Recunosc, Huawei m-a luat prin surprindere. Tocmai a pus un ventilator pe un telefon al său, mai precis pe Huawei Mate 80 Pro Max, care se putea vedea la standul companiei de la MWC 2026. Rezultatul se numește Huawei Mate 80 Pro Max Wind Edition.
Deocamdată această ediţie e disponibilă la precomandă doar în China. Huawei e zgârcită cu detaliile şi eu sunt în principal curios cu privire la CPU. Să pui un ventilator pe un telefon înseamnă că vrei temperaturi reduse, vrei să scapi de throttling, poate vrei şi gaming. În rest, telefonul e identic cu ediţia standard, la prima vedere. Parcă totuşi s-a lăţit inelul camerei, pentru a integra şi zonele de ventilaţie.
E inedit să le vedem puse acolo, deoarece branduri ca Nubia le pun pe lateral. Telefonul are ecran AMOLED LTPO de 6.9 inch, cu refresh rate de 120 Hz, baterie de 6000 mAh şi procesor Kirin 9030 Pro. E listat pe site-ul Vmall din China, în ediţiile Polar Night Black şi Polar Day Gold. Se vinde în configuraţii cu 16 GB RAM şi 512 GB sau 1 TB stocare.
Şanse mici să vedem şi la noi aşa ceva, dar între MatePad Mini cu răcire avansată şi acest model, e semn că Huawei ar ţinti şi spre piaţa de gaming.

(1)_418x450.jpg)





