Evenimentul Samsung Unpacked programat pentru data de 9 iulie ne va aduce lucruri interesante și mă refer aici la noile pliabile Galaxy Z Flip7 + Galaxy Z Fold7, plus un preview pentru primul triplu-pliabil al companiei sud-coreene. Vom avea și căști wireless noi, cât și seria de ceasuri Watch8 care astăzi își dezvăluie detaliile. Aflăm și sumele de comercializare prin intermediul celor de la dealabs.com.
Galaxy Watch8
Modelul de bază va fi disponibil în două variante, de 40mm, respectiv 44mm, ambele cu procesor Exynos W1000 5-core, 2 GB RAM și 32 GB stocare plus panouri sAMOLED. Avem OneUI 8.0 Watch la bord, iar ca materiale Samsung a folosit aici Armor Aluminum pentru carcasă și sticlă de safir pentru protecția ecranului.
- Display (40mm): 1.34 inch, sAMOLED, 438 x 438 pixeli
- Display (44mm): 1.47 inch, sAMOLED, 480 x 480 pixeli, 327 ppi, 3000 nits peak
- Procesor: Exynos W1000 5-core
- Configurație: 2 GB RAM + 32 GB stocare
- OS: OneUI 8.0 Watch
- Senzori: accelerometru, altimetru, giroscop, senzor de lumină, senzor geomagnetic
- Health: PPG, EKG, BIA (Bioelectrical Impedance Analysis)
- Materiale: Armor Aluminum și sticlă de safir
- Dimensiuni 40mm: 40.4 x 42.7 x 8.6mm, 30 grame
- Dimensiuni 44mm: 43.7 x 46 x 8.6mm, 34 grame
- Baterie 40mm: 325 mAh
- Baterie 44mm: 435 mAh
Cât despre prețuri, acestea indică o creștere de 50-60 de euro față de modelele de anul trecut, iar situația se prezintă astfel:
- Watch8 40mm Bluetooth: 379.99 euro
- Watch8 40mm LTE: 429.99 euro
- Watch8 44mm Bluetooth: 409.99 euro
- Watch8 44mm LTE: 459.99 euro
Galaxy Watch8 Classic
Cei care vor un model mai diferit vor avea la dispoziție varianta Galaxy Watch8 Classic care se diferențiază în special prin inelul rotativ din jurul ecranului, ce ajută la interacțiune. Aici există o singură opțiune, cea de 1.34 inch, iar dotările se aseamănă cu cele de pe Watch8 de bază.
- Display: 1.34 inch, sAMOLED, 438 x 438 pixeli, 327ppi, 3000 nits peak
- Procesor: Exynos W1000 5-core
- Configurație: 2 GB RAM + 32 GB stocare
- OS: OneUI 8.0 Watch
- Senzori: accelerometru, altimetru, giroscop, senzor de lumină, senzor geomagnetic
- Health: PPG, EKG, BIA (Bioelectrical Impedance Analysis)
- Materiale: Oțel inoxidabil și sticlă de safir
- Dimensiuni: 46mm, 46.7 x 46 x 10.6 mm, 63.5 grame
- Baterie: 445 mAh
Aici prețul este de 529.99 euro pentru varianta Bluetooth, respectiv 579.99 euro dacă vrei LTE.
Galaxy Watch Ultra (2025)
Cel mai probabil cu scopul de a evita confuzia cu Apple Watch Ultra 2, sud-coreenii de la Samsung au decis ca noul lor ceas flagship să se numească Galaxy Watch Ultra (2025). Această variantă actualizată seamănă cu primul Galaxy Watch Ultra, noutatea fiind nuanța de albastru și cureaua asortată. Nici dotările nu se schimbă față de modelul precedent.
- Display: 1.47 inch sAMOLED, 480 x 480 pixeli, 327ppi, 3000 nits peak
- Procesor: Exynos W1000 5-core
- Configurație: 2 GB RAM + 64 GB stocare
- OS: OneUI 8.0 Watch
- Senzori: accelerometru, altimetru, giroscop, senzor de lumină, senzor geomagnetic
- Health: PPG, EKG, BIA (Bioelectrical Impedance Analysis)
- Materiale: titaniu și sticlă de safir
- Dimensiuni: 47.4 x 47.1 x 12.1 mm, 60.5 grame
- Baterie: 590 mAh
Acest ceas Ultra ar urma să păstreze prețul la care a debutat predecesorul.