În urmă cu doar câteva zile aflam că Motorola urmează să lanseze un nou smarwatch. Moto Watch 200 apărea la începutul acestei luni în randări cu iz oficial. Totuși, azi aflăm detalii despre un alt ceas inteligent din portofoliul companiei. Este vorba despre Motorola Moto Watch 70, model ce și-a făcut apariția pe site-ul Best Buy din Canada. Astfel, prețul și specificațiile ceasului au fost dezvăluite, deși nu se cunosc detalii exacte. Mai multe informații avem mai jos.
Listarea ne spune că ceasul se vinde la suma de 99 de dolari canadieni (aproximativ 71 euro). El aduce un display de 1.69 inch în diagonală, rezoluție de 240 x 280 pixeli, dar nu știm încă dacă vorbim despre un panou IPS sau AMOLED. Cert e că acest smartwatch vine cu display curbat pe margini, designul amintindu-mi de OPPO Watch. Corpul său e fabricat din aliaj de zinc, iar ceasul e livrat alături de o brățară din silicon.
Mai aflăm că smartwatch-ul vine cu senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac, senzor SpO2 și giroscop. El poate monitoriza 23 de sporturi, se conectează la smartphone-uri prin Bluetooth 5.0 și este rezistent la apă și praf în regim IP67. Autonomia sa ajunge până la 14 zile, iar alimentarea se realizează prin intermediul unui încărcător magnetic. Pare că ceasul rulează Moto OS, asemeni modelului Moto Watch 100 lansat anul trecut.
Sosește doar pe negru și nu avem detalii privind disponibilitatea. Având în vedere că a fost deja listat pe pagina retailerului, Motorola ar putea anunța mai multe detalii despre smartwatch prin intermediul unui comunicat de presă curând.