Casio lansează primul ceas G-Shock cu Wear OS; Are două ecrane, iar prețul e piperat...

4.524 ori02-04-2021
Casio lansează primul ceas G-Shock cu Wear OS; Are două ecrane, iar prețul e piperat...

Casio a intrat în epoca modernă cu seria de ceasuri robuste G-Shock, lansând un model cu Wear OS la bord. Preţul e cam prohibitiv dacă mă întrebaţi pe mine la 700 de dolari. Numele său este Casio G-Shock GSW-H1000, iar el păstrează corpul ultra rezistent iconic pentru seria G-Shock.

G-Shock GSW-H1000

Ceasurile Casio G-Shock sunt deja legendă, istorie, dăinuind de decenii bune (cam din anii ‘80) şi apărând la mâna unor actori de la Hollywood în cele mai dure medii şi secvenţe de acţiune. Cine a avut unul ştie că mai uşor distrugi o cutie neagră de avion decât un ceas de gen (mai în glumă, mai în serios). Nou venitul trece în era 2.0, cu Wear OS la bord şi are un corp rezistent la impact, fabricat printre altele din titaniu, care rezistă la coroziune. GSW-H1000 este fabricat şi din sticlă "inorganică" şi urethan moale pentru curea.

G-Shock GSW-H1000

Are certificare 20 ATM, putând supravieţui cu brio la o scufundare până la 200 de metri adâncime. Va sosi pe negru, albastru sau roşu şi vine cu un display de 1.2 inch, cu rezoluţie de 360 x 360 pixeli, un LCD color. Abordarea e interesantă aici, petnru că avem un ecran monocrom aplicat peste un un ecran color LCD. Atunci când nu ai nevoie de funcţii smart, economiseşti baterie folosind ecranul monocrom. Evident avem şi senzor de puls, pedometru, calendar, dar şi monitorizare a sesiunilor de fitness, cu activităţi ca surfing, kayak, ciclism detectate.

Se măsoară caloriile arse, ritmul de alergare, rezistență la efort şi alţi metrici. Apare şi o hartă, dar şi date despre presiunea barometrică şi altitudine. 15 tipuri de activitate sunt disponibile şi 24 de tipuri de exerciţii efectuate la interior. Cu modul ceas analog activat bateria ține o lună, dar cu modul smart ține o zi şi jumătate. Încărcarea durează 3 ore. Produsul va sosi pe piaţă în luna mai.

Via: theverge.com
Taguri: Casio Wear OS Casio G-Shock Pret Specificatii smartwatch Casio G-Shock GSW-H1000

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.