Vă mai amintiți de Huawei Watch Buds? Primul smartwatch cu căști wireless integrate debuta în 2023 și a primit chiar un review detaliat din partea noastră pe atunci. Ei bine, iată că sosește oficial și un succesor pentru acest model sub forma Watch Buds 2. Tocmai a debutat în China alături de noua serie Watch Fit 5 și smartphone-uri importante din seria Pura 90 și noul pliabil Pura X Max. Ce ne rezervă?
Ideea nu e nouă, dar avem parte acum de o carcasă din titan, mai rezistentă la zgârieturi. Este mai ușor decât modelul anterior, cântărind aproximativ 54.5 grame, dar și mai subțire, ceea ce face noul model mai confortabil la purtare. Interesant este mecanismul prin care ecranul se deschide: apăsarea coroanei ridică display-ul și oferă acces rapid la căștile ascunse în interior.
Căștile wireless sunt complet autonome și detectează automat dacă sunt folosite în urechea stângă sau dreaptă. Acestea oferă anulare activă a zgomotului (ANC), iar controlul redării muzicii se face simplu, prin atingerea lor. Totuși, autonomia lor este de aproximativ 3 ore cu ANC activ. Se încarcă atunci când sunt puse în „toc” aka smartwatch.
Revenind la noul cesa inteligent, avem parte de un ecran LTPO AMOLED de 1.5 inch în diametru, cu rezoluție 466 x 466 pixeli și o luminozitate impresionantă de până la 3000 nits. În ceea ce privește funcțiile de sănătate, ceasul include senzori pentru ritm cardiac, SpO2 și giroscop. Deși nu are ECG sau senzor de temperatură a pielii, poate estima riscuri precum hipertensiunea sau fibrilația atrială pe baza datelor colectate.
Un compromis al designului este rezistența limitată la apă (certificare IP54). Autonomia ceasului ajunge la aproximativ 3 zile în utilizare normală. Dispozitivul este disponibil momentan în China, la un preț de aproximativ 509 dolari. Lansarea globală nu a fost momentan confirmată.









