Sony Xperia XZ Review (Hardware, Baterie, Connectivitate)

Autor:  | Publicat în:  Sony 4.143 ori
<b>Sony Xperia XZ Review</b>Mobilissimo.ro prezintă recenzia telefonului Sony Xperia XZ, flagship-ul actual Sony pentru toamna lui 2016. Acest model a fost anunţat la IFA 2016 şi se remarcă prin cameră de 23 de megapixeli cu stabilizare pe 5 axe şi triple image sensing

Hardware Sony Xperia XZ

Sony plusează cu cap, moderat

Celor de la Sony le-a ajuns un experiment cu ecran 4K anul trecut şi acum se pot mulţumi cu mici upgrade-uri la fiecare generaţie de flagship. Ei nu sar încă la nebunia cu ecran Quad HD, 6 GB RAM şi baterie de 4000 mAh. Nu! E vorba de un flagship de toamnă cu 3 GB RAM şi procesor Snapdragon 820, care deşi la prima vedere putea fi înlocuit de un S821 şi 4 GB RAM, îşi face treaba excelent, obţinând performanta bună.

Camera de 23 MP e maximul oferit de Sony la ora actuală, bateria sună bine pe hârtie, dar are lacune din păcate, în vreme ce stocarea e clasică. Ecranul Full HD e acceptabil pe un high-midrange, dar când ne amintim de începuturile seriei Xperia, îl apreciem aşa cum e, mai ales că e şi luminos. Avem şi difuzoare stereo, port USB Type-C, camera selfie peste 90% din flagship-uri şi toate opţiunile de conectivitate moderne.

Informații Generale
  • Producător:
  • Sony
  • Model:
  • Xperia XZ
  • Data anunțării:
  • Septembrie 2016
  • Disponibilitate
  • Disponibil cu preț începând de la 1,229.00 lei
  • Culori disponibile
  • Negru, Argintiu, Albastru, Roz
  • Sistem de operare
  • Android
  • CPU
  • Dual-core 2.15 GHz + Dual-core 1.6 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 820
  • GPU
  • Adreno 530
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, barometru, compas
  • GPS
  • A-GPS, Glonass
  • Senzor amprente
  • Da
Dimensiuni
  • Greutate
  • 161g
  • Lungime
  • 146mm
  • Lățime
  • 72mm
  • Grosime
  • 8,2mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • IPS, LCD
  • Diagonală
  • 5,2inch
  • Rezoluție
  • 1920x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 424
  • Touchscreen
  • Da
 
Camera
  • Camera Principală
  • 23megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 2160p@30fps, 1080p@30fps, 1080p@60fps
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, telemetru laser, bliț LED, geo-tagging, touch focus, detectare față, HDR, mărime senzor 1/2.3
  • Camera Frontală
  • 13megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 3GB
  • Internă
  • 32GB, 64GB
  • Slot Card
  • microSD, până la 256 GB ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, MMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3, .wav, .eaac
  • Formate video redare
  • .mp4, .h264
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Single-SIM, Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 800, 850, 900, 1700, 1900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 12(700), 13(700), 17(700), 19(800), 20(800), 26(850), 28(700), 38(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500)
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSDPA, 42.2 Mbps, HSUPA, 5.76 Mbps
  • Bluetooth
  • 4.2
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • DLNA
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • Mufă audio stereo
  • 3,5mm
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-Ion
  • Capacitate
  • 2900mAh
  • Timp în mod așteptare (2G)
  • 600 ore
  • Timp în mod așteptare (3G)
  • 610 ore
  • Timp convorbire (2G)
  • 11 ore și 40 minute
  • Timp convorbire (3G)
  • 17 ore și 30 minute
  • Încărcare rapidă
  • Da
Diverse
Detalii smartwatch

Apple ne-a învăţat că nu contează cifrele din lista de specificaţii, cât RAM, core-uri sau megapixeli ai, ci ce faci cu ele. Sony o ia parţial pe acelaşi drum şi nici lipsa de ecran Quad HD sau 6 GB RAM nu e resimţită aici. Deşi poate utilizatorul de rând când aude ca un OnePlus 3 e cu 300 de euro e mai ieftin şi are de 2 ori mai mult RAM îi vor sclipi ochii poate...

Baterie Sony Xperia XZ

Und' te duci tu lithiule?!

Telefoanele Sony Xperia nu au fost niciodată vreun reper la capitolul baterie, mai ales când Sony se ţinea de experimente cu ecrane 4K şi tot schimba panourile de ecran în fiecare an. În 2016 lucrurile păreau a fi intrat pe un făgaş ceva mai normal totuşi. Sony Xperia XZ se prezintă la apel cu o unitate Li-Ion de 2.900 mAh, cu suport pentru încărcare adaptivă, capabilă să vă înveţe obiceiurile legate de încărcare şi să evite supra uzura bateriei, când e lăsată peste noapte la încărcat.

