Huawei lansa în urmă cu câteva săptămâni primele dispozitive cu Harmony OS 2.0 la bord. În prim plan s-au aflat ceasurile Huawei Watch 3 și Watch 3 Pro, disponibile și pe plan local. Ele sunt smartwatch-uri de top, cu autonomie bună ce se bat de la egal la egal cu modele precum Galaxy Watch 4 și Apple Series Watch 6. Recent a fost lansată o nouă actualizare ce aduce noutăți pentru Harmony OS 2.0. Avem detalii mai jos.
Noua actualizare aduce trei gesturi ce pot fi realizate direct din încheietură. Primul gest se activează prin scuturarea încheieturii și activează Alipay pentru realizarea plăților contactless. Totuși, acest serviciu funcționează momentan doar în China, așa că gestul nu este disponibil la noi. Al doilea gest presupune strângerea pumnului de către utilizator, în poziție orizontală și deschiderea sa pentru a prelua un apel. Rotirea încheieturii va respinge apelul.
Momentan actualizarea este disponibilă în China, însă curând ar urma să devină disponibilă și în alte regiuni. Ca un reminder, Huawei Watch 3 și Watch 3 Pro vin cu display de 1.43 inch în diagonală AMOLED și rezoluție de 466 x 466 pixeli. Au parte de butoane crown pentru navigare, iar la interior regăsim o baterie de 450 mAh. În modul smart el oferă până la 5 zile autonomie, însă modul Battery Saving oferă până la 21 de zile de autonomie.
Vin cu peste 100 de moduri pentru sport, pot măsura temperatura de la suprafața pielii și monitoriza ritmul cardiac. Mai sus aveți și video-recenzia variantei Huawei Watch 3 Pro, iar mai jos detalii despre prețurile de comercializare.