Încă de anul trecut am început să testăm aici la Mobilissimo și produsele celor de la Tronsmart, companie chineză care a decis să se axeze pe zona audio - lansând în special boxe și căști wireless. În vreme ce pregătim recenzia pentru modelul de căști wireless Spunky Beats descoperim că Tronsmart a prezentat recent o nouă pereche de căști numită Onyx NEO. Este deja la vânzare pe GeekBuying și aflăm mai multe detalii despre acestea din rândurile de mai jos!
Un prim detaliu comunicat de către producător este acela că noile căști vin echipate la interior cu un cip Qualcomm QCC3020 ce ajută la conexiuni mai stabile și la transmiterea datelor cu latență ultra-scăzută atunci când folosim căștile în gaming. Scade și consumul de energie și avem de asemenea parte și de tehnologia audio Qualcomm aptX.
Sunt incluse aici drivere de 6mm și aflați că avem posibilitatea de a folosi fie o singură cască în mod mono, fie pe amândouă în modul stereo. Ni se promite o autonomie de până la 7 ore playback audio cu o alimentare completă, iar cu ajutorul cutiuței de purtare/încărcare autonomia poate ajunge până la 24 ore. Controlul se face prin intermediul unor zone tactile și avem certificare IPX5.

O noutate binevenită este implementarea unui port USB-C pentru încărcarea căștilor via cutiuță. Tronsmart Onyx NEO sunt compatibile cu telefoanele Android/iOS și aflați că fiecare casă are o greutate de doar 3.6 grame. Folosind codul promo GKBTS09 le puteți achiziționa pentru doar 19.99 dolari de aici!



