realme Watch 5 vine la 3 ani de la predecesor, cu ecran MARE AMOLED, GPS, NFC, certificare IP

1.989 ori02-09-2025
realme Watch 5 vine la 3 ani de la predecesor, cu ecran MARE AMOLED, GPS, NFC, certificare IP

realme Watch 5 vine la 3 ani distanţă de Watch 3, făcând parte dintr-o serie de produse aflată la capăt de linie. Ei bine, a venit momentul pentru un succesor şi acesta tocmai a scăpat pe web.

realme Watch 5 are ecran dreptunghiular AMOLED de 1.96 inch, cu rezoluţie de 390 x 450 pixeli şi luminozitate de până la 600 nits. Bateria de 460 mAh va oferi până la 14 zile de funcţionare sau chiar 20 de zile printr-un mod Light Smart. realme mai promite şi că bateria va păstra minim 80% din capacitatea iniţială după 5 ani de utilizare.

realme Watch 5

Ceasul are busola, GPS cu GNSS, NFC şi Bluetooth cu apeluri HD. Plus funcţie de interfon/walkie talkie şi certificare IP68, pentru rezistenţa la apă şi praf. Va fi chiar şi un mod pentru gameri inclus aici, deşi nu ştim clar ce presupune el. Probabil ceva legat de sănătate şi Do Not Disturb, să nu te distragă.

realme Watch 5 va sosi argintiu sau negru, cu nişte curele care se potrivesc coloristic. Va sosi global... cândva, probabil la început de an 2026.

Sursa: xpertpick.com Via: gsmarena.com
Taguri: realme Watch 5 ceas inteligent AMOLED smartwatch GPS NFC realme wearable 2026

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.