UMi Plus E Review (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

Autor:  | Publicat în:  UMI 3.207 ori
<b>UMi Plus E Review</b>O să vă surprindă poate acest fapt, dar deşi suntem în epoca telefoanelor cu 8 GB RAM, cred că am testat la Mobilissimo.ro doar 4 telefoane cu 6 GB RAM. E vorba despre un model LeEco, OnePlus 3, Google Pixel XL şi ASUS ZenFone 3 Deluxe.

OS, UI & Apps UMi Plus E

"Stock" e cuvântul cheie şi un scanner de amprente nu chiar perfect

Iată-ne ajunşi la aspectul software la UMi Plus E şi în bună tradiţie UMi, ei nu umblă foarte mult la experienţa stock oferită pe Android de către Google. În cazul acestui smartphone primim Android 6.0.1 Marshmallow, într-o variantă aproape identică faţă de cea stock. A fost promisă și o actualizare foarte curând la Nougat.

Interfata grafica UMi Plus E

Pentru multitasking avem caruselul cu swipe lateral pentru a închide aplicaţiile, iar cu un swipe în jos din zona superioară a ecranului accesăm zona Quick Settings sau panoul de notificări. Dacă ţinem apăsat pe ecran ajungem la wallpaper-uri şi widget-uri (şi ele stock), apoi intrăm în Setări unde găsim criptare, screen pinning, opţiuni legate de LED-ul de notificări de sus şi funcţii asociate butonului fizic shortcut (plasat lateral).

Avem şi opţiuni pentru bara navigaţională şi task cleaner şi încheiem cu funcţia scannerului de amprente. Acesta are un setup în 12 paşi şi din păcate autentificarea e cam lentă prin intermediul său şi nu chiar mereu precisă. Cât despre aplicaţiile preinstalate, exista 27 de softuri pe UMi Plus E, un număr rezonabil şi majoritatea sunt apps standard.

E vorba de pachetul de aplicaţii Google, plus Flashlight, File Manager, No Screen Off sau Calendar.

Plusuri și minusuri UMi Plus E

Părți pozitive
  • - construcţie solidă
  • - 6 GB RAM la preţ bun
  • - ecran şi performanţă bune
  • - baterie bună la utilizarea continuă
  • - fotografiile stau bine la culori şi detalii, dar şi prim planuri
  • - captura video e rezonabilă pentru 3GPP
  • - OS şi UI curat şi fără bloatware
Părți negative
  • - capacele de plastic din spate sunt inestetice
  • - mă aşteptam la mai mult de la tandemul CPU + 6 GB RAM ca performanță
  • - durata destul de scurtă de playback video la testul de baterie
  • - scanner de amprente lent
  • - captură selfie slabă
  • - probleme cu dynamic range la captura foto
  • - captură foto/video low light slabă

Concluzii UMi Plus E

UMi Plus E m-a convins de un singuru lucru: că e un telefon ideal pentru gameri. De ce gameri? Pentru că lor le trebuie utilizare lungă continuă a bateriei, un ecran OK şi cameră suficientă de 2-3 poze la Comic Con cu vedete din Game of Thrones. Are RAM destul şi un CPU suficient pentru a rula 99.99% jocuri din Play Store cel puţin un an sau doi de acum încolo, poate chiar mai mult.

Benchmark-urile ne-au dovedit că performanţa nu e chiar la nivel cu alte modele cu 6 GB RAM, dar având în vedere preţul plătit suntem în limitele aşteptărilor. Perspectiva unui succesor pentru acest model deja ne intrigă...

Video Review UMi Plus E

Note UMi Plus E

  • Design8,5/10
  • Display8,8/10
  • Hardware9,2/10
  • Baterie8,9/10
  • Connectivitate8,5/10
  • Multimedia9/10
  • Cameră7,8/10
  • Benchmark-uri8/10
  • Temperatură10/10
  • OS, UI & Apps8,7/10
  • Preț9,5/10
  • Total8,81/10

Disponibilitate UMi Plus E

Prețuri actualizate
  • 1234
UMi Plus E8,8110
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×