HONOR Watch X5 anunţat: ceas cu ecran AMOLED mare, 120 moduri sport, certificare 5 ATM

643 ori
<b>HONOR Watch X5 anunţat: ceas cu ecran AMOLED mare, 120 moduri sport, certificare 5 ATM</b>HONOR Watch X5 a fost anunţat oficial alături de seria de telefoane HONOR 500 ieri, iar acum aflăm ce ne rezervă acest ceas. E vorba despre certificare 5 ATM şi IP68, dar şi 120 de moduri sport plus un ecran AMOLED mare. Pentru început produsul se vinde

HONOR Watch X5 a fost anunţat oficial alături de seria de telefoane HONOR 500 ieri, iar acum aflăm ce ne rezervă acest ceas. E vorba despre certificare 5 ATM şi IP68, dar şi 120 de moduri sport plus un ecran AMOLED mare.

Pentru început produsul se vinde doar în China şi avem de-a face cu un purtabil cu ecran AMOLED de 1.97 inch, cu raport ecran-corp de 82%. Are muchii groase de 1.8 mm, sticlă curbată 2.5D şi refresh rate de 60 Hz. Primeşte şi funcţionalitate Raise to Wake şi Always On Display. Cât despre design, HONOR Watch X5 se bucura de un corp din aliaj de aluminiu, care măsoară 9.99 mm în cel mai subţire punct al său.

Cântăreşte 29 de grame şi are un singur buton lateral, care suportă apăsări lungi, scurt şi rotire, fiind buton Crown. Cureaua e din silicon şi are mecanism quick release. O veste bună e că autonomia ceasului ajunge la 14 zile. Produsul oferă 120 de moduri sport şi e certificat IP68, dar şi 5 ATM, pentru rezistenţa la apă şi praf.

Integrează barometru, busolă şi GPS independent, pentru tracking precis la exterior. Pe partea de fitness avem un AI special gândit special pentru a reduce stratul de grăsime al utilizatorului şi a ţine sub control greutatea. Există şi o rutină de stretching, vitală pentru fitness.

Pe partea de sănătate avem monitorizarea somnului, o verificare a stării sănătăţii cu multiple teste şi tracker de ciclu menstrual. La conectivitate avem NFC, Bluetooth, GPS.

Preţ şi disponibilitate

Produsul costă în jur de 60 de euro şi vine pe alb sau negru. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×