Elon Musk e cunoscut ca om de marketing, de hype şi care supralicitează mult şi supraestimează dimensiunile proiectelor sale. Teoretic trebuia să fim de mult pe Lună şi Marte, practic... nu. La fel şi cu roboţii se pare, astfel că robotul umanoid Tesla Optimus ar fi mult mai puţin dezvoltat decât ştim noi de fapt.
Vestea nu provine de la vreun zvonac sau vreo scăpare sau vreun analist care îl urăşte pe Musk. Nu, a apărut chiar în cadrul unui întâlniri cu investitorii. Acolo chiar Elon Musk a recunoscut că în ciuda a ceea ce ne-a tot spus, roboţii aceştia nu sunt „muncitori în fabrici”. Musk spusese la un moment dat Optimus asamblează maşini Tesla şi că va fi vândut consumatorilor din 2027.
Ei bine acum aflăm că nici măcar un singur robot Optimus nu lucrează în fabricile Tesla. Umanoidul a rămas în faza de dezvoltare şi „are nevoie de timp de a învăţa”. În 2024 şi 2025 Elon tot vorbea despre roboţi autonomi şi mii de unităţi gata până la final de an 2025. De fapt, există doar câteva prototipuri în acest moment, majoritatea controlate de la distanţă.
Deja Reddit-ul i-a sărit în cârca lui Musk şi îl numeşte „mincinos”. Asta pentru a pompă în sus preţurile acţiunilor companiilor sale. De văzut dacă Tesla îşi va ţine promisiunea de a lansa modelul Optimus Gen 3 în T1 2026, cum a promis. Probabil nu…


