1 aprilie a venit mai devreme, e morbid: Spotify scoate urna funerară cu manele

702 ori25-02-2026
1 aprilie a venit mai devreme, e morbid: Spotify scoate urna funerară cu manele

Ştiu că puteam să spun orice gen muzical în titlul acestei ştiri, dar inevitabil cineva va pune manele pe urna funerară cu răposatul înăuntru. Ei bine da, Spotify a lansat o boxă în formă de urnă funerară...

Spotify

De fapt nici nu e proiectul lor, ci o colaborare cu Liquid Death, compania care a făcut apa plată şi minerala cool, prin ambalaj şi marketing. Produsul se numeşte Eternal Playlist Urn şi pare o glumă de 1 aprilie. Evident, nu poţi ţine cenuşa cuiva înăuntru, ci e doar obiect de colecţie. Vor fi produse doar 150 de unităţi şi vândute doar în SUA. 

Preţul? 495 de dolari, iar tu primeşti o boxă Bluetooth axată pe streaming muzical. Problema e ca difuzorul e mic, e sus, în capac. La achiziţionarea urnei poţi crea propriul playlist, în ideea de ceea ce veţi asculta pe vecie. Acum că mă gândesc mai bine, mergea şi de Halloween aşa ceva. Spotify a mai lansat o boxă cu IKEA în 2022, iar Liquid Death a lansat o ladă frigorifică în formă de sicriu, care s-a vândut la 68.200 de dolari. 

Ai vrea aşa ceva acasă? Eu sigur nu. E moartea pasiunii. 

 

Sursa: newsroom.spotify.com/
Taguri: Spotify Liquid Death Urna Boxa Funerara Eternal Playlist Urn

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.