 2022 a venit la pachet cu noi pliabile Samsung, iar de departe favoritul publicului larg a fost modelul cu clapă Samsung Galaxy Z Flip4, un terminal compact și ușor pe care îl poți lua cu tine oriunde fără a-ți face griji

OS, UI & Apps Samsung Galaxy Z Flip4

Moduri de performanță și un OneUI 4.1.1 mai customizabil

Samsung livrează pe noile sale smartphone-urile pliabile versiunea OneUI 4.1.1 (bazat pe Android 12), un software care ne aduce cu un pas mai aproape de release-ul 5.0 bazat pe Android 13 și care include soluții prin care utilizatorii pot profita mai mult de pe urma formatului pliabil. Galaxy Z Flip4 este unul dintre ele și descoperim ce livrează în materie de soft mai jos. 

Video-review Samsung Galaxy Z Flip4, secțiunea OS&UI

Pentru început experiența este cea familiară dacă ai mai pus mâna pe un Samsung în ultimul an, doar că apar noutăți interesante pentru o mai bună experiență la nivel de personalizare. Am descoperit zona de Fundal și stil acolo unde apare Paletă de Culori și pe care o accesezi pentru a alege o paletă pe baza culorilor din fundal. Tot aici e și un toggle pentru a aplica gama de culori și pictogramelor asociate aplicațiilor.

Fiind un pliabil, asta înseamnă că există și o zonă dedicată ecranului secundar, de unde poți alege Stilul Ceasului cu opțiuni de bază care prezintă ora în diferite stiluri, sau opțiuni Grafice, 9 la număr, cu diferite caractere animate, sau teme împrumutate direct de pe ceasurile Samsung Galaxy Watch. Poți și personaliza aceste teme, schimba personajele afișate la unele sau schimba culoarea textului.

Se oferă și Always on Display pentru ecranul principal, asta în cazul în care ții telefonul deschis pe masă cât ești la birou și vrei să eviți deschiderea/închiderea clapetei în tot acest timp. Pe ecranul secundar poți pune și widget-uri, le poți reordona și ai toggle-uri pentru a le afișa sau elimina din acest ecran (ex: muzică, vreme, calendar, înregistrare voce).

Pe ecranul pliabil ai și acel sertar lateral pentru comenzi rapide, poți înlocui butoanele de navigare de joc cu swipe-uri și desigur că avem și Dark Mode. Apare și ceva numit Confort Digital unde poți seta obiective pentru timpul ecranului pornit, seta temporizatoare pentru aplicații sau aplica un mod de monitorizare în timpul condusului.

Avem și Flex Mode care permite împărțirea ecranului principal în două, atunci când ai telefonul pliat la 90 grade sau la alte unghiuri (75-115 grade). Acest mod este și în cameră, cu vizorul în zona superioară și comenzile jos, pentru setări, moduri foto (etc). Funcționează și în browser, cu unelte utile jos pentru ajustat luminozitatea sau folosit partea inferioară pe post de touchpad. Apropo de cameră, în aplicație ai și un buton dedicat care îți oferă un preview live pe ecranul secundar și astfel poți realiza selfie-uri de calitate folosind camera principală. 

Există și acel Game Mode unde se adună toate jocurile și unde ai setări aferente, iar RAM Plus este la posturi pentru a extinde virtual RAM-ul cu 2, 4, 6 sau chiar 8 GB folosind memoria internă. În zona Caracteristici Avansate apare Link to Windows, Continuare aplicații pe alte dispozitive, Android Auto, Quick Share, comenzi Tastă Laterală (Bixby sau cameră foto), cât și setări pentru mișcări și gesturi.

Tot aici apare și Laboratoare, funcții aflate în teste, unde ai opțiuni precum Ferestre multiple pentru toate aplicațiile, Ecran complet în vizualizare de tip ecran divizat, Glisare pentru vizualizare pop-up și Glisare pentru ecran divizat. Jos ai și Mod Pliat de unde bifezi aplicațiile pe care vrei să le deschizi în Flex Mode.

Apropo, apare și ceva numit Profil de Performanță, cu moduri Standard (echilibru recomandat între viteza de procesare, durata de viață a bateriei și eficiența răcirii) sau Light (prioritizare durată de viață a bateriei și eficiența răcirii față de viteza de procesare) pentru a spori autonomia.

Pe lista de aplicații preinstalate, excepând pe cele de bază, se numără următoarele:

  • Galaxy Shop
  • Smart Things
  • Internet
  • Samsung Health
  • Samsung Pay
  • Bixby
  • Zonă AR
  • Samsung TV Plus
  • Smart Switch
  • Chrome
  • Gmail
  • Maps
  • YouTube
  • Drive 
  • Duo
  • Google Photos
  • Office
  • OneDrive
  • LinkedIn
  • Outlook
  • YT Music
  • Samsung Free
  • Game Launcher
  • Samsung Members

Plusuri și minusuri Samsung Galaxy Z Flip4

Părți pozitive
  • - procesor foarte puternic la interior
  • - un ecran foarte luminos
  • - telefon mai comod, cu muchii plate
  • - certificare IPX8, pentru rezistență la apă
  • - cameră foto nouă, care se simte la culori, detalii
  • - autonomia a crescut cu câteva ore
  • - speaker-ul de jos face o treabă bună
  • - extra funcții pentru ecranul cover
  • - Flex Mode pentru multitasking
  • - conectivitatea rapidă
Părți negative
  • - speaker-ul de sus nu impresionează
  • - fără încărcător la pachet, alimentare lentă
  • - captura video nu atât de impresionantă ca cea foto
  • - lipsa de cameră telephoto
  • - protecția din plastic a ecranului care se poate zgâria rapid
  • - fără DeX Mode
  • - pliul rămâne vizibil

Concluzii Samsung Galaxy Z Flip4

Samsung Galaxy Z Flip4 reușește să vină cu upgrade-uri importante față de predecesor, iar cea mai notabilă este trecerea la un procesor foarte puternic, care sare trei generații de la ultimul Flip și ajunge la un Snapdragon 8+ Gen1. Avem ecran foarte luminos, un telefon mai comod de ținut în mână cu muchii plate și o cameră cu upgrade care se simte la culori și detalii. Crește și autonomia cu câteva ore, iar ecranul extern primește extra funcții și un Flex Mode pentru multitasking.

La fel ca și Flip-urile dinaintea sa și Flip4 sunt sigur că va fi un hit mai spre final de an, asta pentru că prețul va scădea cu siguranță, foarte rapid. Flip4 gravitează în jurul a 5000 de lei, dar dacă istoria ne-a dovedit ceva, este că prețul va scădea mai rapid decât ne-am aștepta. Telefonul este upgradat față de anul trecut și mi se pare că bate Huawei P50 Pocket și Moto RAZR 5G, iar acum așteptăm și noul pliabil de la Moto. 

Personal, cel mai mare upgrade este confortul, grație muchiilor plate. Avem un upgrade mare la foto și deși este un telefon de nișă pentru fashioniști, Flip 4 are un viitor roz, ținând cont că Flip3 a fost cel mai vândut pliabil al momentului anul trecut. Acest Flip ar putea deveni un hit mai ales dacă prețul scade la o cotă atractivă! 

Video Review Samsung Galaxy Z Flip4

Disponibilitate Samsung Galaxy Z Flip4

Prețuri actualizate
  • 1234
Samsung Galaxy Z Flip4
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×