Aşa cum ne aşteptam, pe final de săptămâna administraţia Biden a anunţat noi restricţii pentru companiile din China, când vine vorba de cipuri şi tehnologie. Vineri, pe 7 octombrie a fost publicat un nou set de reguli care taie accesul Chinei la cipuri semiconductor.
Principala regulă nouă? Nu se pot cumpăra cipuri semiconductor realizate cu unelte bazate pe tehnologie americană. Regula se aplică la nivel global. Astfel SUA vrea să încetinească avansul militar şi tehnologic al Chinei. Regulile intră în vigoare imediat şi au la bază o serie de scrisori trimis spre producătorii de top de unelte pentru producţia de cipuri: KLA Corp, Lam Research Corp, Applied Materials Inc. Li se cerea de luni bune să oprească livrările de echipament spre firme şi fabrici din China care produceau cipuri.
Primele restricţii mari aplicate de SUA au venit de la administraţia Trump în 2019. Pe atunci celor de la Huawei li se tăia accesul la componente 5G, Play Store şi Google Services şi aşa a rămas de atunci. Şi ZTE a fost afectată, iar TikTok a fost pe listă scurtă pentru o interdicţie, dar a scăpat. Aceste noi măsuri vor trimite industria de cipuri din China cu ani buni în urmă. Restricţiile americanilor forţează şi companii internaţionale să nu mai lucreze cu firmele din China, aici e problemă de fapt..
Practic China nu mai poate cumpăra unelte pentru a îşi produce propriile cipuri avansate. SUA a amintit totuşi că nu a primit încă promisiuni de la toţi partenerii că vor implementa măsuri similare. Statele Unite au pus vineri compania YMTC, cel mai mare producător de memorii şi alte 30 de firme chineze pe lista neagră. Acestea sunt "companii neverificabile" de către autorităţile din State. Alte 9 firme au fost scoase de pe lista neagră, în special cele din domeniul Pharma, că produc vaccinuri anti-Covid.
NVIDIA şi AMD nu mai pot livra cipuri avansate spre China mai nou, cele destinate supercomputerelor.