Test - Video playback

  • 1.Allview P8 Energy22h 24m
  • 2.ASUS ZenFone Max ZC550KL19h 35m
  • +
  • 149.Sony Xperia XZ9h 1m
  • 150.Samsung Galaxy A59h
  • 151.ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition9h
  • 152.Huawei Honor 68h 58m
  • 153.Lenovo Phab Plus8h 58m
  • 154.LG G48h 55m
  • 155.OnePlus One8h 54m
  • 156.Sony Xperia XZ18h 54m
  • 157.UMi Touch8h 53m

Trecând la testele noastre, am atins la cel de playback video HD în bucla 9 ore şi 1 minut, destul de bun aş zice şi depăşind LG G4 sau Nexus 6P, dar fiind sub LG V10 şi HTC 10, plus Moto G4. În PCMark a venit în schimb dezastrul, cu un foarte dezamăgitor rezultat de 4 ore şi 29 de minute şi asta în condiţiile în care un midrange ca Huawei Nova Plus scoate 9 ore lejer.

Test - Utilizare continuă

  • 1.ASUS ZenFone Max ZC550KL16h 24m
  • 2.Allview P8 Energy16h 20m
  • +
  • 206.Sony Xperia XZ4h 29m
  • 207.iHunt Freedom4h 25m
  • 208.UHANS S14h 11m
  • 209.Bluboo S84h 4m
  • 210.Huawei Honor 6 Plus3h 58m
  • 211.Leagoo Lead 13h 38m
  • 212.Huawei Honor 63h 35m
  • 213.Evolio Onyx3h 23m
  • 214.HTC One3h 13m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Ne plasăm chiar şi sub slabul Amazon Fire Phone şi cu 2 minute sub Huawei P9. Încărcarea durează 2 ore şi 42 de minute, fiind destul de lungă pe o piaţă înţesată de modele cu Quick Charge. Stăm mai bine decât Huawei P8, dar ne clasăm sub LG Nexus 5X la acest capitol. Setările aduc funcţia Battery Optimization adică Doze, dar şi clasicul Stamina, care mai taie din utilizarea de CPU, reţele şi funcţiile accesate în fundal.

Test - Încărcare 100%

  • 1.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)1h 3m
  • 2.Samsung Galaxy S6 Edge+1h 5m
  • +
  • 169.Sony Xperia XZ2h 42m
  • 170.Amazon Fire Phone2h 43m
  • 171.Allview E3 Living2h 44m
  • 172.Allview X2 Xtreme2h 44m
  • 173.Huawei Y7 Prime (2018)2h 45m
  • 174.Mstar S7002h 45m
  • 175.Allview E2 Jump2h 45m
  • 176.Bluboo S82h 47m
  • 177.Sony Xperia L12h 47m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Sub-modurile bateriei sunt Battery Time, Balance sau Performance, în funcţie de pretenţiile pe care le aveţi de la device. Există şi Ultra Stamina Mode, care taie WiFi-ul şi conexiunea mobilă şi oferă acces doar la aplicaţii de bază. O altă funcţie oferită de Sony este Battery, care învaţă tiparele voastre de încărcare (oră şi durată).

Per total o baterie mixtă, de la care mă aşteptam la mai mult.

Connectivitate Sony Xperia XZ

WiFi şi LTE la înălţime

Pentru o companie atât de veche în domeniu precum Sony, nu e nici o scuză să nu se ocupe impecabil de conectivitate. Astfel, vine cam de la sine faptul că putem purta convorbiri excelente pe un model ca Xperia XZ şi cu toate că ele au volum ridicat şi sunetul e clar, totuşi sună metalic uneori vocile.

Sony Xperia XZ vine cu slot nano SIM, are şi varianta dual SIM şi suporta LTE de Categoria 9. Are şi HSPA+, GPS, Glonass, DLNA şi Miracast, iar Xperia XZ mai oferă şi suport pentru NFC, Bluetooth 4.2 şi WiFi a/b/g/n/ac. Sony a integrat aici şi anulare activă a zgomotului de fond, cu microfon dedicat. Din nou, apelurile se aud OK, dar parcă există şi un sound uşor metalic.

Speedtest Sony Xperia XZ

Apreciem mult şi faptul că slot-ul SIM e accesibil fără să fie nevoie de cheiţa metalică, doar trăgând cu unghia de o mică fantă flexibilă. Atenţie totuşi, deoarece odată ce deschidem slot-ul, telefonul se va restarta. În privinţa vitezei conexiunilor, am atins 166 Mbps la download în WiFi şi 25 Mbps la upload, conform lui Speedtest, ambele rezultate excelente.

Tot în Speedtest am prins 60 Mbps la download şi 43 Mbps la upload, iarăşi rezultate bune, iar pentru abonații Digi, o veste bună: telefonul știe banda 38(2600) MHz.

  • 1234
Sony Xperia XZ8,7710
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×