Apple pregătește un MacBook ceva mai accesibil, dar ar putea sosi abia anul viitor conform analistului Ming-Chi Kuo

2.176 ori
<b>Apple pregătește un MacBook ceva mai accesibil, dar ar putea sosi abia anul viitor conform analistului Ming-Chi Kuo</b>Săptămâna viitoare are loc un nou eveniment Apple intitulat „Scary Fast”, în spiritul Halloween-ului aparent. Din câte știm în cadrul acestei conferințe vor fi anunțate MacBook-uri și un nou computer all-in-one iMac. Analistul Ming-Chi Kuo merge puțin mai

Săptămâna viitoare are loc un nou eveniment Apple intitulat „Scary Fast”, în spiritul Halloween-ului aparent. Din câte știm în cadrul acestei conferințe vor fi anunțate MacBook-uri și un nou computer all-in-one iMac. Analistul Ming-Chi Kuo merge puțin mai departe și ne povestește despre planurile de viitor ale companiei. Se pare că Apple are în dezvoltare un MacBook mai accesibil. Mai jos avem detalii.

Piața PC-urilor și a laptopurilor a înregistrat un declin serios în ultimii ani. E cumva normal, având în vedere că în pandemie mulți oameni au cumpărat PC-uri și laptopuri, iar ulterior cererea a scăzut. Kuo spune că Apple ar dori să stârnească interesul de cumpărare printr-un MacBook ceva mai accesibil. 

Mai e o teorie conform căreia vânzările nu au mers pentru că nu ar fi fost suficiente CPU-uri M2, iar stocurile au fost reduse, dar mă îndoiesc ca acesta să fie motivul din spatele declinului la nivel de vânzări. Kuo spune că acest MacBook accesibil pregătit de către companie ar putea redresa situația, însă, Apple plănuind să vândă între 8 și 10 milioane de unități anual.

În trecut s-a mai discutat despre un astfel de MacBook, rival pentru chromebook-uri. Totuși, vorbim despre un laptop ce va rula cel mai probabil macOS, iar din start acesta ar fi un avantaj față de modelele cu ChromeOS de pe piață. Acum, rămâne de văzut dacă acest MacBook accesibil chiar există și când va debuta.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×